România a câștigat la Europeanul de gimnastică artistică desfășurat luna trecută șapte medalii: una de aur, cinci de argint și una de bronz. Această performanță a delegației românești la Moscova a stârnit reacții dintre cele mai diverse. Au existat voci care au salutat rezultatele sportivilor români, dar nu au lipsit nici criticile. Clișeic vorbind, părerile au fost împărțite.
Analizând un pic mai amănunțit situația, putem deduce că rezultatele obținute nu sunt deloc de lepădat, având în vedere circumstanțele în care au fost obținute. Poate în cazul băieților s-ar fi putut mai bine, în special în finala de la sol, unde Koczi a ratat aterizarea unui dublu înainte echer, rămânând astfel în afara podiumului, deși exercițiul său a avut cea mai mare dificultate din concurs. La sărituri, în schimb, argintul câștigat de Flavius era maximum din ceea ce se putea obține, românul concurând accidentat.
În schimb, la feminin, este greu de crezut că s-ar fi putut mai mult de atât în condițiile în care am avut la Moscova doar două reprezentante. Fetele s-au descurcat admirabil, câștigând medalie la șase dintre cele șapte apariții în finală. Diana Bulimar a adus României un argint la bârnă și un bronz la sol. Eroina acestui European a fost însă Larisa Iordache, care a câștigat de una singură mai mult de jumătate dintre medaliile delegației noastre. Pe lângă cele trei arginturi obținute, “Piciu” a urcat pe cea mai înaltă treaptă la bârnă, demonstrând încă o dată întregului bătrân continent că româncele dețin supremația absolută la acest aparat. Totodată, Larisa a fost gimnasta care a obținut cele mai multe medalii de la Europene. Dacă am rămas cu vreun regret după această competiție, acela este că micuța noastră campioană nu a reușit să câștige aurul la individual compus, deși a condus până înaintea ultimei rotații.
Desigur, gândindu-ne la performanțele din trecut, am fi tentați să desconsiderăm bilanțul participării de anul acesta. Nu este cazul, cum, de altfel, nici să privim spre viitor cu autosuficiență nu ar fi. Se poate mai bine, atât la băieți, cât și la fete. Dar acum e târziu pentru regrete. În schimb, niciodată nu e târziu să le mulțumim gimnaștilor noștri, în special Larisei Iordache, și să îi felicităm pentru performanța de la Moscova.
În altă ordine de idei, tot luna trecută a avut loc la București a treia etapă din cadrul Cupei Mondiale de gimnastică ritmică. Trebuie să salutăm pe această cale prestația reprezentatei noastre, Alexandra Piscupescu, care a obținut două medalii de argint la cerc și minge și una de bronz la panglică.










Leave a Reply