Comitetul Executiv al Federaţiei Europene de Fotbal (UEFA), a hotărât, vineri, în cadrul ultimei întruniri din acest an, de la Praga, să aprobe cererea FIFA şi să extindă experimentul cu doi arbitri suplimentari şi pentru Campionatul European din 2012, din Polonia şi Ucraina. Printre hotărârile luate de CE se mai află şi acordarea unui premiu jucătorilor ce au adunat 100 de selecţii la echipa naţională.
CE al UEFA a aprobat, de asemenea, propunerea Comisiei de Fotbal a UEFA de a introduce un premiu pentru jucătorii care ajung la cota de 100 de selecţii la echipa naţională. Premiul va fi retroactiv, mai multe informaţii urmând a fi furnizate ulterior.
Nu în ultimul rând UEFA a decis să folosească sistemul cu cinci arbitri şi la EURO 2012. “Bazându-se pe succesul experimentului din Liga Campionilor şi Europa League, Comitetul Executiv a fost de acord cu cererea FIFA si a IFAB ca sistemul cu doi arbitri suplimentari să fie extins şi la turneul EURO 2012”, se arată în comunicatul UEFA.










Leave a Reply