iunie 12th, 20140420Performanţele recente ale Simonei Halep nu au fost neglijate nici de Asociaţia de Tenis Feminin (WTA), care a inclus-o pe sportiva din România pe lista celor mai bune trei jucătoare de tenis din luna mai. Alături de Simona, pe listă se află sportiva care a învins-o în finala de la Roland Garros, Maria Sharapova, dar numărul 1...
iunie 9th, 20140386După finala jucată la Roland Garros, în compania Mariei Sharapova, Simona Halep a urcat pe poziţia a treia în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis din lume. Halep a strâns 6345 de puncte WTA, depăşind-o astfel pe poloneza Agnieszka Radwanska. În faţa ei se află doar chinezoaica Na Li (7450) şi americanca Serena...
iunie 5th, 20140756În perioada 5-13 iulie, la Arenel BNR din Bucureşti, va avea loc primul turneu WTA organizat în România. BRD Bucharest Open va reuni 64 dintre cele mai importante nume ale tenisului feminin mondial. Cap de afiș va fi Simona Halep, cea mai bună jucătoare româncă de tenis din toate timpurile și deținătoarea locului 4 în...
iunie 2nd, 20140661Ziua de luni (2 iunie) a adus două veşti bune şi una mai puţin bună din partea tenismenilor români angrenaţi încă în turneul de Grand Slam de la Paris. Simona Halep a reuşit, pentru prima oară în cariera sa, performanţa de a accede în faza sferturilor de finală la simplu de la Roland Garros, iar Florin Mergea s-a...
mai 30th, 20140602Perechea româno-cehă formată din Monica Niculescu și Klara Koukalova, cap de serie nr. 14, a fost eliminată în turul 2 al probei de dublu feminin de la Roland Garros. Niculescu şi partenera ei au cedat în faţa cuplului Andrea Petkovic (Germania)/Magdalena Rybarikova (Slovacia) în trei seturi, scor 6-1, 2-6, 4-6. Partida...
mai 25th, 20140570Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 75 mondial, a trecut de primul tur la turneul de tenis de la Roland Garros. Sportiva a învins-o în primul meci pe estonianca Kania Kanepi, numărul 26 WTA, scor 5-7, 6-3, 6-1, calificându-se în premieră în turul secund al competiției de la Paris. Partida s-a încheiat după două ore...
mai 23rd, 20140464Prezentă la Paris, unde a luat parte la o acţiune a firmei de echipament sportiv sub contractul căreia se află, Simona Halep a fost lăudată de unul dintre cele mai mari nume ale tenisului masculin mondial de la ora actuală. Scoţianul Andy Murray, fost număr 2 ATP, campion olimpic la Londra şi câştigător la US Open (2012) şi...
mai 19th, 20140561Jucătoarea de tenis Simona Halep este, începând de astăzi, cea de-a patra jucătoare de tenis a lumii. Sportiva din Constanţa a acumulat 5140 puncte în clasamentul Asociaţiei de Tenis Feminin (WTA) şi este întrecută doar de Agniezska Radwanska (6360), Na Li (7540) şi Serena Williams (11590). Locul patru ocupat de Simona...
mai 14th, 20140562Cea mai bună tenismenă română a momentului, Simona Halep, a acuzat dureri abdominale imediat după victoria obţinută miercuri (14 mai) în faţa americancei Madison Keys (locul 13 WTA), meci câştigat cu scorul de 5-7, 6-0, 6-1, şi a decis să se retragă din competiţie. Constănţeanca, în prezent, ocupantă a locului 5...
mai 13th, 20140634Tenismena Sorana Cîrstea, ocupanta poziţiei a 27-a în clasamentul WTA, a fost învinsă, marţi (13 mai), în primul tur al turneului Premier 5 de la Roma, astfel, ratând şansa de a încheia competiţia într-o fază mai avansată. Jucătoarea română în vârstă de 24 de ani a pierdut meciul din turul inaugural, disputat...
mai 12th, 20140479Simona Halep se menține în primele cinci jucătoare de tenis ale lumii. Grație finalei de la Madrid, pierdută în fața Mariei Sharapova, Simona a strâns 5340 puncte în clasament, cu doar 21 mai puțin decât ocupanta locului 4, bielorusa Victoria Azarenka.
Dar există vești și mai bune! În această săptămână, Simona este...
mai 11th, 20140611Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 5 WTA, a pierdut finala turneului de tenis de la Madrid, patronat de Ion Țiriac. Românca a fost învinsă în ultimul act de Maria Sharapova, locul 9 mondial (de luni, numărul 7), scor 6-1, 2-6, 3-6. Partida a durat două ore fără un minut. Astfel, Halep rămâne fără victorie în fața...
mai 10th, 20140689Simona Halep s-a calificat în finala turneului WTA de la Madrid. Jucătoarea de tenis din România a învins-o pe cehoaica Petra Kvitova, pe care a eliminat-o și anul trecut la turneul de la New Haven. Românca a pierdut primul set la tie-break (6-7), dar le-a câștigat pe următoarele două (6-3, 6-2), la finalul unui meci care a...
mai 9th, 20141422Simona Halep face un turneu de zile mari la Madrid! Românca, numărul 5 WTA, a acces în semifinalele competiţiei patronate de Ion Ţiriac, după ce a eliminat-o pe fosta lideră mondial, Ana Ivanovic, aflată la ora actuală pe locul 12 în ierarhia tenisului feminin. Simona a avut nevoie de puţin peste o oră pentru a se impune în...
mai 9th, 20142600Simona Halep, favorita cu numărul 4 a turneului WTA de la Madrid, s-a calificat în sferturile de finală, după ce a învins-o în optimi pe nemţoaica Sabine Lisicki, scor 5-7, 6-3, 6-2. Chiar dacă a început ezitant partida, pierzând primul set, Simona şi-a revenit ulterior şi a câştigat următoarele două seturi şi implicit...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.