Perechea formată din românul Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer s-a impus în finala turneului de tenis BRD Năstase Țiriac Trophy, desfășurat la Arenele BNR din București. Cei doi s-au impus în fața polonezilor Mariusz Frystenberg și Marcin Matkowski, în două seturi, după o oră și zece minute de joc. Este al treilea succes consecutiv al lui Horia Tecău pe zgura din Capitală, după ce anii trecuți a cucerit trofeul alături de bielorusul Max Mirnîi și de suedezul Robert Lindstedt.
Perechea româno-olandezo nu le-a dat mari șanse celor doi polonezi, câștigând ambele seturi cu 6-4. Pentru victoria de la București, Tecău și Rojer vor primi un cec în valoare de 23.200 de dolari și 250 puncte ATP. Titlul cucerit de cei doi la București este cel de-al treilea din acest an, după trofeele de la Zagreb și Casablanca.
Pentru Tecău, meciul cu Frystenberg și Matkowski a fost o revanșă. În 2013, pe când făcea pereche cu bielorusul Max Mirnîi, românul a cedat în fața polonezilor la turneul de la Montreal, scor 2-6, 6-4, 10-12.
FOTO: Cosmin Iftode










Leave a Reply