Când spui Valeria Răcilă, automat gândul te duce la marile performanţe olimpice obţinute la canotaj. Medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice din 1980, de la Moscova, campioană olimpică patru ani mai târziu, la Los Angeles, Valeria Răcilă este multiplă medaliată şi la Campionatele Mondiale. Simpla enumerare a performanţelor sale impresionează.
Valeria Răcilă a obţinut o salbă de medalii, cum ar fi: bronz în 1979 la Bled, în Slovenia, la dublu, cu Olga Homeghi, aceeaşi coechipieră cu care apoi a cucerit bronzul olimpic la Moscova, argint în 1982 la Lucerna, în Elveţia sau argint în 1985, în Belgia, la Hazewinkel.
“Munceam foarte mult în acea perioadă, aşa că performanţele nu au apărut întâmplător. Minimum şapte ore pe zi le alocam pentru pregătire. Am fost întrebată de multe ori dacă medaliile mele olimpice au fost obţinute mai uşor pentru că am participat la cele două întreceri boicotate. Eu cred că, indiferent de cine ar fi participat, atât la Moscova, cât şi la Los Angeles, obţineam aceleaşi performanţe. Eram aşa de motivată şi de pregătită, încât nu puteam rata victoria”, ne spune cu un zâmbet melancolic interlocutoarea noastră.
Vârful carierei îl consideră, evident, medalia olimpică de aur de la Los Angeles. “Acea Olimpiadă a fost cea mai frumoasă. Atât pentru mine cât şi pentru sportul românesc în ansamblu. Delegaţia noastră s-a întors acasă cu 53 de medalii, nemaipunând la socoteală capitalul de simpatie. Şi Olimpiada moscovită îmi rămâne întipărită pe retină, deoarece a însemnat prima mea participare la un aşa nivel. Am descoperit ce înseamnă spiritul olimpic, iar atmosfera a fost de-a dreptul electrizantă”.
Duisburg – o Fata Morgana
Despre un moment nefericit al carierei vorbeşte tot cu zâmbetul pe buze. “În 1983, la Duisburg, în Germania Federală, vâsla mi-a ieşit din furchet, după ce parcursesem aproximativ 100 de metri din cursă, aşa că rezultatul a fost compromis. Poate de aceea vreau ca anul acesta să îmi iau revanşa pe apa de la Duisburg, unde intenţionez să particip la Campionatele Internaţionale pentru veterani”, ne spune Valeria Răcilă Von Gronningen.
Căsătorie cu aprobare
În 1986 s-a căsătorit primind aprobare specială, deoarece soţul său era cetăţean străin. A plecat în Olanda, unde a locuit timp de şapte ani, la Groningen. Are doi copii, în vârstă de 19, respectiv 22 de ani. Cu toate că a trecut de 50 de ani, Valeria Răcilă spune că nu a abandonat niciodată activitatea sportivă. Singura diferenţă ar fi că… a schimbat disciplina sportivă. În locul canotajului a apărut acum maratonul, fosta campioană olimpică fiind foarte mândră de faptul că este iniţiatoarea Maratonului Internaţional Bucureşti, care anul acesta bifează deja a cincea ediţie. “Maratonul este un brand foarte frumos, care creşte de la ediţie la ediţie. Înregistrăm o creştere procentuală de aproximativ 60% de la an la an, ceea ce este fantastic. În afara maratonului mare, am organizat cu succes curse de semimaraton sau de 10.000 de metri, pentru a-i obişnui pe oameni cu acest sport. Sunt foarte mândră de faptul că la fiecare ediţie avem minim 180 de echipe înscrise. Mai este şi cursa populară în jurul Casei Poporului, aşa că încă am activitate sportivă destul de intensă”, ne povesteşte din nou Valeria Răcilă von Gronningen. Suplimentar faţă de competiţiile din ţară, Valeria a participat anul trecut la un maraton la Limassol, pe care l-a şi câştigat de altfel, dar şi la altul la Londra.
Idei şi iniţiative
În afara performanţelor sportive, Valeria Răcilă von Gronningen se remarcă şi la un alt capitol. A avut mai multe idei pe care de altfel le-a şi transpus în practică. Ziua Canotajului a apărut în urma unei idei a sa. Federaţia Română de Canotaj organizează anual o regată pe lacul Herăstrău, la care participă campioni olimpici şi mondiali. “Ne cunoaştem cu toţii şi ne simţim ca într-o familie de Ziua Canotajului”, punctează Valeria Răcilă.
La Cupa României pe ergometru, desfăşurată în decembrie 2011, unde a şi ocupat un simbolic loc secund la veterani, a avut ideea organizării unor curse ale fostelor glorii, pentru sănătatea Floricăi Lavric. Elisabeta Lipă, preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, a fost foarte deschisă şi a convocat imediat marile nume ale canotajului românesc.
Despre mişcarea maratonistică, bazată pe munca şi pe ideea sa, deja am amintit în material. “În 1993, când am revenit în ţară, am început, împreună cu soţul meu, să alergăm pentru sănătate. Nu vreţi să ştiţi ce reacţii stârneam în parcuri, ori pe traseele urbane pe care le foloseam. Acum lucrurile s-au mai schimbat, iar românii au făcut un pas mare pe drumul educaţiei de a face sport pentru sănătate. Acesta poate fi considerat marele câştig al maratonului pe care îl organizăm. Încurajarea oamenilor să facă sport, să facă mişcare. Cursa copiilor, care strânge la start peste 1.500 de participanţi, este o altă idee la care ţin foarte mult”, completează din nou performera din faţa noastră.
Ne despărţim de campioana olimpică, având optimismul la cote maxime. O discuţie cu o persoană de tipul Valeriei Răcilă von Gronningen are darul de a îmbunătăţi moralul. Suntem invitaţi la ediţia din această primăvară a maratonului bucureştean, iar chemarea nu are cum să nu fie onorată…
Leave a Reply