…acesta este unul dintre motto-urile legendei baschetului românesc, Alin Savu, singurul baschetbalist selecţionat de două ori în echipa Europei. Înaintea fazelor finale ale Sport Arena Streetball, a avut loc unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale weekend-ului, lansarea cărţii sale, “Slamdunk.ro”, apărută cu sprijinul Primăriei Sectorului 6 şi al Centrului Cultural European Sector 6, prefaţată de primarul Cristian Poteraş, de scriitorul Radu Paraschivescu şi de psihologul Silviu Mladin. La lansare au fost prezente glorii ale baschetului românesc masculin şi feminin, precum şi unul dintre cei mai buni jucători români de handbal din istorie, Ştefan Birtalan.
Alin Savu a avut plăcerea de a acorda un interviu în exclusivitate revistei SPORT REVOLUTION, unde ne-a spus care a fost cel mai frumos moment din viaţa sa de sportiv, ce părere are despre evenimentele de la Street Ball Arena sau care este următorul vis pe care doreşte să-l împlinească.
S.R.: Ce părere v-a făcut primul turneu din 2012 de la Sport Arena Streetball?
A.S.: Atmosfera de la Street Ball Arena m-a făcut să mă reîntorc în anii în care jucam baschet, deci în tinereţea mea, iar felul în care am început să îmi amintesc o mulţime de lucruri din acei ani m-a determinat să accept invitaţia unui alt streetballist înrăit, prieten cu fiul meu. Este vorba de Dan Rogojan din Baia Mare, care are un site, www.slamdunk.ro, iar acolo m-a invitat să scriu despre baschet în general, despre amintirile mele din perioada în care jucam.
S.R.: Cum a început povestea cărţii “Slamdunk.ro”?
A.S.: Povestea a început de fapt cu o scrisoare deschisă pe care le-am adresat-o celor care vin aici din pasiune pentru baschet şi pe urmă au mai fost 3 sau 4 postări cu câteva capitole care se regăsesc la începutul cărţii, iar apoi m-am oprit pentru că mi-am dat seama că, odată robinetul deschis, din el poate să curgă o carte adevărată. Sunt efectiv bucuros pentru că cei care au sponsorizat o sunt chiar cei de la Sport Arena. Dacă această carte va fi plăcută şi apreciată, se va datora faptului că s-a născut aici.
S.R.: A fost o adevărată plăcere să vă amintiţi de toate clipele plăcute şi de toţi colegii de generaţie…
A.S.: Sigur că mi-a fost foarte plăcut să-mi aduc aminte de o mulţime de oameni, de colegi de generaţie, de foşti colegi de echipă, parteneri de întrecere, colegi din echipa naţională, dar cum o viaţă şi o carieră sportivă nu înseamnă numai sirop de trandafiri, am considerat că este absolut normal să vorbesc şi despre momente de cumpănă şi mai puţin plăcute, despre relaţii mai puţin amiabile, chiar cred cu certitudine că a ieşit o carte adevărată. N-am spus poveşti, am relatat doar întâmplări. Părţile ei negative sunt scrise fără pic de reticenţă, n-am privit înapoi cu mânie. Din cauza acestui lucru, cel mai valoros atribut al cărţii este autenticitatea. Este o carte adevărată despre aproape 30 de ani de baschet în care performanţele şi valoarea jocului se ridicau peste nivelul baschetului românesc de azi.
S.R.: Pe lângă autenticitatea cărţii, v-aţi gândit să le oferiţi şi copiilor din ziua de azi un exemplu că dacă îţi doreşti un lucru cu adevărat, acesta devine realitate…
A.S.: Am scris cartea aceasta şi cu gândul că toţi copiii care vin aici, că sunt adolescenţi, că sunt mai tineri, că sunt trecuţi de prima tinereţe, fiind uniţi toţi de dragostea aceasta pentru baschet, care şi pe mine mă animă încă, vor înţelege că baschetul românesc poate să le ofere mai mult: pe cei tineri să îi îndemne să muncească mai mult, să creadă în vise şi să ajungă la un nivel superior baschetului pe care eu l-am jucat la vremea mea. Dacă eu am reuşit, în condiţiile pe care le oferea România atunci, să ajung să reprezint ţara mea în echipa Europei, asta înseamnă că este posibil. Este posibil pentru că eu sunt un visător: am visat să joc baschet, am visat să joc la Steaua, să joc în echipa naţională, am visat să vizitez Arhipelagul Bora Bora şi l-am vizitat după 50 de ani de visare, am visat să scriu o carte… Fiecare om este dator să viseze, să creadă în visele lui, iar atunci când crede cu adevărat, sunt convins că o să le îndeplinească.
S.R.: Care e următorul vis?
A.S.: Mai am două vise: să scriu despre cartea aceea serioasă, despre vremurile în care m-am născut şi am trăit, iar al doilea, să ajung să văd şi Machu Pichu, adică să urc la înălţimi, după ce am petrecut câteva zile pe malul Oceanului.
S.R.: Care a fost cel mai plăcut moment din viaţa dumneavoastră de sportiv?
A.S.: Cel mai frumos moment din viaţa de sportiv a avut loc în seara zilei de 5 aprilie 1967, când Unchiul Herold (Constantin Herold), antrenorul meu de la Steaua, mi-a spus că am fost selecţionat în echipa Europei şi a dorit din tot sufletul să fie primul care îmi dă vestea. Mi-aduc aminte cu nostalgie şi drag că atunci am izbucnit amândoi în lacrimi şi că Unchiul Harold mai avea puţin şi-mi trosnea toate oasele când m-a luat în braţe.
Leave a Reply