Nu cu mult timp în urmă, www.sportrevolution.ro a scris despre faptul că antrenorul german de origine română, Willi Schneider, a răspuns afirmativ unei oferte pentru a pregăti loturile de bob şi sanie ale Rusiei, în vederea participării la Jocurile Olimpice de la Soci, din 2014.
Iată câteva amănunte despre cariera sportivă a tehnicianului care a mai antrenat două superputeri în sporturile de iarnă, Canada şi SUA.
Willi Schneider este născut în 1963, la Mediaş, la data de 13 martie. Fiind german la origine, a emigrat împreună cu familia, iar în noua sa patrie a putut să facă sport de performanţă. A cucerit Cupa Mondială de skeleton, în sezonul 1997-1998, dar marele său trofeu este titlul de campion mondial din 1998, la St. Morritz, în Elveţia. Un an mai târziu, pe pista de la altenberg, Willi Schneider mai cucerea o medalie mondială, de data aceasta de bronz.
În sezonul 1996-1997, Schneider a cucerit şi o medalie de bronz la Cupa Mondială. La Jocurile Olimpice din 2002, de la Salt Lake City, Schneider s-a clasat pe locul al nouălea.
Skeletonul este unul din sporturile cu vechime, primind acest statut în 1926. Chiar dacă medaliile lui Schneider au intrat în patrimoniul Germaniei, suntem convinşi că pe strălucirea lor se reliefează un pic şi profilul vechiului burg medieval al Mediaşului. Oricum, performanţele deosebite ale lui Willi Schneider vin doar să confirme ipoteza conform căreia bobul, sania şi skeletonul sunt cele mai reprezentative sporturi de iarnă pentru români, fiind singurele care au adus distincţii olimpice, europene sau mondiale pentru România.
Felicitări maestre!










Leave a Reply