4 minute, 17 secunde,14 sutimi!
Nu o să vă ţin o lecţie de algebră şi nici nu o să vă povestesc de Pitagora sau alţi matematicieni. Patru minute, şapte secunde şi 14 sutimi reprezintă recordul mondial al atletei române despre care veţi afla mai multe în cele ce urmează. Doina Melinte a obţinut această performanţă în proba de o milă din anul 1990 la East Rutherford şi este singura atletă din România care deţine un record mondial, încă valabil. Am rămas uimită de palmaresul fabulos al doamnei Melinte şi de viaţa acesteia plină de glorie, dar şi de multele sacrificii pe care le-a făcut. Faimoasa atletă a anilor ’80-’90 a câştigat peste 300 de medalii la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale, Campionatele Europene sau Campionate Naţionale. A participat la 4 Olimpiade de vară (aur la Los Angeles 1984 – 800 metri şi argint la 1500 m la aceleaşi JO), 8 ediţii de Grand Slam, unde a obţinut de 31 de ori locul întâi, 11 prezenţe la Campionatele Europene (5 medalii de aur, una de argint, 2 de bronz) şi 7 participări la Campionate Mondiale (2 medalii de aur, 1 de bronz).
În prezent, campioana şi vicecampioana olimpică este preşedinte al Autorităţii Naţionale de Sport şi Tineret şi ţelul său este de-a aduce sportul românesc în topul mondial şi de a-i susţine în permanenţă pe sportivi. Doina Melinte ne-a împărtăşit evoluţia carierei sale atât ca sportivă, cât şi în calitate de conducător, munca depusă în ambele ipostaze, dar şi despre victoriile savurate intens de fiecare dată.
S.R.: Aţi fost sportivă de performanţă cu rezultate deosebite, iar acum sunteţi în fruntea ANST. Preferaţi viaţa de sportiv sau cea de conducător al sportului românesc?
D.M.: Viaţa de sportiv este frumoasă chiar dacă este plină de sacrificii şi întâmpini multe piedici, pot să spun că mi-a plăcut foarte mult pentru că tot ceea ce am realizat şi competiţiile pe care le-am câştigat au depins doar de mine, poate 90% doar de persoana mea. În ceea ce priveşte administraţia, unde eşti conducător fie de club, fie al unei Federaţii, al ANST, sau al unei Direcţii, nu depinzi numai de tine, sunt o mulţime de factori care trebuie îmbinaţi pentru a aduce rezultate. Bineînţeles, nici sportul de performanţă nu poţi să îl realizezi de unul singur, în spatele tău există antrenorul, maseurul, medicul, psihologul şi o altă serie de cercetători. Pionul principal într-o competiţie este sportivul, ajungi pe teren de unul singur, trebuie să-ţi mobilizezi efortul şi psihicul în aşa fel încât să ştii ceea ce faci în competiţie, să fii lucid, să îţi dai seama când ataci, când ai rezerve sau nu pentru a-ţi atinge scopul. Sunt foarte mulţi paşi pe care trebuie să îi parcurgi bine pentru a ajunge perfomer.
Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte…
S.R.: Ce părere aveţi despre sportivii români care urcă pe podium în zilele noastre, credeţi că sunt mândri că sunt români?
D.M.: Fiecare dintre noi avem mândria că suntem români, cu siguranţă un sportiv de performanţă care ajunge pe podium este mândru că este român, este fericit şi savurează succesul. Drumul spre glorie este unul lung, iar dacă ajungi pe podium, mai important este să te menţii. Sportivii de performanţă trebuie să dovedească în fiecare competiţie că sunt buni şi că s-a investit în ei pe merit. Sunt generaţii de sportivi care au dat dovadă şi au confirmat că sunt capabili de mare performanţă, au urcat pe podium la Campionatele Europene şi Mondiale de Juniori, dar pe parcurs s-au stins şi nu au ajuns să dovedească că sunt capabili de medalii. Există tineri care sunt medaliaţi la diferite campionate, pătrund uşor în performanţă, dar apoi se îmbată cu gloria şi abandonează această activitate.
Sportivii sunt oameni obişnuiţi, dar au ceva deosebit! Cine nu a făcut sport de performanţă nu poate să înţeleagă, este un alt limbaj. Eu am abandonat activitatea sportivă în 1993 şi pot să vă confirm că şi în ziua de astăzi dacă ascult imnul, mă tulbură (în sensul bun al cuvântului), mă copleşesc emoţiile şi îmi aduc aminte de vremurile trecute, este o nostalgie frumoasă. Sunt convinsă că fiecare sportiv are în suflet această fericire, un sentiment pe care nu îl pot descrie.
S.R.: De ce credeţi că România nu se mai ridică azi la nivelul performanţelor obţinute în anii ’80-’90?
D.M.: S-a rupt baza sportului, adică şcoala în sine. Profesorii de educaţie fizică şi sport nu mai sunt ca altădată. Un rol foarte important în promovarea sportului de performanţă îl are sportul de masă, care se realizează atât în şcoli, cât şi în afara lor. Profesorii formau acele cercuri, echipe, acele întreceri, era altă emulaţie, dar în acelaşi timp, venind revoluţia, copiii au avut o altă deschidere, iar acum au alte preocupări. Atunci era o satisfacţie deosebită a celor care se întreceau între şcoli, în zilele noastre sunt lipsiţi de orice spirit combativ.
„Am urmat etapele fireşti până am ajuns la conducerea ANST“
S.R.: De când sunteţi în fruntea ANST, cum aţi reuşit să apăraţi interesele sportivilor?
D.M.: Sportul are o importanţă deosebită în societatea noastră, însă trebuie să recunoaştem că el este şi o afacere financiară. Dacă vrei să faci o afacere financiară, care să fie într-adevăr profitabilă, trebuie să deţii o anumită sumă de bani. Am venit în Autoritate de doi ani de zile, am prins o perioadă foarte grea, cu restructurări, o perioadă unde bugetul a scăzut de la an la an, dar totuşi cei care sunt în fruntea federaţiilor au ştiut să-şi drămuiască finanţele şi nu aş putea să spun că rezultatele au scăzut. Nu mai avem aceleaşi rezultate comparativ cu anii de dinainte de revoluţie, unde se investea masiv în sport, dar rezultatele pe plan mondial şi european în ultima perioadă au crescut. Statistic vorbind, faţă de anii precedenţi, este un progres. Acum avem o generaţie de juniori foarte buni, m-aş bucura foarte mult să reziste pentru a putea lua startul mai departe la campionate, la Jocurile Olimpice ca seniori. Avem o generaţie de sportivi buni, dar asta depinde foarte mult şi de ei.
Eu sunt un om de sport, este un domeniu pe care îl cunosc. Timp de 18 ani am fost Director la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret – Bacău, un judeţ cu potenţial sportiv, cu sportivi mulţi, cu rezultate bune. Am învăţat acolo administraţie la un nivel mai mic, aici este administraţie la nivel mai mare. Atunci când cunoşti sistemul, cunoşti ce ai de făcut şi vă asigur că mă simt mai aproape şi faţă de conducătorii de federaţii, faţă de sportivi şi antrenori, pentru că am trăit în lumea aceasta atâţia ani. Am urmat etapele fireşti, am fost sportiv, a urmat perioada de antrenorat, apoi administrarea. Direcţia are un rol important în activitatea sportivă a judeţului, pentru că o Direcţie Judeţeană transpune politica Guvernului în teritoriu. Au activităţi şi acţiuni proprii, proiecte derulate în colaborare cu federaţiile sportive şi bineînţeles, un program principal este dezvoltare a sportului de masă, unde sunt proiecte atât de nivel local, cât şi de nivel naţional. Există Federaţia Sportul pentru Toţi, care ar trebui întărită, ar trebui investiţi mult mai mulţi bani de la bugetul de stat, pentru că de aici s-ar putea naşte noi talente. Este o federaţie importantă pentru sportul românesc, de unde se pot extrage sportivi de performanţă.
„Trebuie să urcăm pe trepte cu paşi mărunţi şi siguri!“
S.R.: Ce părere aveţi de implicarea politicului în sport?
D.M.: Politica sportului românesc este roşu, galben şi albastru, ar trebui ca bugetul să ofere mai multe finanţe pentru sport, deoarece el nu mai este sponsorizat foarte mult, din ce în ce mai puţine firme private vin alături de sport. Mai sunt companii care într-adevăr sponsorizează echipe de handbal, baschet, volei etc. şi pe această cale ţin să le mulţumesc. Totuşi, ca să îl plăteşti pe un antrenor cu 7.000 de euro este mult, raportat la economia ţării, fără să vorbim de fotbal. În România, salariile antrenorilor sunt foarte mici, deşi acel antrenor este pentru un sportiv de performanţă şi antrenor, şi profesor, şi părinte. De asemenea, dacă vrei să faci performanţă, ai antrenamente şi sâmbătă, şi duminică, şi o vacanţă de doar trei săptămâni pe an.
Se lucrează pentru a se aduce la acelaşi nivel antrenorul din sistemul nostru – al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi să se egaleze cu antrenorii care sunt profesori la şcolile sportive. Noi trebuie să urcăm pe trepte cu paşi mărunţi şi siguri!
S.R.: Cât de important este managementul în sport?
D.M.: Este foarte important managementul în sport, deoarece tu ca manager trebuie să cunoşti ce înseamnă administraţia, achiziţiile sau resursele umane, să ştii să îţi apreciezi sportivii şi antrenorii şi ce plan de pregătire i se atribuie fiecăruia. Contează mult să ştii să manageriezi un club, trebuie să ai pregătirea necesară, calităţile şi capacitatea de a rezista stresului, tensiunii şi presiunii, mai ales că banii sunt puţini. În calitate de manager trebuie să ai abilitatea de a împărţi banii pe secţii, să îi distribui corect, să valorifici o secţie la adevăratul ei nivel.
S.R.: Ce părere aveţi despre managerii de la cluburile sportive municipale?
D.M.: Vi-l pot da exemplu pe Iliuţă Floroiu, care este director general al unei unităţi din elita sportului românesc, un club de tradiţie cum este Farul Constanţa. Cluburile Sportive Municipale mai au şi sponsori, dar nu putem privi prin prisma că vom da cluburile la autorităţile publice locale. Acestea sunt deja încărcate cu alte domenii, care sunt mult mai grele. Uşor, uşor vor tinde spre primării, spre descentralizare, însă noi din punct de vedere economic şi administrativ nu suntem pregătiţi pentru a trece activitatea sportivă la comunităţile locale. Unele baze sportive s-au dus către autorităţile locale, şi unii chiar au dat dovadă de profesionalism, le-au modernizat, le-au renovat, le-au creat condiţii sportive. Avem exemplu concret în Caraş-Severin, Sala Sporturilor de acolo în care a investit comunitatea.
„Sportul este ceva vizibil şi se văd rezultatele!“
S.R.: Ce ne puteţi spune despre artele marţiale şi performanţele obţinute în acest sport?
D.M.: Ştiu situaţia artelor marţiale, sunt nouă federaţii, le-am mai propus să facă o singură federaţie, care să gestioneze celelalte departamente. Aceste sporturi au prins foarte bine la public şi la părinţi şi la copii şi mă bucur că din ce în ce mai mulţi copii le pratică, chiar dacă nu sunt olimpice, dar sunt sporturi. Părinţii sunt mulţumiţi că sportul îi ordonează, îi educă, îi disciplinează pe copii.
S.R.: Cum priviţi raportul sport olimpic vs. sport neolimpic?
D.M.: Nu este posibil să fie egalitate între sportul olimpic şi neolimpic, atunci ar trebui să se denumească Olimpiada Sporturilor, nu Olimpiada Sporturilor Olimpice. Efortul este la fel, însă doar unele sunt acceptate ca sporturi olimpice şi totuşi, pe parcurs, pătrund foarte multe sporturi printre cele olimpice.
S.R.: Prin funcţia pe care o deţineţi, consideraţi că sunteţi puntea de legătură între Guvern şi sport?
D.M.: Dacă nu eram eu în fruntea Autorităţii, probabil descentralizarea avea loc şi cluburile erau deja la primării. Sportul este ceva vizibil şi se văd rezultatele, eu merg pe principiul hai să nu ne lăudăm şi să lăsăm să se vadă rezultatele.
Leave a Reply