În contextul unor reglementări legislative, insuficient încorporate în practica managerială a sportului nostru, tenisul îşi croieşte drumul între rezolvări financiare din resurse proprii şi, în unele cazuri, din participarea unor alocaţii centrale la construirea bugetelor.
Ambiţia de a trăi din veniturile pe care le aduc unui club taxele “de la iniţiere”, de la membri ai clubului se plasează, dacă nu în zona opacităţii manageriale care îţi asigură mai devreme sau mai târziu eşecul, sigur şi-ar găsi locul în zona minimei satisfacţii, nu numai cea profesională. Se ştie că astăzi, cu bani puţini, obţii rezultate modeste. De unde îţi poate veni ajutorul? Nimeni nu sprijină un club de tenis, nimeni nu se implică în evoluţia unor copii iubitori de tenis şi viitori candidaţi la performanţă dacă cei responsabili din club nu declanşează motivaţii în zona surselor financiare.
În majoritatea cazurilor, în spatele unei performanţe – şi prezenţa a 200-300 de copii care învaţă tenis în club este şi ea o performanţă – se află şi o realitate financiară susţinătoare a pregătirii complexe a sportivului: sponsorul. Scepticismul cu care, în general, e tratată atragerea sponsorului lângă eforturile tehnice este şi dezarmant, şi păgubitor, şi nejustificat. Dialogul se învaţă la limba română, dar se perfecţionează şi în tenis. Linia de dialog se scrie cu respect reciproc. Reuşeşti numai dacă eşti convingător ca partener.
Judecând lucrurile prin prisma celui care lucrează într-un club de proporţii medii, dar notoriu, ştim că sponsorul este o “fiinţă” aparte, o specie binecuvântată de recunoştinţa beneficiarilor şi de aproximativa considerare a legii. Nu este cazul să enumerăm performanţele de la Livone Club – Ilie Năstase, dar acestea, cunoscute sau (ne)apreciate conjunctural, sunt demonstrative pe această temă.
De ce nu s-ar generaliza formula publicitară (şi publicistică) de a menţiona întotdeauna “la pachet” numele copilului performer, denumirea clubului unde este legitimat şi care l-a pregătit, numele antrenorului şi, obligatoriu, sponsorul care l-a ajutat pe sportiv să iasă din anonimat? De ce numele campionului, merituos, să nu fie legat şi de cel al sponsorului, la fel de merituos în ascensiunea sportivului? Pentru că nici noi, la Livone, n-am făcut-o consecvent decât într-un areal mai restrâns. Trebuie să menţionăm şi să mulţumim unor prieteni adevăraţi ai tenisului, printre care: Fundaţia “Principesa Margareta”, Fundaţia Vodafone, Blue Air Transport Aerian S.A., Direct Aero Services, Italinox, Gall Print SRL, Gealan, Franke şi nu numai.
Şi dacă tot e momentul să spunem lucrurilor pe nume, să amintim replica unei persoane aşezată vremelnic pe un scaun de mare răspundere şi cu obligaţii în sportul alb, care promitea bani mulţi pentru tenis, obţinuţi din sponsorizare, spunând după puţin timp “eu nu mă duc cu mâna întinsă!”. Imaginaţia noastră nu reuşeşte să ilustreze scena, dar, dincolo de metaforă, se frânge linia de dialog.
Leave a Reply