Complexul sportiv Apollo din capitală a găzduit în zilele de 11, 12 şi 13 aprilie în luna aprilie, în premieră, Turneul Internaţional de Lupte pentru juniori şi cadeţi, desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Lupte. Conform aprecierilor participanţilor, dar şi ale celor prezenţi în calitate de organitatori, oficiali sau simpli spectatori, competiţia e însemnat un success din toate punctele de vedere.
În cadrul celor trei zile de concurs, în care s-au desfăşurat nu mai puţin de 48 finale mari, câte una pentru fiecare categorie de greutate, tinerii noştri sportivi au adunat peste 30 de medalii de aur, argint şi bronz. Aşadar, fetele şi băieţii au răzbit în două categorii de vârstă (cadeţi şi juniori) şi şase stiluri de luptă, cu câte opt categorii de greutate fiecare.
Lotul României, format pentru participarea la cele două competiţii, a fost compus din 100 de luptători, iar numărul total de sportivi veniţi din 24 de ţări a fost de aproximativ 650. Fiecare ţară a avut dreptul să-şi înscrie în fiecare turneu maximum 6 sportivi pentru fiecare stil.
Ediţia din acest an a Turneului Internaţional de Lupte pentru juniori şi cadeţi a purtat numele unor foşti mari sportivi: “Ştefan Rusu şi Ioan Waskul Popovici” (pentru juniori), respectiv “Gheorghe Berceanu şi Vasile Iorga” (pentru cadeţi). Prezenţi la competiţie, campionii olimpici Ştefan Rusu şi Gheorghe Berceanu au primit diplome de excelenţă din partea conducerii Federaţiei Române de Lupte.
După încheierea turneului, preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pârcălabu, a concluzionat: “A fost un turneu extrem de puternic, cu tineri luptători cunoscuţi şi recunoscuţi în lume, pentru toţi fiind o ultimă verificare importantă înaintea întrecerilor continentale de cadeţi şi juniori, programate în luna iunie, în Bulgaria şi Polonia. Aşteptăm cu încredere evoluţiile lor la cele două competiţii, dar şi la Mondialele de juniori. Ca şi ale seniorilor la campionatele lumii din toamnă, de la Taşkent (n.r. capitala Uzbekistanului), precedate de turneul internaţional al Romaniei”.
“Cu excepţia Rusiei şi a Ucrainei, au venit cam toate ţările care contează în acest sport, din Europa, dar şi din S.U.A., Egipt sau Congo. Îndrăznesc să spun că a fost aproape un Campionat European la aceste nivele de vârstă. Am remarcat un important număr de luptători români, care au dovedit că sunt în creştere de formă, dându-ne speranţe că vor depăşi cifra medaliilor cucerite anul trecut, în contextul în care luptele au luat din nou avânt în lume, după decizia de anul trecut de a rămâne sport olimpic“, a încheiat Răzvan Pârcălabu.
Articol apărut în revista Sport Revolution, nr. 49














Leave a Reply