Victor Hănescu a declarat în cadrul unei conferinţe de presă susţinută, miercuri, la Iaşi, că intenţionează să deschidă o academie de tenis. Tenismanul român a declarat că deşi acum are 29 de ani este conştient că este ceva firesc ca, la 34-35 de ani, să i se încheie activitatea sportivă ca jucător.
Victor Hănescu şi-a exprimat speranţa că intenţia va fi finalizată mai ales că până acum a fost norocos în viaţă.
Sportivul şi-a exprimat totodată regretul că în România au rămas puţini antrenori de valoare în tenis, mulţi plecând în străinătate. El a subliniat că noua conducere a Federaţiei Române de Tenis se preocupă pentru dezvoltarea acestui joc în ţara noastră, prin metode noi aduse din străinătate şi cu aducerea unor specialişti valoroşi în cadrul federaţiei.
Victor Hănescu se află la Iaşi, la invitaţia clubului sportiv CFR Iaşi, pentru un cantonament de două săptămâni, alături de preparatorul său fizic, lect.dr. Cezar Honceriu, profesor la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Al.I.Cuza.










Leave a Reply