noiembrie 24th, 201301135Început în 1939, conflictul dintre statele lumii, rămas în istorie sub denumirea de cel de-Al Doilea Război Mondial, a afectat întreaga societate. Sportul nostru național, oina, nu a fost evitat, și a trecut printr-o perioadă cruntă. O perioadă care avea să-i răpească mult din strălucirea pe care o avea altădată.
Pe...
noiembrie 14th, 20130668Federaţia Română de Oină va implementa proiectul „Academia micilor campioni”, finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului prin programul "Pierre de Coubertin", anunţă Federaţia Română de Oină. După o reuşită în regiunea Dej, judeţul Cluj, a acestui eveniment, proiectul continuă şi în localitatea Zărneşti,...
noiembrie 8th, 20130646Municipiul Dej a fost gazda unui eveniment inedit din lumea oinei. Este vorba despre un proiect finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului prin programul "Pierre de Coubertin" care se numeşte "Academia micilor campioni!" Proiectul este coordonat de Federația Română de Oină în colaborare cu partenerii săi, Primăria Dej,...
octombrie 24th, 20130559Sportul nostru naţional, oina, este din ce în ce mai apreciat în străinătate. O ultimă oportunitate de a fi apreciat peste hotare va fi pe data de 24 octombrie, atunci când o echipă de jurnalişti din Belgia, reprezentând VRT TV NEWS, parte a YOUTH NEWS, vor fi prezenţi în România, la Tătaru, în judeţul Brăila, pentru a...
octombrie 19th, 20131625Aşa cum aminteam şi în numărul precedent, Spiru Haret, de trei ori Ministrul al Cultelor şi al Instrucţiunii Publice (1897-1899, 1901-1904, 1907-1910), a jucat un rol decisiv în promovarea oinei, sportul naţional al tuturor românilor. El a fost cel care a elaborat primul regulament oficial unic al oinei şi a pus bazele primului...
octombrie 9th, 20130761Oina, sportul nostru naţional, a avut parte de curând de cea mai lungă călătorie din istorie, fiind prezentă în îndepărtata Japonie. Astfel, cu ajutorul unei românce stabilite în această ţară – Daniela Uchiyama, în perioada 24 septembrie – 03 octombrie 2013, o delegaţie a federaţiei a încercat să îi convingă pe...
septembrie 4th, 20130616Duminică, pe stadionul BNR din București, va avea loc cel de-al doilea turneu de play-off al Campionatului Național de Oină pentru seniori. Competiția este organizată de Federația Română de Oină, în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului, Banca Națională a României, Jandarmeria Română și Clubul Sportiv...
august 13th, 20130597După o lungă perioadă de inactivitate, oina revine cu o competiţie oficială organizată de federaţie în nordul Moldovei, zonă care a dat în timp echipe şi jucători cu rezultate deosebite la nivel naţional. Astfel, conform calendarului competiţional întocmit pentru anul 2013, Cupa Federaţiei va avea loc pe 17 august în...
august 5th, 20130620Sâmbătă și duminică, pe stadionul ”Cleopatra” din Constanța au avut loc Campionatele Naționale de Oină destinate categoriilor de juniori I, respectiv II. Sportivii de la Clubul Sportiv Biruința Gherăești (jud. Neamț) au triumfat la ambele categorii de vârstă, după ce vineri și-au adjudecat și titlul național la...
iulie 27th, 20130703Federatia Romana de Oina in colaborare cu Ministerul Tineretului si Sportului, Consiliul Judetean Constanta, CS Frontiera Tomis Constanta, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Constanta, CS Cleopatra Mamaia si Asociatia Judeteana de Oina Constanta, organizeaza in perioada 01-04.08.2013, la Constanta, Campoionatele National de...
iulie 21st, 20130664Constanţa a fost în acest sfârşit de săptămâna gazda celei de-a 59-a ediții a Cupei României la oină seniori.
Cele zece echipe participante au fost împărțite în două grupe, primele două clasate din fiecare grupă calificându-se în semifinale. În primele două zile ale turneului s-au înregistrat următoarele...
iunie 9th, 20130534Organizarea, în perioada 14-16 iunie, la Mioveni, a primelor Campionate Naţionale de Oină rezervate fetelor a condus la apariţia unui interes enorm în rândul structurilor sportive afiliate la federaţie. Astfel,nu mai puţin de 12 structuri sportive din toată ţara (Maramureş, Argeş, Constanta, Dolj, Vâlcea, Neamţ,...
iunie 6th, 20130806“Pentru gloria sportului românesc, înainte!”, este motto-ul Federaţiei Române de Oină. Acelaşi îndemn l-au folosit şi tinerii din Dolj, în săptămâna premergătoare Zilei Copilului, atunci când au participat la două evenimente ce au avut în prim plan oina.
Zilele Şcolii Gimnaziale Nr. 14 “Ion Ţuculescu” din...
mai 24th, 20130555Moldova este regiunea cea mai bine reprezentată la nivel naţional în ceea ce priveşte tradiţia practicării oinei, acest lucru fiind evident atât în competiţiile de juniori, cât şi de seniori. Acest lucru este posibil, deoarece în toate judeţele din această zonă a ţării oina este o stare de spririt deosebită. Ambiţia cu...
mai 24th, 20130785Federaţia Romană de Oină în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Clubul Sportiv Biruinţa Gherăeşti, Primăria comunei Gherăeşti şi Consiliul Judeţean Neamţ, organizează în perioada în acest weekend Campionatul Naţional de Oină – turneul regulat.
Echipele care şi-au anunţat participarea la această...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.