august 30th, 20140469Simona Halep, a declarat, vineri seară, după ce a fost înfrântă în turul trei la US Open, că nu s-a simţit bine, dar a subliniat că adversara sa, Mirjana Lucic-Baroni, a jucat mai bine, informează AFP.
"Nu a fost cea mai bună zi a mea şi nu m-am simţit bine, însă pur şi simplu ea a jucat mai bine decât mine", a...
august 29th, 20140537Când fanii se ceartă dacă Sharapova sau surorile Williams o vor opri pe Simona să ia titlul la US Open, Mirjana Lucic-Baroni câștigă. Numărul 121 mondial produce probabil cea mai mare surpriză de la New York eliminând-o pe românca de pe locul 2 mondial.
Scorul a fost 7-6 (6) 6-2 pentru Lucic. În primul set, Halep a condus...
august 29th, 20140531Sorana Cîrstea, locul 80 mondial, a arătat la acest US Open că poate juca la cel mai înalt nivel și că poziția pe care se află în prezent nu reflectă calitatea jocului ei. Deși a pierdut meciul cu favorita numărul 7, Eugenie Bouchard, Sorana a luptat până la capăt. Scorul final a fost 6-2 6-7 6-4 pentru canadiancă în cel...
august 29th, 20140473Încă trei români merg mai departe la US Open. Horia Tecău, Florin Mergea și Monica Niculescu au învins în primele meciuri de la New York și s-au calificat în turul al doilea.
Horia Tecău și Jean-Julien Rojer, favoriții 9 ai competiției din SUA, au trecut azi de perechea Huta Galung/Junaid (Olanda/Australia) cu un dublu 6-4,...
august 28th, 20140610Simona Halep a declarat, miercuri, la conferinţa de presă organizată după calificarea în turul trei la US Open, că se simte mult mai încrezătoare decât la Roland Garros şi speră să ajungă cât mai departe în acest turneu, informează Mediafax.
"Am jucat mai bine decât în primul tur. Deşi am început cam greu,...
august 28th, 20140578
Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru a pierdut meciul împotriva puternicei Sharapova după ce a testat-o pe aceasta la maximum în 2 ore şi 38 de minute de joc. Scorul final a fost 4-6 6-3 6-2 pentru sportiva din Rusia.
Ca şi în partidele precedente dintre cele două, românca de pe locul 95 nu s-a lăsat...
august 28th, 20140739După o evoluţie mult mai convingătoare decât în primul tur, Simona Halep dă semne că s-a adaptat rapid suprafeţei şi condiţiilor de la New York şi trece uşor de Jana Cepelova din Slovacia cu 6-2 6-1 în mai puţin de o oră. În următorul tur, Halep va da piept cu învingătoarea meciului dintre Mirjana Lucic-Baroni din...
august 27th, 20140579Irina Begu, locul 61 mondial şi a doua jucătoare de tenis din România în prezent, a fost eliminată în turul II la US Open. Ea a cedat partida împotriva favoritei 28 a turneului Roberta Vinci în trei seturi, 6-2 4-6 1-6.
În turul II urmează să-şi dispute meciurile alte patru românce. Azi, Simona Halep va juca contra Janei...
august 27th, 20140604Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a reuşit "dubla" la US Open, calificându-se în turul II şi în proba de dublu. Ea şi partenera ei, franţuzoaica Pauline Parmentier, au trecut în runda inaugurală de perechea americană Alicia Black/Bernarda Pera cu scorul de 2-6 6-4 6-3. În turul II, Cîrstea şi Parmentier vor juca...
august 27th, 20140439CiCi (Catherine Cartan) Bellis a devenit revelaţia turneului de la US Open după ce, la doar 15 ani, a învins-o în primul tur pe favorita 12 Dominika Cibulkova din Slovacia. Adolescenta americană a devenit cea mai tânără jucătoare care câştigă un meci la Flushing Meadows, după 18 ani, când rusoaica Anna Kournikova făcea...
august 27th, 20140570Programul zilei a treia de la US Open aduce iarăşi emoţii pentru România pentru că patru dintre fetele noastre urmează să îşi dispute meciurile din turul II la simplu şi turul I la dublu.
Ziua este deschisă de o partidă de simplu şi una de dublu. Irina Begu va juca de la ora 18.00 împotriva Robertei Vinci din Italia,...
august 27th, 20140395După victoriile Simonei Halep, Irinei Begu, Alexandrei Dulgheru şi Soranei Cîrstea, Monica Niculescu este a cincea româncă ce a reuşit să treacă de turul inaugural la US Open. Aceasta a învins-o în trei seturi, într-un meci echilibrat, pe Yaroslava Shvedova din Kazakhstan, cu 6-7 6-1 7-5.
Monica va juca în turul II...
august 27th, 20140507Horia Tecău şi Lucie Hradecka (Cehia) vor forma o pereche în proba de dublu mixt de la US Open, a informat astăzi site-ul oficial al competiţiei. Tenismenul ocupă poziţia a 11-a în clasamentul mondial ATP al jucătorilor de dublu, fiind component al lotului naţional de Cupa Davis a României.
Tecău şi Hradecka, cap de...
august 26th, 20140411După Simona Halep, alte două românce, Irina Begu şi Alexandra Dulgheru s-au calificat în turul al doilea la US Open, ultimul turneu de Grand Slam din acest an, care are loc pe arenele Flushing Meadows, din New York.
Begu a întrecut-o cu 7-6/7, 6-3 pe iberica Silvia Soler-Espinosa, iar Dulgheru a eliminat-o pe cehoaica Krisztyna...
august 26th, 20140492Numărul 2 mondial Simona Halep a reuşit să se califice în turul 2 la US Open după un meci dificil şi spectaculos contra americancei Danielle Rose Collins, cu scorul de 6-7 6-1 6-2.
În primul set, Simona a fost luată prin surprindere de tânăra de 20 de ani, care se află pentru prima dată pe tabloul principal al unui turneu...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.