septembrie 11th, 20120944Andy Murray a reuşit să câştige primul său turneu de Grand Slam din carieră, după ce a reuşit să treacă în finală de câştigătorul din 2011 a turneului american, sârbul Novak Djokovic. Într-un meci care a durat cinci ore spectatorii au aplaudat jocul excelent al celor doi combatanţi, dar şi...
septembrie 11th, 20120167Irina Begu şi Alexandra Cadanţu au reuşit calificarea în turul secund al turneului de la Tashkent (Uzbekistan), turneu dotat cu premii totale în valoare de 220.000 de dolari. Irina Begu a reuşit să elimine în două seturi reprezentanta gazdelor Akgul Amanmuradova, scor final 6-4, 6-3, în timp ce...
septembrie 11th, 20120181Tenismanul român Victor Hănescu a urcat cinci locuri în clasamentul ATP, ajungând pe locul 97 cu 548 de puncte acumulate. Astfel, Hănescu a revenit în top 100 mondial, condus în prezent de Roger Federer. Novak Djokovic este pe locul doi mondial, iar câştigătorul de la US Open din acest an, Andy...
septembrie 10th, 20120139Americanca Serena Williams a câştigat duminică seara al patrulea său titlu la US Open, după succesele din 1999, 2002 şi 2008, cucerint totodată al 15-lea său titlu de Grand Slam. În finală Serena a trecut într-un meci dramatic, de peste două ore, de liderul clasamentului mondial, bielorusa Victoria Azarenka,...
septembrie 10th, 20120130Sorana Cîrstea a urcat şase poziţii şi se află pe locul 32, cu 1.591 de puncte, în ierarhia WTA dată publicităţii astăzi, devenind cea mai bine clasată sportivă din România. În Top 100 de jucătoare de tenis mai figurează Monica Niculescu - locul 47, cu 1.306 puncte, Simona Halep a urcat pe locul 50, cu...
septembrie 9th, 20120249Adrian Ungur pierdut finala turneului BRD Braşov Challenger împotriva favoritului numărul 4, Andreas Haider-Maurer, în trei seturi, cu 6-3, 5-7, 2-6. Pentru calificarea în finală, românul, desemnat favorit numărul 2, a câştigat un cec în valoare de 2.500 de euro şi 48 de puncte ATP....
septembrie 9th, 20120223Liderul clasamentului mondial şi actual deţinător al titlului la US Open, are şansa să îşi apere titlul câştigat anul trecut, după ce a trecut în semifinale de spaniolul David Ferrer în patru seturi: 2-6, 6-1, 6-4, 6-2. Meciul început sâmbătă a fost întrerupt din cauza vremii la scorul...
septembrie 8th, 20120138Adrian Ungur, favorit 2 este singurul tenisman român calificat în semifinalele probei de simplu la BRD Challenger Brașov, după ce l-a eliminat în 49 de minute pe chilianul Jorge Aguilar, cu 6-0, 6-1. Din păcate, Victor Hănescu, cap de serie numărul 1, a pierdut în trei seturi încheiate la tie-break, 7-6...
septembrie 8th, 20120207Victoria Azarenka a reuşit calificarea, în premieră, în finala open-ului american după ce a reuşit să o elimine într-un meci maraton pe favorita numărul 3 a turneului, rusoaica Maria Sharapova. Chiar dacă Sharapova a câştigat destul de lejer primul set, lidera clasamentului WTA a revenit în joc,...
septembrie 8th, 20120153Dacă prima semifinală din proba feminină de la US Open, cea dintre Maria Sharapova şi Victoria Azarenka, a fost una foarte echilibrată, în cea de-a doua, Serena Williams, câştigătoare de trei ori a ultimului Grand Slam al anului, a tranşat foarte scurt disputa cu italianca Sara Errani. Astfel, într-un meci care...
septembrie 8th, 20120136Adrian Ungur şi-a confirmat statutul de favorit nr.2, impunându-se în semifinala disputată astăzi contra jucătorului croat, Antonio Veic. Susţinut de o tribună plină, românul şi-a adjudecat victoria în două seturi, scor 6-1, 7-6 (6), după o oră şi 43 de minute de joc. Adversarul lui Ungur din finala...
septembrie 8th, 20120122Marius Copil şi Victor Crivoi s-au impus astăzi în finala ediţiei 2012 BRD Braşov Challenger. După aproape două ore de joc, românii au învins echipa formată din Andrei Ciumac şi Oleksandr Nedovyesov, scor 6-7(8), 6-4, 14-12. Dumitru Hărădau, directorul turneului, a înmânat...
septembrie 8th, 20120413Scoţianul Andy Murray a reuşit să se califice în finala ultimului Grand Slam al anului după ce a trecut destul de lejer, în patru seturi, de cehul Tomas Berdych, scorul final fiind 5-7, 6-2, 6-1, 7-6. După victoria de la olimpiadă britanicul a arătat o formă excelentă pe tot parcursul openului american, având...
septembrie 7th, 20120272Sârbul Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele turneului de Grand Slam US Open, după ce a trecut în sferturi de argentinianul Martin del Potro. În careul de aşi Djokovic se va duela cu David Ferrer pentru un loc în finala competiţiei. Dacă va trece de Ferrer, sârbul are şansa de a-şi apăra...
septembrie 7th, 20120171Jucătoarea româncă de tenis Ilka Csoregi s-a calificat în sferturile probei de simplu feminin de la US Open. Sportiva a trecut în optimi de turcoaica Ipek Soylu cu scorul de 6-2, 6-2.
În sferturi, Csoregi va da piept cu nemţoaica Antonia Lottner, favorita patru a turneului de Grand Slam american. Ilka este...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.