Sala din cadrul Complexului Sportiv Naţional „Lia Manoliu” a găzduit timp de două zile prima etapă a Naţionalelor indoor, competiţie rezervată seniorilor, tineretului şi juniorilor I. Concursul a fost un bun prilej pentru atleţi de...
Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti este organismul subordonat Ministerului Tineretului şi Sportului care se ocupă de încurajarea şi susţinerea sportului bucureştean, amator sau de performanţă. În condiţiile în...
Lupii Bucureşti, selecţionata divizonară de rugby a României, a terminat pe locul trei grupa din cadrul Challange Cup. Cu două victorii, ambele obţinute pe teren propriu, băieţii noştri i-au devansat pe italienii de la Calvisano. Grupa a...
După realegerea lui Bruno Grandi în funcţia de preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, Adrian Stoica a fost ales în funcţia de vicepreşedinte de onoare al forului internaţional de specialitate. Ceremonia de învestire a...
Deși a încheiat pe 6 la ultima etapă a Cupei Mondiale, desfășurată pe pista olimpică de la Soci, multiplul campion german Felix Loch și-a păstrat prima poziție la general. S-a impus conaționalul Andi Langenhan, 1: 37,335, care a ocupat...
Slovena Tina Maze a câștigat supercombinata din cadrul Cupei Mondiale de la Marbeil-Franța în 1: 59, 54, devansându-le pe austreicele Nicole Hosp și Michaela Kirchgasser cu 42, respectiv 50 de sutimi. Germanca Maria Hoefl Riesch, proaspăta...
Probele de ștafetă sprint echipe de la Mondialele care au loc la Val di Fiemme au fost câștigate de SUA, la feminin și Rusia, la masculin. Kikkan Randall și Jessica Diggins au învins, după șase schimburi de 1,2 kilometri, trei echipe...
Astăzi s-a disputat şi ultimul meci din etapa a treia a Turneului celor 6 Naţiuni la rugby, între Scoţia şi Irlanda. Oaspeţii au condus la pauză cu 3-0, apoi au mărit diferenţa la 8-0, însă scoţienii au revenit şi s-au impus cu...
Astăzi, la Barcelona, a avut loc festivitatea tragerii la sorţi a Campionatului mondial de polo, care va avea loc în capitala catalană, între 19 iulie şi 4 august.
Naţionala României a fost plasată de sorţi în grupa D, una foarte tare,...
Echipa de polo Steaua a reuşit prima victorie în bazinul propriu, după trei înfrângeri şi un meci egal, în partida inaugurală.
Astăzi de dimineaţă, steliştii s-au impus cu 8-7 în faţa celor de la Dinamo, reuşid în ultimele două...
Judoka română Andreea Chiţu a obţinut ieri medalia de argint la Grand Prix-ul desfăşurat la Dusseldorf, în Germania. Ea a fost învinsă în finală d eo sportivă din Kosovo.
Chiţi a obţinut pentru delegaţia noastră cea mai bună...
Fetele de la Oltchim au reluat antrenamentele pe 4 ianuarie cu gândul la confruntările de foc din Europa. Pe plan intern, parcursul este excelent, vâlcencele dominând net Liga Naţională cu maximum de puncte. Astfel, campioana se poate...
Clubul sportiv Atac Roşiorii de Vede a reuşit obţinerea a trei medalii la Campionatele Naţionale indoor de tir cu arcul pentru seniori şi juniori, care au avut loc în acest week-end, la Bucureşti.
Arcaşii roşioreni au obţinut în...
Marian Enache, un om dedicat baschetului târgoviştean încă din copilărie, a înfiinţat în urmă cu trei ani în oraş două grupe de baschet junioare (o grupă de fete născute după 2000 şi o grupă ‘99). Proiectul său s-a dezvoltat şi...
Problemele financiare şi pierderea a şase jucătoare de bază precum şi a antrenorului principal în pauza de iarnă au făcut ca CSM Târgovişte să acumuleze patru înfrângeri consecutive în Euroliga feminină.
Fetele antrenate acum de...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.