Este dimineaţă şi este frig. Foarte frig. Totuşi, iată că pe terenurile de tenis este activitate. Grupuleţe de copii se încălzesc pe zgura atât de prietenoasă cu mişcările lungi. Lovituri în fileu, peste fileu, nu contează. Cei mici se încălzesc şi totodată se antrenează conştiincioşi cu antrenorii lor. Tot mergând pe lângă terenurile de tenis, ne-am oprit la Veneţia Ghiţă, antrenorul şi directorul executiv al unui club de tenis din Bucureşti.
Înainte să vă dezvăluim ce fac elevii ei pe terenurile de tenis, îi vom face un scurt pro­fil. Veneţia este antrenoa­re cu o experienţă de 15 ani. Tenisul de câmp este o tra­di­ţie din familie, ea începând să cocheteze cu sportul alb de la vârsta de 5 ani, mai întâi în ro­lul de jucătoare, apoi, pe par­­curs, devenind antrenoa­re. Tenisul de câmp este parte din viaţa ei pentru că sportul, în general, îi este prieten. Tenis, aerobic, fitness sau jogging, toate acestea con­sti­tuie activitatea ei de zi cu zi. Aventura cu tenisul de câmp a început-o la clubul Dinamo din capitală: „Dinamo a fost clubul meu de suflet şi de ba­ză, acolo am jucat“, declară an­trenoarea. La clubul Ve­ne­ţiei şi al fostului soţ, Tenis Club Karina, a fost ini­ţiat Andrei Dăescu, actual­men­te ju­cător de dublu stabilit în America.

Tenisul, acest sport elegant şi complex

Tenisul este un sport nobil, complex şi care dezvoltă un aspect fizic armonios şi spiritul fair-play. Oferă coordo­na­re, dezvoltarea atenţiei, fle­xi­bi­litate, forţă şi viteză. Practicat în aer liber, acest frumos joc oferă sănătate pentru organism.
Cât despre buburuzele de cinci ani, ele sunt învăţate să îşi deprindă calităţile motrice, iar echipamentul este pe mă­su­ra lor: mingi mai uşoare şi colorate şi rachete adaptate vârstei lor. Pentru cei mici sunt concepute diferite jocu­leţe, totul pentru a-i menţine atenţi şi pentru a le dezvolta abilităţi de concentrare maxi­mă. Trebuie învăţaţi să depu­nă efort şi să-şi stabilească niş­te reflexe. Cei care au de­pă­şit vârsta de 10 ani au onoa­rea de a putea juca tenis cu mingi normale.
Şi pentru că ne place să ştim ce performanţe au ob­ţi­nut copiii fiecărui antrenor, să vedem cine s-a remarcat la acest sport. Să începem să con­­turăm profilul Karlei Stă­nici, o tânără tare ambiţioasă la doar 12 ani. Antrenoarea ei ne-a spus că vine la antrenamente de 3-4 ori pe săptămână şi că a evoluat din punct de ve­dere al condiţiei fizice, dar şi la capitolul tehnic al sportului. Mişcarea în teren e mult mai bună, această îmbu­nă­tăţire datorându-se alergă­ri­lor, săriturilor cu coarda, cel puţin 1.000 de corzi. „Suntem cu toţii prieteni buni cu sala de fitness, de aici venind şi con­diţia fizică“, declară antrenoarea. Veneţia este mân­dră de performanţa pe care Karla a reuşit să o obţină: a câştigat împotriva unei alte ju­cătoare, cu o mult mai vastă ex­perienţă. „A ajuns pe un loc onorabil, sunt mândră de ea!“, exclamă antrenoarea.
Foarte frumos s-a vorbit despre Karina, fiica Veneţiei. Am aflat că ea a făcut tenis chiar din burtica mamei, continuând cu antrenamente şi în prezent, după 17 ani de viaţă. Sportul alb educă şi oferă o anumită statură, dezvoltă men­­talitatea şi mişcarea an­ti­cipativă. La fel ca mama ei, Karina poate spune că sportul este un stil de viaţă. Alura ei demonstrează acest lucru. Antrenamentele începute încă din perioada copilăriei garantează o anumită ţinută şi o anumită disciplină fie­că­rui copil, încă un motiv pen­tru care cei mici ar trebui să facă minimum un sport în tim­­pul perioadei de creştere.
De asemenea, în cadrul clubului la care activează Vene­ţia Ghiţă s-a făcut remarcat şi Andy Jianu, un adevărat performer. Chiar dacă are 13 ani, Andy are un întreg viitor în fa­ţă în acest frumos sport numit tenis. Uitându-mă la antrena­mentul pe care l-a făcut, am fost cu adevărat surprinsă de forţa şi corectitudinea cu care loveşte mingea. Bravo, Andy! Printre speranţele te­ni­­sului de peste ani se numără şi Rafela Rusu (7 ani), Iulia Purcaru (7), Octavian Plăiaşu (10), Ale­xandra-Maria Gheor­ghe (9) şi Andrei Urdea (9). Mâi­ne-poimâine se va ajunge la performanţa lui Andrei Dă­escu.

Ce sacrificii necesită acest sport?

Ei, uite că am ajuns şi la o parte mai puţin plăcută. Dacă se doreşte performanţă, antrenamentele sunt zilnice, cu o zi, două pauză. Nu sunt uitate nici investiţiile, lucru absolut necesar după o anumită vârstă. Este nevoie de inves­tiţii în antrenorul personal, în echipamente, rachete, mingi, racordaje, în nutriţionist şi nu în ultimul rând, banii ar trebui investiţi şi într-un psiholog. De ce? Tenisul are o le­gătură neuropsihică coordo­nată cu creierul, care deter­mi­nă o concentrare de fier, calm şi răbdare. Acest sport se joacă până în ultima se­cundă. Şi „cei mari“ se ener­vează, dar ei au o întreagă echipă în spate care se ocupă de fiecare aspect al evoluţiei lor pe teren, atât în aval, cât şi în amonte. Performanţele se datorează efortului şi antrenamentelor.
Şi pentru că cine se asea­mănă se adună, iată că viaţa personală a Veneţiei este le­ga­tă tot de sport. Am avut plă­­cerea să îl întâlnim la o ini­ţi­ere în lumea tenisului pe Mi­hai Karaiosifoglu, antre­nor de rugby la CS Triumf. Mi­­hai a participat de curând la Maratonul Internaţional de la Bucureşti, alături de so­ţul Gabrielei Szabo, Zsolt Gyön­gyössy, iar cei doi s-au clasat pe un onorabil loc nouă din aproape 300 de partici­panţi.