UPDATE Deşi a condus cu 2-0 la seturi, Victor Hănescu s-a relaxat şi le-a pierdut pe următoarele trei împotriva lui Marchenko, scor final 6-4, 6-2, 3-6, 6-7, 4-6. Scorul după prima prima zi a confruntării dintre România și Ucraina a devenit 2-0 pentru adversarii noştri.
Experiența superioară și plusul de valoare ale lui Victor au fost eclipsate de o ambiţie uriaşă a adversarului său, care a făcut meciul vieţii împotriva românului. Hănescu s-a impus fără emoții în primele două seturi, 6-4, 6-2, dar Marchenko a revenit uluitor pe tabelă și s-a impus în final în cinci seturi, în ciuda faptului că cel mai bun tenismen român al momentului a avut la un moment dat trei mingi de meci.
Sâmbătă e meciul de dublu, iar duminică sunt programate ultimele două întâlniri la simplu. Şansele României de a întoarce rezultatul sunt minime după prima zi de concurs.
Adrian Ungur a fost învins în primul meci al confruntării din Cupa Davis dintre România și Ucraina de prima rachetă a adversarilor, Sergiy Stakhovsky.
Ungur a început bine meciul și a câștigat primul break, însă ucraineanul a întors setul și s-a impus cu 6-4. Setul secund a fost dominat clar de Stakhovsky, care s-a impus fără drept de apel cu 6-1. Ucraineanul care anul trecut l-a învins pe Federrer la Wimbledon a fost vizibil obosit în setul trei, însă Ungur nu a reușit să profite și a pierdut cu 6-4, astfel că Ucraina are 1-0 după primul meci.
Articol de Mihai Clinciu şi Andrei Militaru;
FOTO: sport.bzi.ro










Leave a Reply