În data de 6 iulie este programată să se desfăşoare prima etapă din circuitul triatloanelor de şosea din ţara noastră, circuit intitulat "Romanian Triathlon Series". Astfel, la Braşov se va organiza a doua ediţie a competiţiei de...
La finalul acestei săptămâni, se va organiza la Cozmeni (judeţul Harghita), în zona circuitului de MX amenajat acolo, cea de-a treia etapă a a Campionatului Naţional de Endurocross al României. Astfel, sâmbătă, 28 iunie, toţi iubitorii...
Simona Halep a debutat cu succes la ediţia din 2014 a turneului de tenis de la Wimbledon. Românca aflată pe locul trei mondial a învins-o fără emoţii pe brazilianca Teliana Pereira, 6-2, 6-2. A fost prima partidă în care Simona a evoluat pe...
Încă de la începutul acestei săptămâni, oraşul mexican Cancun a devenit capitala mondială a gimnasticii aerobice. Oraşul găzduieşte pentru prima oară Campionatele Mondiale şi este doar al treilea din afara Europei care organizează...
Boxul profesionist este pe cale să devină şi mai atractiv decât până acum! Potrivit Agepres, conducătorii primelor trei organizaţii mondiale ale acestui sport, WBC, WBA şi IBF au stabilit organizarea unui turneu care să stabilească un...
Federaţia Europeană de Handbal a făcut publice numele echipelor care sunt cap de serie în preliminariile Ligii Campionilor la handbal masculin. Printre acestea se numără şi campioana României, HCM Constanţa. Alături de echipa de la malul...
Tânăra halterofilă română Mădălina Bianca Molie a câştigat nu mai puţin de trei medalii, una de argint şi două de bronz, în limitele categoriei sale, şi anume, la 63 de kilograme, în cadrul Campionatelor Mondiale de Haltere din...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.