iulie 13th, 201503077Luni seara s-a încheiat Universiada de Vară desfășurat în Coreea de Sud, la Gwanju.
Ultima finală a fost cea de baschet masculin, câștigată greu de marea favorită, SUA, 84-77 (38-33, 66-66, 7-7 8-4), în fața Germaniei, după două reprize de prelungiri. România a ocupat locul 28 în ierarhia pe medalii, cu șapte trofee,...
noiembrie 18th, 20140709În spatele oricărui sportiv de succes se ascund poveşti uimitoare pe care puţini le cunosc. Trudă, speranţă, emoţii, sacrificii sunt câteva din trăirile oricărui sportiv ce se visează campion. Mulţi tânjesc să ajungă campioni, dar puţini reuşesc, pentru că pe lângă calităţi fizice native este nevoie şi de talent....
iulie 28th, 20140713Luni, 28 iulie, au fost actualizate clasamentele formate din cei mai în formă tenismeni profesionişti ai lumii şi au fost publicate ierarhiile feminine şi masculine ale acestei săptămâni. Cea mai bună jucătoare română de tenis a momentului, Simona Halep, a rămas pe locul al treilea, în timp ce, la masculin, cel mai bine...
februarie 17th, 20140573În urma câștigării trofeului de la Doha, jucătoarea de tenis Simona Halep a mai urcat o poziție în clasamentul celor mai bune tenismene ale lumii, întocmit de WTA. În noua ierarhie, dată publicității luni, românca ocupă locul 9, cu 4435 de puncte. Ea a devansat-o astfel pe italianca Sara Errani, care a căzut pe poziția a...
octombrie 14th, 20130586În iunie, Victor Hănescu se afla pe locul 47 în clasamentul ATP. Era cea mai bună clasare a tenismenului român în acest an. Astăzi, în ierarhia făcută public de ATP, tenismenul român se află pe poziţia cu numărul 77 (656 puncte) şi nu este exclus ca la începutul lui 2014 să părăsească top 100. Din păcate pentru...
mai 8th, 20130611Ediția din acest an a Campionatelor Mondiale de haltere pentru juniori under 20 a reunit în capitala Perului, Lima, 245 de sportivi din 48 de țări. Competiție dominată de reprezentanții Chinei, care au câștigat 18 medalii, dintre care nouă din cel mai strălucitor metal, șapte de argint și două de bronz. Podiumul acestei...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.