S.R.: În ultima perioadă, s-a ridicat tot mai des problema descentralizării sportului. Cum vedeţi această problemă?
C.T.: Nu se poate vorbi despre descentralizare atâta timp cât reprezentarea în competiţiile internaţionale e a României şi nu a judeţului sau a consiliului local. Pentru federaţii (cu toate impli caţiile ce decurg, performanţă, selecţii, buget etc.) nu există decât forma centralizată.
S.R.: Unde este baschetul românesc în anul 2010?
C.T.: Progresele se văd şi se simt. Cadrul în care s-a dezvoltat baschetul este diferit faţă de anii ’50, ’70, ’90. Nu mai jucăm pe maidan, cadrul este organizat, iar numărul de competiţii la nivel naţional a crescut de la 4 la 21. Ceea ce lipseşte cu desăvârşire însă este competiţia judeţeană-regională, din lipsa asociaţiilor judeţene. Ar trebui să avem asociaţii judeţene cu obligativitatea ORGANIZĂRII de competiţii. Nu este normal ca toată lumea să vină direct în campionatul naţional, ar trebui să existe o fază judeţeană, iar câştigătorii să participe la CN. Aşa se dezvoltă un sport sănătos. Din păcate, nu ştim să accesăm banii!!! pentru că nu ştim să facem, să creemASOCIAŢII şi să le facem LUCRATIVE!!! Pentru a constitui o asociaţie este nevoie de 3 cluburi, care „să vorbească aceeaşi limbă“, fără permanentul conflict de interese ce nu duce la nimic bun. Mi-aş dori să renunţăm la eternul „să moară capra vecinului“, atât de nociv sportului şi performanţei!
S.R.: Dar la nivel internaţional?
C.T.: În acest moment, la nivel internaţional baschetul reprezintă mai mult decât un sport, este o industrie. În zone în care fotbalul nu are o mare influenţă, baschetul este puternic promovat şi reprezentat: Asia, America de Nord, Andora, Gibraltar, Oceania… suntem peste tot. Baschetul reprezintă un fenomen. La un asemenea nivel, banii şi valoarea sunt într-un circuit închis (în tenis, atletism şi mai nou în gimnastică). Sportivii de valoare se ridică prin banii investiţi. Să uităm povestea că sărăcia naşte mari campioni, este nevoie de bani pentru a atinge marile performanţe.
S.R.: În ce stadiu ne aflăm cu pepinierele şi tânăra generaţie?
C.T.: Avem un potenţial uriaş. Generaţia ’89 (fete) a ocupat locul I la campionatul european. De acolo se va forma echipa naţională, ne mai trebuie doi ani pentru ca acest lot să crească. Generaţia ’82 a atins maturitatea şi împreună pot constitui o forţă. La băieţi, reprezentarea este destul de slabă. Nu am găsit încă modalitatea de a îndruma generaţia 14-18 ani către înalta performanţă. În privinţa selecţiilor, antrenorii nu acordă din păcate o atenţie adecvată. Îşi fac norma şi sunt mulţumiţi, sportul însă pierde.
S.R.: Cum stăm în privinţa cupelor şi a competiţiilor şcolare, gen „Cupa Liceelor“?
C.T.: Acestea reprezintă o bună bază de selecţie, dar prin modalitatea de a face legitimarea, sportivii din cadrul federaţiilor nu pot participa în competiţiile gen „Olimpiada sportului şcolar“, „Cupa Liceelor“ etc. În acest caz, profesorii nu mai legitimează sportivii. Rezultatul: scade nivelul competiţiei din cauza lipsei de antrenament (nu tu coşuri de 3 puncte, slam-uri, nimic spectaculos), totul fiind la un nivel mediocru. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a îngropat valoarea şi modelele şcolare, cu bună ştiinţă. Un rol important în bariera dintre PERFORMANŢĂ şi SPOR TUL DE MASĂ l-a avut Inspectoratul Şcolar Constanţa care, din lipsa performanţelor în baschet, a interzis participarea sportivilor legitimaţi la aceste competiţii. Condamn această mişcare meschină şi distructivă. Din păcate, ne este frică de politic, de economic şi nu avem curajul să spunem lucrurilor pe nume. În loc să ne ridicăm şi să întrebăm secretarii de stat: „DE CE OMORÂŢI SPORTUL?! CE INTERES AVEŢI?!“, noi nu vrem să-I deranjăm că cine ştie ce ne iau. NU NE IA NIMENI NIMIC, nu avem nici bicicletă, nici maşină, nici căruţă. La momentul acesta mergem toţi pe jos şi învăţăm să păşim.
S.R.: Sunteţi adepta profesionismului sau a sportului pentru toţi (de masă)?
C.T.: Eu sunt adepta sportului pentru toţi (sportul de masă). Prima consecinţă fiind o NAŢIUNE SĂNĂTOASĂ! Apoi, pe cale de consecinţă, cei ce sunt angrenaţi într-o formă de mişcare, înţeleg sportul de performanţă şi pot ajuta. Un popor sedentar nu înţelege performanţa şi sacrificiile generate de aceasta.
Leave a Reply