iulie 8th, 20150727O etapă ce se anunța destul de liniștită, Arras-Amiens, a cincea din Marea Buclă, avea să înregistreze câteva evenimente. Primul a fost abandonul lui Nacer Bouhann-FDJ, la kilometrul 16, după o căzătură, apoi implicarea, ceva mai târziu, a peste 20 de cicliști într-un ambuteiaj fără urmări provocat de alunecarea...
iulie 7th, 20150701Desfășurată integral în Franța, etapa cu numărul 4 a Marii Bucle, începută la Seaing și încheiată după 223,5 kilometri la Cambrai, a revenit ciclistului german Tony Martin-Etixx Quick Step, cronometrat în 5h28,58. Rezultat care l-a propulsat pe primul loc la general. L-au urmat, la trei secunde, John Degenkolb-Giant Alpecin,...
iulie 7th, 20150624A treia etapă din ediția 2015 a Turului Franței, care avea să fie neutralizată, din cauza unor căzături în serie cu 53 de kilometri înainte de final, a revenit la sprint lusitanului Joaquin Rodriguez-Katiușa, învingător pe cunoscuta cățărare belgiană Mon de Huy. În același timp, 3:26,54, a sosit britanicul Christopher...
iulie 5th, 20150706A doua runda din Marea Buclă, desfășurată pe teritoriul Olandei, între Utrecht și Zelande, 166 kilometri, pe un timp însorit, la început, apoi pe ploaie și vânt puternic s-a încheiat cu victoria la sprint a germanului Andre Greipel-Lotto Soudal, cronometrat în 3h29,03. L-au urmat slovacul Peter Sagan-Tinkoff Saxo,...
iulie 5th, 20150501Ediția cu numărul 102 a Turului ciclist al Franței a debutat de ziua națională a SUA cu contratimpul individual, desfășurat la Utrecht, pe aproape 13,8 kilometri. A câștigat australianul Rohan Dennis, 23 ani, de la BMC, cronometrat în 14,56 minute.
Plecat printre primii, rutierul de la Antipozi avea să-si aștepte adversarii,...
iulie 3rd, 20150682Sâmbătă 4 iulie începe o nouă ediție a Marii Bucle, care se va încheia duminică 26 iulie. Prima dintre cele 21 de etape va fi un contratimp de 13,7 kilometri, la Utrecht, în Olanda și se va finaliza, ca de fiecare dată, la Paris. Premiile totale se cifrează la 2.030.150 euro.
Vor concura 22 de echipe, cu 198 de rutieri,...
iulie 22nd, 20130534Ciclistul britanic, Chris Froome, a câştigat duminică ediţia centenară a Turului Franţei, deşi ultima etapă, cea de sprint a concursului, a fost câştigată de germanul Marcel Kittel. Chris Froome a purtat tricoul galben timp de 14 zile în Turul Franţei, unde a participat pentru a treia oară, după ediţiile din 2012 şi...
iulie 17th, 20130494Britanicul Chris Froome (Sky) pare imposibil de oprit din drumul său spre câștigarea Turului Franței.
Purtătorul tricoului galben a ajuns la a treia victorie de etapă din cadrul acestei ediții și a mai adăugat încă nouă secunde între el și principalul său contracandidat, Alberto Contador, care a terminat pe locul...
iulie 10th, 20130417Tony Martin a câștigat etapa de contratimp programată astăzi în Turul Franței. Pe locul al doilea s-a clasat purtătorul tricoului galben, Chris Froome.
Martin a terminat cei 33 de km ai contratimpului în 36 de minute și 29 de secunde. La 12 secunde în spatele său a sosit Chris Froome, care a mărit astfel considerabil...
iulie 6th, 20130698Principalul favorit al ediției din acest an a Turului Franței, britanicul Chris Froome, a confirmat așteptările și a preluat tricoul galben chiar după prima etapă montană.
Finalul în cățărare a fost prilejul ideal pentru Froome de a ataca și a își asigura poziția de lider. Britanicul a dus finalul cățărării pe cont...
iunie 30th, 20130397Belgianul Jan Baketlans a câştigat cea de-a doua etapă a Turului Franţei, care s-a desfăşurat duminică între oraşele Bastia şi Ajaccio, pe o distanţă de 156 de kilometri. Astfel, Baketlans preia tricoul galben de la liderul etapei precedente, Marcel Kittel.
Rutierul echipei Radioshack Leopard s-a detaşat de pluton pe...
iunie 29th, 20130843Ciclistul german Marcel Kittel a câștigat prima etapă din ediția cu numărul 100 a Turului Franței, după ce l-a învins la limită pe norvegianul Alexander Kristoff. Pe locul trei s-a situat olandezul Danny Van Popel, iar pe patru, David Millar, din Marea Britanie. Traseul inaugural s-a desfășurat sâmbătă pe traseul...
iunie 29th, 20130493Astăzi, de la ora 13:00 (ora României), începe cel mai mare eveniment de ciclism profesionist, Turul Franței. Ediția din acest an este cea cu numărul 100 și va debuta în regiunea Corsica, introdusă pentru prima dată în traseul competiției. Tot în premieră este și faptul că ultima etapă a Turului Franței, cea de la...
aprilie 16th, 20130516După cum se ştie, anul acesta este programată ediţia centenară a Turului Ciclist al Franţei. Între activităţile care preced plecarea rutierilor în cursă se numără şi lansarea unei pelicule cinematografice, la Paris, în 12 iunie.
Filmul, intitulat "La Grand Boucle", îl are ca personaj principal pe Francois Nouel, în...
martie 14th, 20130451Un construcţie lingvistică des întâlnită în terminologia sportivă este cea de "lanterna roşie", care simbolizează ocupantul ultimului loc. Această metaforă a fost împrumutată de la trenurile care avea postate pe ultimul vagon un felinar roşu, care le făcea vizibile pe timp de noapte.
Prima competiţie sportivă care s-a...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.