Clubul YST a organizat în perioada 16-20 iunie, la Arenele BNR, “Trofeul YST”. Această competiţie s-a adresat jucătorilor profesionişti de la categoria masculin U18.
Anul trecut, turneul “Cupa Liceelor la Tenis” s-a adresat tuturor liceenilor atât amatori, cât şi profesionişti, şi avea 10.000 lei puşi în joc. În 2012, miza cea mare a fost de 4000 de euro, premii oferite de sponsorii acestui concurs, “Farmaciile DONA” şi “Medicine WAREHOUSE”.
Teodora Busurcă, organizatoarea concursului, a oferit mai multe detalii pentru Sport Revolution: “YST a luat naştere din dorinţa mea de a intra în lumea sportului altfel decât din postura de participant. Intrând în organizare, am avut posibilitatea de a lucra cu oameni minunaţi din industria tenisului şi, de asemenea, de a lua parte direct la tot ceea ce presupune crearea unui astfel de eveniment. Ne considerăm norocoşi că i-am avut alături şi anul acesta pe cei de la «Farmaciile Dona», sponsori cărora le mulţumim că au făcut posibilă desfăşurarea întregului turneu. Îmi doresc ca în timp să pot aduce un suflu nou tenisului românesc, apropiind mentalitatea sportului autohton de cea occidentală. Suntem abia la început, dar am mare încredere că proiectul nostru promite un viitor frumos”.
Câştigătorii ediţiei din acest an a turneului YST:
Finala mică: Luca TATOMIR vs. Tudor SULEA 7/6(5) 6/4
Finala mare: Cătălin FIFEA vs. Nicolae FRUNZĂ 7/5 6/4
Invitaţi speciali la eveniment: Secretarul General al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, Ştefan Săndulache, Consilierul de specialitate al FRT, Florenţa Mihai.
Protagoniştii concursului au oferit şi câteva declaraţii la final: “Turneul YST a fost unul dintre cele mai frumoase turnee la care am participat, deoarece totul a fost organizat perfect. Ţin să mulţumesc sponsorilor, organizatorilor şi tuturor persoanelor care au făcut în aşa fel ca acest turneu să se desfăşoare. Premiile au fost fabuloase şi sunt fericit că am luat locul 1, deoarece cu banii pe care i-am câştigat voi avea cum să mă duc la turneele internaţionale organizate în România. Copiii ar fi mult mai motivaţi dacă ar primi premii în bani, pentru că tenisul este un sport foarte costisitor şi nu toată lumea şi-l permite”, a spus Cătălin Fifea.
“Vreau să mulţumesc organizatorilor pentru că au făcut acest turneu posibil şi au depus eforturi pentru a face posibilă o organizare foarte bună şi pentru condiţiile oferite. Eu sper ca pe viitor să se organizeze mai multe astfel de turnee, premiile consistente fiind un factor determinant pentru creşterea competitivităţii tuturor sportivilor participanţi la acest turneu”, a spus şi Tudor Sulea, ocupantul locului patru la finalul concursului.










Leave a Reply