septembrie 14th, 20150673Ultimele finale ale ediției 2015 a US Open s-au încheiat târziu în noapte, cu victorii ale lui Novak Djokovic, la simplu și Martinei Hingis, la dublu, alături de Sania Mirza. Sârbul câștigă al zecelea titlu de Grand Slam, la 28 de ani, iar elvețianca, mai mare cu șapte ani, ajunge la al 20-lea succes, la simplu, dublu feminin...
iulie 13th, 20150609Elvețianca Martina Hingis, 35 de ani la 30 septembrie, revenită în activitate, după retragere, în 2013, a fost vedeta turneului de Grand Slam de la Wimbledon, reușind să câștige două titluri. Ambele cu parteneri indieni.
Primul la dublu feminin, sâmbătă, alături de Sania Mirza, din postura de favorite 1, 7-6/4, 7-5 cu...
iulie 12th, 20150662Sârbul Novak Djokovic l-a întrecut pe elvețianul Roger Federer pentru a doua oară consecutiv în ultimul act al turneului de la Wimbledon. A fost al treilea succes pentru Nole pe iarba londoneză și al nouălea în turnee de Grand Slam.
El a avut nevoie de două ore și 56 de minute pentru a se impune în patru seturi, 7-6/1,...
iulie 12th, 20150564Chiar dacă era net favorită în finala cu iberica de numai 21 de ani, Garbine Muguruza Blanco, Serena Williams, numărul 1 mondial, n-a avut o misiune deloc ușoară. A câștigat până la urmă după două seturi, 6-4, 6-4, adjudecându-și al șaselea titlu la simplu la Wimbledon, al 21-lea turneu de Grand Slam și al 67-lea turneu...
iulie 12th, 20150651Jean Julien Rojer și Horia Tecău, favoriți 4 la Wimbledon, au câștigat finala cu Jamie Murray, Marea Britanie/John Peers, Australia. Este prima victorie a lor la un turneu de Grand Slam, întâiul succes pentru român, după trei finale consecutive pierdute cu suedezul Robert Lindestedt, între 2010-12 și al doilea al unui jucător...
iulie 11th, 20150617Atât Novak Djokovic cât și Roger Federer s-au calificat în finala turneului de Grand Slam de la Wimbledon după victorii în trei seturi împotriva lui Richard Gasquet, respectiv Andy Murray.
Succese obținute, totuși, destul de greu. Sârbul s-a impus cu 7-6/2, 6-4, 6-4 la capătul a două ore și 21 de minute, francezul oferind o...
iulie 9th, 20150576Horia Tecău continuă forma remarcabilă și în proba de dublu mixt a Grand Slamului de la Wimbledon, calificându-se în sferturile de finală, împreună cu slovena Katerina Srebotnik. Miercuri seara s-au desemnat și semifinaliștii la simplu masculin: Andy Murray, Roger Federer, Novak Djokovic și Richard Gasquet. Ultimul ajunge...
iulie 7th, 20150717Horia Tecău și olandezul Jean Julien Rojer s-au calificat marți seara în semifinalele turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Pentru Horia va fi a patra prezență în penultimul act la o competiție de acest gen, de data asta împreună cu Jule, care va juca pentru prima dată în carieră o semifinală atât de importantă.
EIi...
iulie 7th, 20150594Horia Tecău și olandezul Jean Julien Rojer, favoriți 4 ai turneului de dublu de la Wimbledon, s-au calificat în sferturi, ca și Rohan Bopanna, India/Florin Mergea, România, capi de serie numărul 9. Cele două perechi ajung în premieră în acestă fază.
Din păcate, Monica Niculescu a pierdut în optimi la elvețianca Timea...
iunie 29th, 20150661Luni 29 iunie începe o nouă ediție a turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Ultima noutate o reprezintă anunțul făcut de spaniolul David Ferrer, favorit 8, care nu va putea participa din motive de sănătate. Locul său va fi luat de italianul Luca Vanni, 113 ATP. După-amiază vor evolua și trei reprezentanți ai țării...
Tragerea la sorti a meciurilor din turul inaugural al ediției cu numărul 138 a Grand Slamului de la Wimbledon, desfășurată vineri la prânz, a oferit celor cinci românce adversare accesibile. Cu o singură excepție, Kristina Mladenovic-Franța, 37 WTA, care o va întâlni pe Alexandra Dulgheru, 59.
Simona Halep, semifinalista...
iunie 2nd, 20150568Primele două meciuri din sferturile masculine ale Grand Slamului de la Roland Garros s-au încheiat cu rezultate surprinzătoare. Roger Federer, al doilea favorit, a pierdut a treia dintre cele 19 confruntări cu conaționalul Stanislas Wawrinka, cap de serie numărul 8. Un alt jucător mai bine clasat în ierarhia ATP, Kei Nishikori, a...
iunie 1st, 20150454Andreea Mitu a fost învinsă în optimile Grand Slamului de la Roland Garros de belgianca Alison van Uytvanck. În schimb, Horia Tecău, care a jucat la dublu mixt împreună cu slovena Katerina Srebotnik s-a caliificat în semifinale. El va mai evolua în sferturi și la dublu, alături de olandezul Jean Julian Rojer, împotriva lui...
mai 30th, 20150627La 23 de ani, Andreea Mitu a reușit performanța carierei-calificarea în optimile Grand Slamului de la Roland Garros. În aceeași fază vor mai juca Jean Julien Rojer-Horia Tecău, împotriva dublului Florin Mergea-Rohan Bopanna, iar la dublu mixt, Tecău-Katarina Srebotnik și Mergea-Michaella Krajicek.
Mitu, numărul 100 WTA, a...
septembrie 6th, 20140593După două titluri de Grand Slam la dublu mixt, cucerite împreună cu conaționalul Mahesh Bhupathi, la Australian Open, 2009 și French Open, trei ani mai târziu, indianca Sania Mirza, care l-a avut partener și pe Victor Hănescu, l-a câștigat și pe al treilea, de data asta alături de brazilianul Bruno Soares, la US Open.
În...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.