”UEFA Europa League Cup Handover”, ceremonia de înmânare a trofeului de către preşedintele UEFA, Michel Platini, Primarului General al Bucureştiului, Sorin Oprescu, va avea loc miercuri 11 aprilie, la ora 17,00, în incinta Tribunei VIP a Arenei Naţionale, informează Federaţia Română de Fotbal (FRF).
Vor face declaraţii la zona mixtă Mircea Sandu, preşedintele FRF, şi Sorin Oprescu, miercuri, între orele 16,20-16,45, după care va avea loc ceremonia oficială, iar de la ora 17,35 vor face declaraţii Miodrag Belodedici, ambasadorul finalei Europa League, Cristian Săpunaru, care face parte, alături de trei înalţi oficiali ai clubului, din delegaţia lui FC Porto, precum şi alţi invitaţi la festivitate. Michel Platini, preşedintele UEFA, nu va face declaraţii de presă.
Imediat după încheierea ceremoniei, Miodrag Belodedici se va deplasa împreună cu trofeul în Piaţa George Enescu, prima oprire din cadrul unui tur bucureştean, care cuprinde mai multe locuri: 11-12 aprilie – Piaţa George Enescu, 13-16 aprilie – Băneasa Shopping City, 17-19 aprilie – Pasajul Universităţii, 20-22 aprilie – Centrul Vechi (pe strada Lipscani), 23-26 aprilie – Căminele studenţeşti ale Institutului Politehnic din Regie, 27-29 aprilie – Tribuna VIP a Arenei Naţionale, 30 aprilie-1 mai – Primăria Generală a Capitalei, 2-3 mai – sediul SEAT, 4-6 mai – Parcul Unirii, 7 mai – Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. În toate aceste locuri, iubitorii fotbalului vor putea să admire trofeul, conform unui program ce va fi anunţat în timp util.










Leave a Reply