Vara lui 2014, centrul Bucureştiului. Mă îndrept cu paşi repezi spre destinaţie. Străduţa îngustă şi scările pe care le cobor mă trimit în epoca medievală. Uit de agitaţie, de maşini, de stres, de aglomeraţia metropolei noastre. Sunete magice ale muzicii clasice se aud din curtea casei. Am ajuns într-un loc unde, pe lângă muzică simfonică, poţi asculta liniştea. O linişte pe care mulţi nu s-ar fi aşteptat să o găsească în locuinţa interlocutorului meu. Picturi, cărţi, piese de mobilier, opere pe care suntem obişnuiţi să le găsim într-un muzeu, o casă ţesută cu simboluri. Puţini au acces la această imagine şi probabil, cu atât mai puţini ar putea percepe simbolistica acestui lăcaş. Este lumea lui, este lumea omului Ion Oncescu. Dacă în faţa milioanelor de români este cunoscut ca un luptător profesionist de skandenberg, campion mondial la ambele braţe în acest sport şi recordman, în faţa echipei noastre, Ion Oncescu şi-a prezentat viaţa din spatele „cortinei de fier”.
Ştim cu toţii că forţa, curajul, duritatea şi „stropul de nebunie” l-au caracterizat tot timpul, însă puţini ştiu că sensibilitatea, perfecţiunea, meticulozitatea, rafinamentul, curiozitatea de a citi şi a afla totul despre lumea noastră l-au însoţit mereu „din umbră”. Am avut onoarea şi ocazia să discutăm ore în şir cu Ion, să ascultăm opere ale lui Henry Purcell şi Karl Jenkins şi să ne amintim, aşa cum ne-a mărturisit interlocutorul nostru, că „Fericirea este un deziderat constant. De căutat, găsit şi protejat”. Dar, bătălia aceasta se poate dovedi efemeră uneori („Şi luptătorul şi bătălia şi scopul sunt efemere; ideilor, în ani, le mai adaugi un zero. Poate doi?”, murmură Ion). Am vorbit cu Ion Oncescu, am filosofat şi am încercat „să-l deschid“, să aflu ce este viaţa, ce este fericirea, sau alte elemente ce-i alcătuiesc universul: „Oamenii îmi cunosc latura sportivă, mai puţin cea personală, care a stat la baza realizărilor… Mi-aş dori să fiu o persoană invizibilă, tocmai de aceea „arar diurn“; prefer noaptea. Este o metodă rapidă şi eficace de a evita cotidianul, alb-negrul având calitatea de a estompa absurdul şi vulgarul; bine că se doarme noaptea, sforăitul ia locul răcnitului. Cred că sunt norocos că am trăit şi am amintiri dinainte de ’90, acestea permiţându-mi neraportarea la ceea ce trăim şi scoţându-mă din subordonările comune. Păstrându-mi posibilitatea de a face «şi altceva», în timp am devenit mai puternic. Echilibrul mi l-am găsit în comportamente diferite, selectate după chef în acel scurt moment dintre trezire şi părăsirea patului, într-o variaţie complementară, dar ţinându-mă departe de limitele patologice (sper).”
Copilăria este cea mai sensibilă şi influenţabilă parte a vieţii, lăsându-şi adânc amprenta asupra deciziilor pe care urmează să le luăm. Ion Oncescu a avut o copilărie frumoasă ŞI „LIBERĂ”, iar camera lui din casa părintească, unde încă păstrează obiectele şi jucăriile pe care le-a avut în timpul “din spatele blocului“, ne demonstrează acest lucru. «PIF-uri», «RAHANE», «Clever&Smart», jocuri electronice, «zaietz i pagadi», jucării de pluş, încă se regăsesc în camera lui, alături de birou: o reţea de calculatoare performante – tot «jucării». Odată cu păşirea în lumea skandenbergului, şi camera a fost modificată, „băieţelul” dedicând o parte a acesteia echipamentelor de antrenament, spre nefericirea tuturor vecinilor (placa tavanului crăpată, pereţi stricaţi-linişte de invidiat-, calorifer smuls din perete – inundaţii). Ion ne-a precizat: „Am intrat în acest sport, fiind motivat de frustrare faţă de noţiunea libertate: Fără federaţie, fără antrenori (în România). Complexul de libertate a avut legătură cu tot ce făceam. Nu am avut interzis în a învăţa, dimpotrivă acesta a fost singurul capitol în care nu am simţit oprelişti şi de aici, scopul meu a fost doar de a nu fi printre ultimii. În schimb, bicicleta, rotilele, joaca în general le primeam cu raţia. M-am încăpăţânat în a mă autodepăşi de mic copil, mai ales în direcţii considerate pe atunci inutile.”
Oncescu face zilnic (noaptea) antrenamente pentru a se putea menţine la nivel mondial şi a-şi putea duce la îndeplinire recordurile pe care şi le propune: „Pentru skandenberg mă antrenez constant. Nu am găsit un corespondent în afară de Campionatele Mondiale, care să mă încânte. Din păcate, felul în care evoluează acest sport în România este periculos. Omul de rând, spectatorul nu vede acest aspect cel puţin trist. Foarte mulţi sportivi păşesc pe o cale greşită şi folosesc steroizi. Este unul dintre cele mai grave lucruri pe care le pot face, ar trebui să înţeleagă că forţa se poate obţine şi altfel. Nu există niciun for suficient de puternic care să le atragă atenţia. Am încercat de câte ori am avut ocazia să explic sportivilor cu care am interacţionat că este o metodă care îi duce într-o zonă de evitat (cu formă inexorabil ciclică); cu ani în urmă eram mai vehement, dar nu m-a ajutat – nu i-a convins, cei care mi-au cerut părerea pe de-o parte îşi doreau această «mulţime», iar pe de altă parte nu am avut niciodată un argument suficient de puternic fără să mint şi asta o consider un eşec personal. Într-o altă ordine de idei, toată lumea doreşte un secret sau un „truc“ pe care eu… nu îl am. M-aş bucura să înţeleagă că pentru a avea o şansă de a deveni campion, este necesară sacrificarea unui «mult», care întotdeauna începe cu lucrurile plăcute.”
L-am întrebat cum suportă psihic presiunea sportivă şi cum transmite abordarea acestei lupte personale colegilor de antrenament: „Psihicului meu nu i-am acordat niciodată şansa de a fi subiect de „debate“ şi nu i-am acordat niciodată şansa de a mă retrage. Atitudinea mea a variat între a lupta în general şi a învinge, nu de a mă retrage. Au existat şi sunt tineri în jurul meu, care şi-au dorit să îmi calce pe urme. Societatea îi „egoizează” pe oameni şi trebuie să recunosc că sfaturile mele sunt preferabile persoanelor deja imune. Rezultatul sportului pe care îl faci «fie pentru a câştiga, fie pentru a deveni cunoscut», este o sabie cu un al doilea tăiş… atât de deformant pentru caractere”, ne-a împărtăşit multiplul campion la skandenberg.
Dan Andronache, poreclit Instalatorul (multiplu campion naţional în lumea skandenbergului), ne-a mărturisit că a ajuns să îl cunoască şi să îl înţeleagă pe Ion în acest sport după ani de zile şi discuţii îndelungate: „Este diferit, are o tehnică complexă, nu se compară cu nimeni. Eu încă nu ştiu jumătate din tehnica pe care el o practică.”
A intrat de două ori în Cartea Recordurilor
În iunie 2012, Ion Oncescu, cel mai puternic român, a uimit întreaga lume, intrând în Cartea Recordurilor pentru că a reuşit să doboare mâna a 1024 de competitori în doar 24 de ore. După câteva luni, cel supranumit Iron Man a reuşit să parcurgă peste 33 de metri sub apă cu o halteră de 59 de kilograme, ceea ce reprezintă din nou un record mondial. În urma acestor evenimente şi datorită eforturilor depuse şi rezultatelor obţinute în competiţiile de skandenberg, aprecierile şi propunerile de parteneriate nu au întârziat să apară. După mai multe contracte de imagine, printre care „Mega Jackpot” şi „Stanleybet”, anul acesta Oncescu a decis să reprezinte imaginea Complexului Sportiv Bery Fitness&Spa din Bucureşti, unul dintre cele mai respectate şi frecventate cluburi de sport din Bucureşţi. Complexul se ridică la standarde înalte, are bazin de înot, sală de fitness, aerobic, masaj, saună, kinetoterapie şi toate dotările necesare în vederea satisfacţiei clienţilor. Sportivul ne-a explicat cu o bucurie vizibilă cum a început colaborarea cu Bery Fitness: „Am găsit la Bery nişte oameni dispuşi să ajute în «a se întâmpla ceva», care cred şi respectă antrenamentele personale. Îmi pare rău că România nu este altfel din acest punct de vedere şi pe ansamblul unei lungi perioade de timp, ei au fost singurii cu care am agreat să îmi „împart” imaginea în această nişă. Un alt criteriu important a fost faptul că erau români pentru că în managementul multor lanţuri selecte de la noi am întâlnit străini şi nu m-am simţit confortabil. Apropierea s-a produs când au răspuns afirmativ întrebării mele «Aveţi încredere să mă antrenez în piscină noaptea?» Mi s-a pus o singură condiţie: «Să nu păţeşti ceva… » Am avut o serie de antrenamente la Bery şi mă pregătesc în continuare la ei, mă bucur că ne-am descoperit reciproc; este unul dintre puţinele locuri unde se întâmplă recorduri mondiale… des.”
Şi noi ne bucurăm că am avut onoarea să îl cunoaştem pe Ion Oncescu din altă perspectivă, să îi cunoaştem latura integră, intelectuală, pe care puţini au reuşit să o descopere şi şi mai puţini să o aprecieze.
Întrebări şi răspunsuri:
- Principala mea trăsătură: Imaturitatea.
- Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la un bărbat: Inteligenţa.
- Calitatea pe care o prefer la o femeie: Inteligenţa.
- Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei: Antinomia.
- Principalul meu defect: A dezamăgi.
- Îndeletnicirea mea preferată: Rânjitul.
- Fericirea pe care mi-o visez: Să fiu un strigoi vesel.
- Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: Să mor surprins.
- Culoarea mea preferată: Negru.
- Floarea care-mi place: Lăcrămioara.
- Pasărea mea preferată: Cioara.
- Prozatorii mei preferaţi: Umberto Eco.
- Poeţii mei preferaţi: Lucian Blaga.
- Eroii mei preferaţi din literatură: Ignatius O’Reilly, Ostap Bender.
- Compozitorii mei preferaţi: Johann Sebastian Bach, Serghei Rahmaninov, Benjamin Britten şi Ariel Ramirez.
- Pictorii mei preferaţi: Pieter Bruegel, El Greco.
- Eroii mei preferaţi din viaţa reală: John McCain.
Articol publicat în nr. 50 al revistei Sport Revolution
Leave a Reply