Românca Sorana Cîrstea, locul 49 WTA, s-a calificat marţi, 14 februarie, în turul secund al turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 2.168.400 dolari, după ce a dispus, în primul tur, de australianca Jarmila Gajdosova în două seturi, 6-4, 6-1.
Pentru calificarea în turul secund, Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec 11.300 dolari şi 70 puncte WTA.
În turul următor, românca va juca împotriva favoritei nr. 3, australianca Samantha Stosur (locul 5 WTA), cea pe care a reuşit să o elimine în două seturi în urmă cu o lună, pe aceeaşi suprafaţă, în primul tur la Australian Open, scor (7-6, 6-3). Australianca nu a jucat primul tur la Doha, având acces direct în turul secund.
La acelaşi turneu, românca Simona Halep (locul 63 WTA) a învins-o într-un meci greu pe slovaca Daniela Hantuchova (locul 20 WTA), scor 3-6, 6-2, 7-6. În turul doi o va întâlni pe cehoaica Iveta Benesova, care a dispus în trei seturi de compatrioata sa, Barbora Zahlavova-Strycova, scor 4-6, 6-3, 6-1.
În cealaltă jumătate de tablou, Monica Niculescu a trecut foarte uşor de rusoaica Elena Vesnina, 6-1, 6-0, şi o va avea ca adversară pe favorita nr. 6, rusoaica Vera Zvonareva, care a avut acces direct în turul doi.










Leave a Reply