Ne-am obişnuit în ultimul timp să auzim în diferite medii că sportul românesc se află într-o stare deplorabilă, că nimic nu funcţionează aşa cum ar trebui. Însă nimeni nu pledează pentru cauza nobilă a salvării sportului. Toată lumea se mulţumeşte să semnaleze problemele. Însă găsirea unor soluţii şi implementarea lor pare dificilă pentru că necesită timp şi cheltuirea raţională a unor fonduri. Numai că raţionalul dispare cu desăvârşire când vine vorba de bani.
Este vorba în această ecuaţie de banul public, al contribuabilului, care plăteşte zeci de impozite în speranţa unui trai mai bun. O parte din aceşti bani sunt destinaţi sportului. Entităţile sportive cheltuiesc fondurile ce le sunt puse la dispoziţie, zice-se pentru binele sportului. Din nefericire pentru România, aceşti bani sunt destinaţi altor scopuri decât cele dezirabile. Nu e nevoie să mai amintim de afacerile dubioase pe care le au unii conducători din sport sau de lipsa totală de transparenţă din activitatea organizaţiilor sportive aflate în subordinea statului.
Cine are de suferit astfel? Sportivul, care nu are la dispoziţie o infrastructură viabilă pentru marea performanţă, naţiunea, ai cărei indivizi devin sedentari tocmai pentru că nu sunt stimulaţi să practice sport. Implicit, imaginea României are de suferit pe acest plan, deoarece sportul este o modalitate eficientă de a face reclamă gratuită unei ţări, aşa cum preciza jurnalistul Răzvan Ionaşcu într-un interviu acordat revistei “Sport Revolution”.
Nu putem accepta la nesfârşit ignoranţa cu care suntem trataţi, nu mai putem duce mult timp în spate povara sportului românesc. De ce spun povară? Pentru că sportul nostru este în moarte clinică, iar statul, în loc să-l sprijine, îl lasă de izbelişte. Astfel, toată greutatea apasă pe umerii românilor din cauza efectelor pe care suntem nevoiţi să le suportăm. Este un raport inechitabil în care sportivii şi oamenii obişnuiţi au doar de pierdut.
Este dureros că nimănui nu-i pasă, deşi pentru toţi cei care ne conduc sportul este o prioritate naţională. Din ce în ce mai rarele performanţe obţinute de sportivii români produc o tresărire de orgoliu a acestei naţiuni, care a fost cândva respectată şi apreciată pe întreg mapamondul. Doar în momentele de euforie conducătorii ies la rampă şi caută să-şi asocieze imaginea cu succesele obţinute de performeri. În rest, stau la cutie şi uită că sportul era o prioritate….
Cât să mai tolerăm, stimaţi români, această indiferenţă? Calea pe care am apucat pare ireversibilă, dar nădăjduim că s-o găsi cineva căruia să-i pese, şi nu doar la nivel declarativ….
Leave a Reply