Tramvaiul se mişcă precum un melc, ocupat parcă să împingă de la spate maşinile care i-au invadat linia. Sufocată de traficul matinal şi enervantă în acelaşi interval orar, Şoseaua Olteniţei plânge sub ploaia autumnală, la început de iunie. Lângă mine, aglomerând senatorial scaunul roşu de plastic, o doamnă debordează de satisfacţie, privindu-şi fiul despre care, din prima privire, ştiai că este copilul doamnei:
Ce bine că vine vacanţa! Ăsta micu’ (nu e deloc mic!) s-a săturat de şcoală. Spune şi dumneata: să te scoli devreme, să mănânci doar 2-3 sandwich-uri, să stai atâtea ore… (într-adevăr, mai mult pare că stă copilul). În vacanţă e altceva: dormi până la prânz, poţi să mănânci când doreşti şi tot ce doreşti!…
Aveţi perfectă dreptate, stimată doamnă! (o aprobă un domn care şi-a sărbătorit, probabil demult, nunta de aur).
Cobor la prima staţie, spunându-mi în gând: cod roşu de prostie, stimată doamnă!
Atunci când vine vara, elevii intră în vacanţă, programele de antrenament îşi modifică structura, iar micii tenismeni privesc mai des cerul albastru şi calendarul competiţional al FRT. Vor trece “naţionalele” şi vor pleca prin împrejurimi sau prin locuri mai exotice, conform bugetului familial, în timp ce bunicii aşteaptă şi ei gălăgia şi exuberanţa nepoţeilor de la oraş. În aceste condiţii, pentru ei, tenisul intră sau nu şi el în vacanţă? Şi da, şi nu!
Povestea aceea frumoasă cu copiii care, lipsiţi de constrângerile parcursului şcolar de peste an, invadează terenurile de tenis, se nuanţează sub presiunea varietăţii programelor de vacanţă ale părinţilor. Dincolo de excepţiile care, de altfel, fac credibilă orice realitate, cluburile de tenis, în această perioadă, nu şi mai impun cerinţele organizatorice şi de politică active, adoptând acel gest de conformare la o situaţie cvasi-obiectivă. Dar ce poţi să faci? Ei, tocmai asta e! Poţi face destule! Desigur, poţi să te resemnezi constatând că numărul copiilor pe teren s-a micşorat. Poţi da răspunsul că unii pleacă împreună cu familia, iar alţii vin din vacanţă. Totul are o dinamică specifică.
Şi totuşi, fără nici cea mai mică intenţie de a reinventa roata, afirmăm din experienţă că menţinerea copiilor în atmosfera sportului, a tenisului, asigurarea prin acţiuni complementare diverse a continuităţii în practicarea jocului este, evident, mult mai benefică decât ar părea la prima vedere. Condiţia: o adaptare elastică la specificul vacanţei. A îmbina cerinţele instruirii cu forme adiacente de relaxare activă, dirijată, aplicată, necesară înseamnă continuitate în implicarea micului sportiv în demersul instrucţional.
Părinţii, în majoritate, răspund iniţiativelor care demonstrează coerenţă în actul de pregătire, unele dintre acestea chiar venind în întâmpinarea dorinţei familiale de a asigura un program post-şcolar copiilor. Împrumutând unele elemente din cunoscutele “cantonamente”, dar fără a transfera strict şi rigid vârstele mici în mecanismul exigenţelor acestuia, încadrarea sportivilor într-o acţiune la mare sau la munte trebuie să asigure relaxare fizică şi psihică reală şi astfel poate împlini structura “vacanţei cu tenis”. Şi-mi amintesc că la LIVONE, proiectul educaţional gratuit “Şi eu joc tenis!” a oferit copiilor o asemenea activitate şi o face şi acum. Astfel, prin colaborare cu un hotel din Cap-Aurora, s-au aflat în vacanţă, anual, 30-40 de copii, iar printre ei, şi o serie de copii instituţionalizaţi, beneficiari ai unei extraordinare şanse de socializare. Când au venit în proiect, îi spuneau antrenoarei “tanti”, ca mai apoi să i se adreseze cu “Doamna antrenor”, că doar aşa se vorbeşte între sportivi!
Sigur, intenţia celor de la club slujeşte ideea de a oferi copiilor deschiderea către sport, dar efectul secundar al vacanţei cu tenis de la Cap-Aurora este neaşteptata apropiere între copii cu destine familiale atât de diferite, iar acest aspect chiar nu-şi merită conotaţia de efect “secundar”!
În aceeaşi ordine de idei, suntem curent întrebaţi când se mai fac “Porţi deschise”, proiectul de vacanţă care adună numeroşi copii ai zonei citadine, dornici să se afle pe zgură, cu o rachetă care le transmite o anume lumină pe chip, cu asumarea poreclelor spontane: Federer, Şarapova, Nadal, Sorana, Begu şi cu mândria că, în numai câteva zile, au reuşit să schimbe trei mingii peste fileu cu antrenorul, cu câte şi mai câte…
Vacanţa este un excelent moment să te apuci de tenis, să-i simţi liber frumuseţea, să-i înţelegi “legile” care-l coordonează ca sport şi în special ca “sport alb”, legi care te pot plasa dincolo de curiozitatea specifică vârstelor mici în zona pasiunii care, în continuare, ne defineşte personalitatea. Cred că tenisul e mai convingător decât o întâmplare tristă într-un tramvai…
Ce ziceţi, stimată doamnă?
Leave a Reply