august 30th, 20141568Mirjana Lucic-Baroni a declarat, vineri seară, după victoria obţinută în meciul cu Simona Halep, din turul trei de la US Open, că se simte ca şi când ar fi câştigat deja un turneu de Grand Slam, satisfacţia sa fiind pe măsura performanţei obţinute.
"Am făcut un meci grozav. Simona este o jucătoare mare. Este uimitor....
august 29th, 20140533Când fanii se ceartă dacă Sharapova sau surorile Williams o vor opri pe Simona să ia titlul la US Open, Mirjana Lucic-Baroni câștigă. Numărul 121 mondial produce probabil cea mai mare surpriză de la New York eliminând-o pe românca de pe locul 2 mondial.
Scorul a fost 7-6 (6) 6-2 pentru Lucic. În primul set, Halep a condus...
iulie 25th, 20140691Aseară, în meciurile retur din turul doi preliminar al Europa League, ambele echipe româneşti prezente în competiţie au reuşit calificarea în cel de-al treilea tur.
Astfel, Petrolul Ploiești s-a calificat în turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal, după ce a învins formația albaneză Flamurtari Vlora cu...
iunie 28th, 20140569Simona Halep ar fi trebuit să joace sâmbătă cu Belinda Bencic din Elveţia, în turul III al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon. Partida ar putea fi amânată pentru ziua de duminică din cauza ploilor care s-au abătut asupra Londrei. Nu este prima dată când vremea dă peste cap partidele de la Wimbledon. S-a mai întâmplat...
iunie 27th, 20140511Cea mai bună tenismenă română a momentului, Simona Halep (locul 3 în clasamentul WTA), a câştigat meciul jucat vineri, 27 iunie, împotriva ucrainenei Lesia Tsurenko (locul 170 WTA), cu scorul de 6-3, 4-6, 6-4, şi şi-a asigurat participarea, mai departe, în turul al treilea al turneului de Grand Slam de la Wimbledon.
Meciul...
octombrie 27th, 20130590CSM Digi Oradea a început cu o victorie turul III preliminar al Ligii Campionilor la polo pe apă. În prima manşă, orădenii au învins formaţia rusă Sintez Kazan cu scorul de 13-8 (4-3, 5-2, 1-0, 3-3), pe bazinul olimpic "Ioan Alexandrescu" din Oradea.
Victoria este una destul de bună având în vedere că urmează un retur...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.