România va avea trei reprezentante în turul secund al turneului WTA de la Doha, dotat cu premii în valoare de 2.440.070 dolari: Simona Halep, Sorana Cîrstea și Monica Niculescu.
Simona Halep, favorita numărul șapte a turneului, a avut tur liber, astfel că ea va debuta abia în șaisprezecimi în fața estoniencei Kaia Kanepi. Sorana Cîrstea a trecut astăzi de rusoaica Alla Kudryavtseva cu scorul de 2-6, 6-1, 7-5 și va juca în turul secund cu favorita numărul doi, poloneza Agnieszka Radwanska. Ultima care a obținut calificarea a fost Monica Niculescu: românca a oferit o adevărată demonstrație de forță în fața Fatmei Al-Nabhani (Oman) pe care a învins-o cu 6-1, 6-0. Ea va juca în șaisprezecimi în fața învingătoarei meciului dintre Eugenie Bouchard și Bethanie Mattek-Sands.
Halep, Cîrstea și Niculescu sunt cele mai bine clasate dintre tenismenele din România, ocupând în prezent locurile 10, 26, respectiv 54.
FOTO: sport.ro










Leave a Reply