Voinţă de fier Zoltan Kelemen

Zoltan Kelemen, de trei ori consecutiv campion naţional la patinaj artistic, este unul dintre cei mai talentaţi patinatori români ai momentului. Povestea tânărului patinator în vârstă de 24 de ani este una de succes. Ca orice carieră, cea a lui Zoltan Kelemen are, exceptând ingredientele-cheie ale reuşitei-munca şi talentul- propriile sale nuanţe, particularităţi ale unui drum spre victorie care nu numai că nu s-a încheiat, ci este în plin avânt. Dar despre toate acestea ne-a povestit chiar el…

S.R.: În primul rând, spune-ne cum ai ajuns să faci patinaj artistic.
Z.K.: Am început să patinez la vârsta de cinci ani, în Miercurea Ciuc, acolo unde m-am născut. Mama m-a dus cu gândul că aş putea juca hochei, altceva…, iar când am ajuns acolo am întâlnit-o pe actuala mea antrenoare de club care era pe gheaţă cu copiii, iar mama mi-a zis: “Hai să încercăm mai bine să înveţi să patinezi.” Eu îmi doream să fac hochei, tatăl meu fiind hocheist, dar nu m-au lăsat până la urmă şi am trecut la patinaj. Mi-a plăcut şi am rămas acolo. Au trecut ani… şi până la vârsta de 17 ani m-am antrenat la Miercurea Ciuc, după care am venit la lot. Antrenorul meu de acum, Cornel Gheorghe, m-a ajutat timp de şapte ani de zile şi am colaborat foarte bine, dar dacă nu veneam nu cred că reuşeam să fac ce am făcut până acum. Cu toate că el (n.r.: Cornel Gheorghe) nu mai este antrenorul lotului, mă ajută, mă antrenează şi asta fără să-l plătească cineva. Domnul preşedinte al federaţiei nu mai este de acord ca el să fie antrenorul lotului. În momentul de faţă e mai greu, pentru că nu putem să mergem în cantonamente, în Bucureşti sunt condiţiile care sunt, acum ar fi ideal să mergem la Braşov. Înainte să se construiască patinoarul din Braşov toată lumea se gândea cât de bine ar fi să avem un patinoar, iar acum îl avem, dar nu putem să patinăm pentru că e scump.  Dar avem şi am obiective destul de importante. În ianuarie anul viitor am Europenele, în Elveţia, ar trebui să fiu cel puţin între primii 20, în martie am Mondialele, unde aş vrea din nou să mă clasez între primii 20. Asta nu poţi să obţii decât antrenându-te constant , ar trebui să nu fie foarte frig, să nu te accidentezi, să nu apară alte probleme. În Bucureşti va fi mai greu, din cauza frigului.
S.R.: Nu ştiu câţi cunosc problema ta cu ochiul…
Z.K.: Cred că o cunoaşte toată lumea! Asta s-a întâmplat cu mult timp în urmă, la vârsta de şase ani s-a întâmplat accidentul şi aşa a fost să fie. M-a ajutat faptul că am făcut sport în continuare. Nu cred că a existat niciodată un patinator care să facă aşa ceva şi nici nu cred că va mai exista. Mulţi ar renunţa din prima. Contează şi aspectul fizic… un ochi e destul de important, dar cred că am avut noroc că s-a întâmplat la ochiul drept pentru că eu, învârtindu-mă spre stânga, trebuie să anticipez rotaţia. Dacă s-ar fi întâmplat la stângul, nu mai puteam să fac nimic. Ăsta a fost norocul meu.
S.R.: Ai vreun regret legat de cariera ta de până acum?
Z.K.: Mi-aş fi dorit ca antenorul Cornel Gheorghe-care sper să mă antreneze până când mă las-, să mă fi antrenat mai devreme. Eu am început înalta performanţă foarte târziu, la 17 ani, şi bineînţeles că am avut 10-12 ani pierduţi. Am patinat la Miercurea Ciuc o oră pe zi, la nivel de club, dimineaţa de la şase la şapte, ceea ce nu poţi să zici că e performanţă. Am pierdut mult şi e greu să recuperezi anii ăia. Şi totuşi sunt mulţi care s-au antrenat mai devreme ca mine, mai talentaţi şi s-au lăsat, pentru că este un nivel peste care dacă nu treci… acolo s-a terminat performanţa ta. Atunci apare regresul.
S.R.: Câţi ani preconizezi că vei mai practica patinajul?
Z.K.: Eu mi-am propus şi simt că aş mai putea, cel puţin până în 2014, până la următoarea Olimpiadă, dar asta depinde foarte mult şi de sănătatea mea, şi de antrenor… Din păcate, conducerea nu e de acord cu echipa asta, despre care eu cred că a făcut o treabă bună. Domnul preşedinte consideră că antrenorul meu nu e suficient de bun pentru lot. Nu e o problemă vitală, dar ne stă şi asta în cale.
S.R.: Este “rentabil” patinajul artistic?
Z.K. : La concursuri ,primele trei locuri sunt premiate în bani, dar este mai greu, pentru că eu nu merg la concursuri, decât la acelea la care poţi să iei puncte-primii cinci iau puncte. Particip la concursuri mai dificile, la care este mai greu, chiar foarte greu, să obţii primul loc. Am avut de curând un astfel de concurs la Braşov, la care am participat opt sau nouă patinatori şi am ieşit pe locul al doilea. Am fost şi la Paris, la Grand Prix, iar acolo se merge pe bază de invitaţie nominală, merg numai primii şaptezeci din lume.
Sunt foarte mulţi patinatori care au făcut mai mulţi ani de performanţă. Eu am început la 17 ani şi cu condiţiile care sunt… este mai greu. Îmi doresc să am condiţii ca să pot să trag de mine la fiecare antrenament… Din păcate, noul preşedinte nu acordă o prea mare importanţă patinajului artistic, ceea ce este o greşeală, deoarece în ultimii ani cele mai bune rezultate s-au obţinut la patinajul artistic.
Important pentru mine este că plec în Germania, am un concurs şi acolo trebuie să mă descurc cât mai bine, apoi voi merge la un alt concurs la Zagreb, în Croaţia. După aceste două concursuri am o pauză până pe 15 ianuarie, când vor fi Europenele şi până atunci continui antrenamentele, trebuie să fiu în formă maximă. Poate fi monoton uneori, dar trebuie să fii constant ca să faci performanţă, iar eu asta vreau.