Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) va sărbători pentru a doua oară Ziua Internaţională a Sportului pentru Dezvoltare şi Pace, pe data de 6 aprilie 2015, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Olimpică, care va începe la ora 10.00.
La eveniment vor participa elevi de la Colegiul „Ion Creangă” (clasa a XII-a) şi de la Şcoală Sfânta Treime (clasa a V-a) care, după ce vor vizita Muzeul Olimpic, vor putea sta de vorbă, în Sala Amfitearu, cu Alin Petrache, preşedintele COSR, Laura Badea, Violeta Beclea şi alte personalităţi de la COSR.
Reprezentanţii mass-media sunt aşteptaţi la Casa Olimpică, luni 6 aprilie a.c., de la ora 10.00.
Organizaţia Naţiunile Unite (ONU) şi statele sale membre, cu sprijinul comunităţii internaţionale, au decis anul trecut ca pe data 6 aprilie să fie sărbătorită oficial, Ziua Internaţională a Sportului pentru Dezvoltare şi Pace.
Comitetul Internaţional Olimpic (C.I.O.), în calitatea sa de Observator Permanent la Naţiunile Unite, a susţinut iniţiativa întrucât această zi evidenţiază rolul şi contribuţia organizaţiilor sportive în programele de schimbare socială şi dezvoltare umană. De altfel, conceptul de a plasa sportul în serviciul dezvoltării armonioase a umanităţii se afla în centrul misiunii CIO.
Ziua Internaţională a Sportului pentru Dezvoltare şi Pace, care s-a dorit a deveni o completare la Ziua Olimpică (evenimentul emblematic sărbătorit pe 23 Iunie care celebrează valorile olimpice de prietenie, excelentă şi respect unde milioane de oameni din întreaga lume sunt îndemnaţi să practice sportul), a fost celebrata pentru prima dată în istorie pe 6 aprilie 2014.
foto: SR










Leave a Reply