Reprezentanții țării noastre au făcut o figură frumoasă la Cupa Balcanică de lupte și la turneul internațional open desfășurat în localitatea franceză Sotteville.
La prima competiție au ocupat locul al doilea pe națiuni, după Turcia, cucerind nouă medalii, iar la cealaltă au fost primii, grație celor cinci clasări pe podium.
Cele mai strălucitoare trofee balcanice le-au obținut luptătorii de la stilul greco-romane Teodor Horatin – categoria 55 kilograme, Mihai Radu Mihuț – 60 kg și Vlad Marica-76.kg. Au luat argintul Ștefan Asan – 60kg, la libere, Irinel Botez – 60kg, tot la libere, iar la greco-romane sătmăreanul Leonard Berei-120kg.
Și-au adjudecat medaliile de bronz Marius Badea – 55kg, la libere, Nicu Ojog – 76kg și Ionuț Caraș – 84kg, ambii la greco-romane. Lucian Mumjiev – 76kg, la libere, fiul antrenorului lotului național, Șerban Mumjiev, a ratat de puțin clasarea pe ultima treaptă a podiumului, încheind pe locul 5, după ce a pierdut la puncte finala mică.
La competiția de libere din Franța s-au remarcat Marius Atofani – 74kg, locul 1, Filip Maria – 57kg, locul al doilea, Ion Pîslaru – 86kg, Andrei Franț – 86kg și Michael Manea – 97kg, locul al treilea.
Urmează în ultimul weekend al lunii puternicul turneu internațional de lupte libere, greco-romane și feminine de la Sofia, care poartă numele marilor campioni bulgari Dan Kolov și Nikola Petrov. Aici vor participa componenții loturilor naționale.
sursa foto: Internet










Leave a Reply