S.R.: Domnule Puiu Gaspar, revenim asupra unei discuţii pe care am purtat-o pentru cititorii revistei Sport Revolution, şi anume direcţia în care se îndreaptă schiul şi biatlonul românesc. Ne spuneaţi că la nivelul federaţiei aţi adoptat o strategie sub genericul „Construim pentru viitor!“.
P.G.: Exact! Şi mai spuneam că această strategie are trei mari direcţii de acţiune.
S.R.: Le-am reţinut: susţinerea performaţei la înalt nivel, dezvoltarea infrastructurii şi creşterea tinerei generaţii de schiori şi biatlonişti.
P.G.: Într-adevăr. Şi ne-am oprit la cea de-a doua direcţie, spunând că 2010 va rămâne un an de referinţă în istoria schiului şi a biatlonului românesc prin adăugarea a două noi obiective de interes naţional care vor introduce România în circuitul mondial al marilor competiţii. Este vorba despre poligonul şi despre pista de schi fond şi biatlon, precum şi despre complexul de trambuline, ambele obiective construite la Râşnov, pe Valea Cărbunării. Anul acesta am mai adăugat încă două noi obiective în colaborare cu Ovidiu Gârbacea, proprietarul complexului hotelier de la Cheile Grădiştei, împreună cu care urmează să finalizăm construcţia şi dotarea a încă două noi poligoane şi pârtii de biatlon şi schi-fond, la două altitudini diferite. În plus se lucrează la reabilitarea poligonului de la Predeal, de pe Valea Râşnoavei, pe care sperăm să-l reintroducem în circuitul competiţional internaţional după mulţi ani de stat în paragină.
S.R.: Am înţeles din toate acestea că infrastructura pentru schi şi biatlon începe să prindă contur. Nici nu s-ar putea altfel, deoarece în 2013 ne-am asumat să fim gazda ediţiei de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European. Scena, aşadar, o avem, bazele sportive, rămâne să ne spuneţi cum stăm cu o altă direcţie a strategiei dumneavoastră şi anume cu actorii, cu sportivii care vor popula aceste noi bijuterii intrate în infrastructura sporturilor de iarnă.
P.G.: Şi aici am luat-o sistematic. De exemplu, săriturile cu schiurile erau ca şi inexistente în România. Şi nu ne puteam opri doar la a construi trambuline de nivel mondial, fără a avea cine să sară de pe ele. Aşa că, împreună cu un partener strategic, OMV, am creat programul Move&Jump prin care asigurăm pregătirea la un înalt nivel a unor grupe de copii, pregătire coordonată de un renumit antrenor austriac, Paul Ganzenhuber. De fapt, dacă veţi analiza calendarul nostru internaţional pe termen mediu, veţi constata că în intervalul 2010-2014, competiţiile majore pe care le vizăm sunt dedicate tinerei generaţii. În 2012 – prima ediţie de iarnă ale nou înfiinţatelor Jocuri Olimpice ale Tineretului, programate la Innsbruk, în 2013 Festivalul Olimpic al Tineretului European pe care îl vom găzdui noi, urmând ca la sfârşitul perioadei pentru care ne-am organizat strategia să aibă loc următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice de la Soci, în 1014, unde ne dorim să prezentăm loturi noi, întinerite şi întărite, loturi de perspectivă pentru următorul deceniu.
S.R.: Este cunoscut însă faptul că portstindardul federaţiei a fost, ani de-a rândul, biatlonista Eva Tofalvi şi echipa feminină de ştafetă, în componenţa căreia nu sunt sportive aflate la prima tinereţe, ca să spunem aşa, ci atlete mature, cu o vastă experienţă competiţională.
P.G.: Da, dar este cât se poate de firesc, spunem noi fără teama de a greşi, că, după trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, echipa în care mereu ne‑am pus cele mai mari speranţe, ştafeta de biatlon fete să fie întinerită. Avem acum prilejul reunirii a trei generaţii de biatloniste. Avem în continuare în Eva Tofalvi un exemplu de profesionalism şi de determinare, model pentru orice sportiv de performanţă, în jurul căreia putem alcătui o redutabilă echipă de biatlon, cu mai tinerele Reka Ferencz şi Luminiţa Pişcoran, la care să se alăture şi junioarele Ioana Cârstea şi Irina Potângă, care au confirmat recent în competiţiile majore ale categoriei lor de vârstă la care au participat. Astfel, cred că putem îmbina experienţa Evei Tofalvi cu elanul şi cu ambiţia specifice tinerelor noastre biatloniste, având ca rezultat un schimb de ştafetă între generaţii.
S.R.: Este şi cazul celorlalte discipline sau doar săriturile cu schiurile şi biatlonul au pepiniera asigurată?
P.G.: Aici putem spune că avem o situaţie chiar foarte bună, având în vedere că am traversat un an de recesiune. Am reuşit în 2010 să finanţăm cantonamente în străinătate pentru un număr de peste 130 de sportivi şi tehnicieni pentru mai mult de 90 de zile, în afară de participarea la competiţii. Şi de remarcat este faptul că, pe lângă seniorii consacraţi, am reuşit să trimitem la pregătire în străinătate şi juniori de perspectivă, care au confirmat în competiţiile la care ne-au reprezentat. Aşa că ne punem bază pe noua generaţie nu numai la schi-sărituri şi la biatlon, ci şi la schi fond, deopotrivă. Noi am avut anul trecut doi campioni mondiali, pe Paul Pepene şi pe Reka Ferencz, amândoi juniori. Paul n-a reuşit să-şi păstreze titlul şi anul acesta, dar clasarea lui a confirmat că se află în plutonul celor mai buni zece tineri fondişti din lume, gata oricând să repete performanţa dacă vom reuşi să-i asigurăm în spate echipa tehnică şi mijloacele materiale care să ţină pasul, aşa cum arătam mai devreme, cu toate condiţionările specifice marilor pârtii de fond ale lumii.
S.R.: La schi alpin însă lucrurile nu stau la fel de bine, din câte ştim…
P.G.: Schiul alpin, deşi, paradoxal, are cel mai mare număr de practicanţi, stă cel mai rău la capitolul performanţă, dar aici cauzele sunt mult mai complexe, iar tema nu poate fi expediată în câteva consideraţii generale.
S.R.: Subiectul însă merită dezbătut şi vă provoc să facem acest lucru pe îndelete, pentru cititorii revistei Sport Revolution, cu o proximă ocazie.
P.G.: De acord.
Leave a Reply