Deşi nu a fost acceptat ca sport olimpic, baschetul 3×3 continuă să ia o amploare din ce în ce mai mare la nivel global. Iar pentru că în România, acest fenomen a devenit deja unul de tradiţie, reprezentantele ţării noastre, atât la feminin, cât şi la masculin, s-au aflat printre echipele prezente la începutul lui iunie la Campionatele Mondiale de la Moscova, organizate sub egida Federaţiei Internaţionale de Baschet, FIBA. Cele două formaţii tricolore şi-au respectat blazonul şi au încheiat competiţia în primele opt echipe, la fiecare categorie.
Din echipa feminină, doar Anca Şipoş era deja familiarizată cu o ediţie de Campionat Mondial. Sportiva care a evoluat sezonul trecut la CSBT Alexandria a fost prezentă şi la primul turneu final, desfăşurat în 2012 în Grecia, când România a venit pe 17. În capitala Rusiei, baschetbalista a fost însoţită de cea mai bună marcatoare din precedentul sezon regulat al Ligii Naţionale de baschet feminin, Florina Diaconu (Rapid Bucureşti), de fostul număr 1 mondial în clasamentul FIBA 3×3 World Rankings, Andra Hass (Olimpia CSU Braşov) şi de tânăra speranţă a baschetului feminin românesc, Cristina Bigică (Universitatea Marquette, SUA).
De cealaltă parte, din lotul masculin au făcut parte doi jucători cu state vechi în fenomenul 3×3, Cătălin Vlaicu de la CS Energia Rovinari (locul 12 mondial) şi Angel Santana (locul 16 mondial) de la Ştiinţa Bucureşti. Ambii au fost membrii ai echipei României care s-a clasat pe locul 10 la Atena. Lui Vlaicu şi Santana li s-au alăturat Bogdan Popescu, de la SCM U Craiova şi Vasile Ştefan, tot de la CS Energia Rovinari.
Fetele au încheiat pe poziţia a şaptea
Echipa feminină a debutat cu reprezentativa Siriei, pe care a învins-o fără probleme, scor 17-8. A urmat meciul cu Italia, o forţă a baschetului european şi mondial, pe care Florina Diaconu a „anihilat-o” rapid. Fetele s-au impus cu 17-10. După aceea a venit meciul cu Belgia, o partidă grea, pe care tricolorele au pierdut-o la trei puncte, 17-20. „Ne-a costat înfrângerea cu Belgia. Dacă am fi câştigat acea partidă, pe care am pierdut-o la trei puncte, intram cu siguranţă în primele patru. Am fi avut un alt traseu”, a declarat Florina Diaconu.
Calificarea în optimi s-a decis încă din meciul cu Uruguay, câştigat la pas, scor 21-9. În ultimul meci din grupă, cu Elveţia, româncele şi-au permis să se relaxeze şi s-au văzut învinse cu 9-20.
În primul meci din fazele eliminatorii, România a înfruntat o altă ţară cu tradiţie în baschet, Spania, pe care a învins-o cu 16-12. Din nefericire, următorul adversar a fost chiar ţara gazdă, Rusia, care s-a impus cu 21-8. „A fost destul de greu, având în vedere că am venit după meciul cu Spania, în care am dat totul pe teren pentru a obţine victoria. La meciul cu Rusia eram deja obosite şi nu am mai putut face nimic”, a precizat Florina Diaconu.
Loc opt cu gust amar pentru echipa masculină
Echipa masculină a debutat împotriva Qatarului, ţară care a găzduit în iarna trecută FIBA 3×3 All Stars. România a invins la limită, scor 17-15, împotriva unei echipe foarte puternice din punct de vedere fizic, care ne-a dat o puternică replică sub panou.
A urmat partida cu Argentina, la startul căreia tricolorii porneau drept favoriţi. Din nefericire, greşelile inexplicabile făcute de băieţii noştri le-au dat şansa argentinienilor să revină şi să câştige în cele din urmă cu 19-18.
Cu Venezuela, tricolorii au reuşit să câştige cu 19-11, graţie jocului excelent făcut de toţi cei patru jucători ai României.
În cea de-a doua zi a competiţiei, Santana şi compania au trecut chiar de echipa gazdă, Rusia, într-unul din cele mai spectaculoase meciuri de la Campionatul Mondial. Băieţii s-au impus cu 19-17, deşi meciul a mers cap la cap până la scorul de 12-12. După aceea, românii au pierdut cu Lituania, scor 16-17.
Victoria cu Rusia a adus şi calificarea României în optimile de finală, unde tricolorii au jucat împotriva neozeelandezilor. Românii au avut chiar şi şase puncte avans, 18-12, dar meciul s-a încheiat 19-16.
Din nefericire, calificarea în semifinale a fost oprită de echipa Serbiei, cea care triumfase în urmă cu doi ani la Atena. Meciul a fost unul dramatic, iar „plavii” s-au impus în prelungiri cu 22-21.
Chiar dacă a încheiat doar pe locul opt în competiţie, echipa României a fost a treia în topul celor mai ofensive formaţii de la Moscova, cu o medie de 18,4 puncte pe meci, după Croaţia şi Serbia.
„Băieţii nu au fost nici ei mulţumiţi, mai ales că au avut şanse mult mai mari decât noi, fetele. Ei au jucat cu primele patru clasate, cărora le-au ţinut piept cu brio. Pe cei din Qatar i-au învins, cu Sebia şi Lituania au pierdut pe greşeala lor, de fiecare dată la un singur punct, iar pe ruşi i-au spulberat. Din păcate, concursul le-a lăsat un gust amar”, ne-a declarat ulterior Florina Diaconu.
România nu a revenit de la aceste campionate cu mâna goală, Angel Santana a reuşit să cucerească medalia de aur în concursul de aruncări libere.
Baschetul 3×3, un brand naţional
Locurile şapte, respectiv opt, la Campionatele Mondiale de baschet 3×3 au adus clasări bune şi pentru sportivii români în topurile mondiale. Astfel, la feminin, Andra Haas rămâne în top 10, fiind clasată pe locul 9 (136.600 puncte). O urmează Flori Diaconu, pe 12 (123.000) şi Anca Şipoş, pe 18 (114.200).
La băieţi, Cătălin Vlaicu rămâne cel mai bine clasat jucător român. El se află pe poziţia cu numărul 12 (510.173), fiind urmat de Angel Santana, pe 16 (483.773).
„Cred că pentru sportul şi baschetul românesc, participarea noastră la aceste Campionate Mondiale este un câştig. Baschetul 3×3 începe să ia amploare, deşi este diferit de cel clasic. Vorbim de un timp mult mai scurt, în care trebuie să dai tot ceea ce ai tu mai bun, ca jucător”, a spus pentru Sport Revolution Diaconu.
Pentru baschetul 3×3 din România urmează o vară plină, presărată cu tradiţionalele turnee Sport Arena Streetball, dar şi cu punctul culminant: Campionatele Europene, a căror primă ediţie se va desfăşura în toamnă, la Bucureşti.
Articol publicat în nr. 50 al revistei Sport Revolution















Leave a Reply