Vechile rânduieli

Era o vreme când România conta… nu foarte mult, că deh, „este o lume mare şi pe dos“, dar erau domenii unde aveam un cuvânt de spus. Sportul a fost mereu unul dintre aceste domenii. Eram o forţă de temut! Ce vremuri… Se trăia parcă altfel, ne respectam mai mult valorile (acum nu le mai respectăm deloc), ne respectam mai mult părinţii, istoria… ştiam cine suntem, aveam o identitate…Ce repede se schimbă totul! Au trecut 21 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 şi România are o altă faţă… spoită şi deloc frumoasă.

Sportul nu face diferenţă, merge cu osânza dobândită în acei ani blamaţi, dar când se făcea performanţă, se făcea sport de masă, exista atât baza piramidei cât şi vârful său… mijlocul fiind doldora. Acum… cu ce să încep?! Nimic nu mai este normal, iar cei ce prin hazardul sorţii ne conduc destinele, nu sunt interesaţi şi mânaţi decât de propriile interese meschine, interese ce nu coincid niciodată cu cele ale „celor mulţi“, ale poporului… Hahahaha, râdem dar nu este râsul nostru. Peste puţin timp vom înţelege că apatia şi lipsa noastră totală de atitudine – aka sângele ce ar trebui să curgă pe conductă!!! – ne costă scump, atât pe noi cât şi pe urmaşii noştri. Deja semnele sunt vizibile: economia este controlată de „forurile“ internaţionale, petrolul NU mai este al nostru, aurul îl dăm, agricultura pe butuci, industria falimentată, energia pe ducă, telefonia vândută, sănătatea… murim pe capete, învăţământul în beznă, politicul o casă de toleranţă, iar sportul… eee, cu ultimul zvâc de energie şi putere, înconjurat de prădători, mai reuşeşte uneori să ne facă mândri!

Ştiţi, acel sentiment pe care l-am uitat, mândria de a fi român. Of, cum am distrus tot ceea ce cu greu au construit generaţii de-a rândul, cum am uitat vechile rânduieli, sănătoase şi creatoa re de putere… Of, ce dor, ce chin, ce jale pe la poarta dumitale, sărmană ţară şi „naiv“ popor. Mulţumesc marelui artist român Tudor Gheorghe că există!…