În perioada 28-30 Septembrie 2012, Uniunea Cluburilor de Arte Marţiale de Est a organizat la Piatra Neamţ cea de-a doua ediţie a Turneului de Arte Marţiale U.C.A.M.E. Evenimentul s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, acesta cuprinzând trei etape:
– vineri, 28 septembrie, a avut loc la sala de sport a Şcolii nr. 5 competiţia de shotokan karate – preliminarii.
– sâmbătă, 29 septembrie, s-a desfăşurat competiţia de kyokushin karate – preliminarii. Aceasta a avut loc la sala de lupte a Complexului sportiv Ceahlăul.
– tot în data de 29 septembrie a avut loc Gala finală a Turneului de Arte Marţiale, în cadrul căreia s-au desfăşurat finalele pe categorii de greutate knock-down (pe regulament de kyokushin) şi cele pe echipe la shotokan, precum şi demonstraţii din celelalte stiluri prezente la acest turneu, aceasta fiind principala atracţie a evenimentului. Gala finală s-a desfăşurat la Sala Sporturilor Ceahlăul din Piatră Neamţ.
La această a doua ediţie a Turneului de Arte Marţiale U.C.A.M.E. au fost prezenţi pe parcursul celor două zile de competiţie aproximativ 110 sportivi, reprezentând oraşele Bucureşti, Piatra Neamţ, Iaşi, Buhuşi, Bistriţa, Sibiu, Tulcea, Bacău, Bicaz, Constantă, Braşov.
Având în vedere misiunea U.C.A.M.E., şi anume aceea de a promova artele marţiale, indiferent de stil sau ramură, în cadrul acestui eveniment am putut urmări meciuri şi demonstraţii din diverse stiluri de arte marţiale, precum: Shotokan, Kyokushin, Ju Jutsu, Enshin, Ashihara, Taekwondo, Shorin ryu, Aikijutsu.
Evenimentul s-a bucurat de un real succes, apaluzele publicului prezent demonstrând acest lucru.
Sportivii clubului Budo Gym au obţinut patru medalii de aur (Adrian Precub la -60kg, Ştefan Ilie la -70, Alexandru Vasiliu la +90, şi Alexandru Rominu la copii -40kg), una argint (Damian Deheleanu la kata) şi trei de bronz (Demetrius Tanase la -80kg, Alexandra Iuganu şi Alexandru Rominu la kata).










Leave a Reply