Atleta româncă Ancuţa Bobocel se află încă de la începutul anului 2012 în Kenya, acolo unde se pregăteşte intens pentru Jocurile Olimpice de la Londra. Chiar dacă în luna decembrie a anului trecut sportiva a suferit o accidentare la un tendon, care a ţinut-o departe de teren mai bine de o lună, Ancuţa a reluat antrenamentele pe pămân african, pregătindu-se la temperaturi mult mai generoase faţă de mediile din România.
Am stat de vorbă cu sportiva din România, care a avut doar cuvinte de laudă la adresa minunatelor locuri în care se antrenează, chiar dacă ne-a dezvăluit cu regret că africanii kenyeni trăiesc în condiţii precare. Şi cu toate acestea, unica rază de speranţă a tinerilor pentru a scăpa de acest mediu pauper este “fuga”, aşa cum o denumeşte ea. “Natura i-a înzestrat cu vârf şi îndesat pentru fugă!”.
Mai jos redăm declaraţiile Ancuţei Bobocel, care şi-a găsit timp, printre antrenamentele istovitoare, să răspundă întrebărilor noastre.
“Anul acesta am făcut un contract de colaborare (dublă legitimare) cu CSM Sfântu Gheorghe şi Dinamo. Am căzut de acord să particip în anul 2012 la următoarele concursuri pentru Sfântu Gheorghe: Campionatul Naţional de Cross, Campionatul Balcanic de Cross şi Campionatul European de seniori.
În luna decembrie 2011, în pregătirea pentru crossul European am suferit o accidentare la tendonul stâng, urmând o lungă perioadă de pauză şi recuperare. În Kenya am venit pe 4 ianuarie 2012. Până pe 12 ianuarie n-am avut voie să încep pregătirea, eram încă sub tratament medicamentos. Am o lună de când am început antrenamentele şi pot spune că sunt la un nivel surprinzător după o lună jumătate de pauză.
Întoarceres mea din Kenya trebuia să fie pe 24 ianuarie, dar atât de fascinată am fost de acest loc unde sunt în pregătire, numit Iten, la 2.400 metri altitudine, încât am decis împreună cu antrenorul Marin Istrate să rămânem aici până pe 11 martie. Clima e superbă, în perioada asta aproape zilnic sunt între 27 şi 30 grade. Iten mai e cunoscut sub numele de «Home of champions». Aici s-au născut şi au crescut unii din marii campioni olimpici şi mondiali ai lumii. Traseele de antrenament sunt pe dealuri, printre casele oamenilor. Până acum am alergat pe 18 trasee, la aproape fiecare antrenament descopeream un traseu nou înconjurat de peisaje superbe!
Oamenii sunt foarte săraci, iar viaţa e foarte scumpă în Kenya, dar cu toate astea ei nu şi-au pierdut credinţa, speranţa şi optimismul. Sunt foarte modeşti, dar extrem de prietenoşi. Copiii mereu ne salută când ne văd alergând şi ne zâmbesc, iar când ieşim prin oraş toţi vor să dea mâna cu noi şi să ne vorbească.
Pe stadion se întâmplă adevărate minuni. Prima dată când am ajuns pe stadion, am avut un şoc, am crezut că s-a dat startul la Campionatul Mondial. Imaginaţi-vă un stadion de zgură – pământ roşu, cu mult praf, extrem de modest, fără tribune, fără vestiare, netrasat, dar plin de atleţi. Ca număr, într-o zi de antrenament principal sunt peste 100 de băieţi şi peste 40 de fete. Se ajută mult unii pe alţii la antrenamente. În perioada asta nu contează că unii fac 800, 1.500, 10.000 de metri, toţi fug împreună. E tare interesant să-i asculţi vorbind despre acest sport, toţi au un ţel şi stiu un lucru sigur, ei sunt cei mai buni, ei vor cuceri lumea şi chiar o fac. Fuga e singura loc scăpare, doar prin fugă pot scăpa de sărăcie şi foame.
Selecţia e foarte aspră, ştiind că doar primi trei din Kenya au voie să participe la Campionate Mondiale sau Jocurile Olimpice! Fuga e un stil de viaţă pentru ei. Îmi povesteau sportivii care trăiesc aici, la munte, că de mici, de la vârsta de 5 ani erau nevoiţi să fugă 6-8 km dus să ia apă într-un bidon de 5 kg şi apoi întors încă 8 km. Erau perioade în care făceau asta chiar de două ori pe zi, apoi dus-întors până la şcoală încă 10 km. Sunt făcuţi pentru acest sport, natura i-a înzestrat cu vârf şi îndesat pentru fugă!”.
Leave a Reply