Emoţie plus documentare, egal Emil Grădinescu

Vocea gravă, dar în acelaşi timp caldă a lui Emil Grădinescu este una inconfundabilă. Inflexiunile sale sunt întotdeauna sincronizate cu ritmul meciului sau al evenimentului sportiv pe care îl comentează. Cu amabilitate, comentatorul acceptă o discuţie referitoare la cariera sa. În acelaşi timp, „vinde“ gratuit câteva dintre secretele meseriei care l-a făcut celebru.
„Eu am apărut dintr-un ma­re noroc, pe fondul unei crize acute de repere, de comentatori. Sigur ca la acea oră făcea performanţă Cristian Ţopescu, cel care mi-a şi servit mulţi ani drept model în pregătirea comentariilor şi în abordarea evenimen­telor de la microfon“, reme­mo­­rea­ză Emil Grădinescu, la mai bine de 20 de ani de la debutul în această branşă.
Cu toate că la prima vedere pare simplu, comentariul unui eveniment sportiv im­pli­că o muncă minuţioasă. „Du­pă atâţia ani la microfon, încă resimt nevoia acută de a mă pregăti pentru o transmisie. Atunci când va apărea lipsa acestui entuziasm, mă voi gândi că trebuie să încerc altceva. Deocamdată nu e însă cazul“, rosteşte ca la un meci de fotbal Emil Grădinescu.
Întrebat despre modalita­tea de a alege cuvintele şi de a le aşeza în contextul unei transmisii, Emil Grădinescu e tranşant: „Am fost şi sunt adeptul unui amestec de limbaj colocvial şi tehnic. La microfon trebuie să fii normal şi relaxat în exprimări. Sunt duş­man declarat al limbajului preţios. Mai adaug şi că este de evitat rutina transmisiilor. La un meci de fotbal, spre exem­plu, din minutul 60-65 în­colo scade prospeţimea ob­ser­­vaţiei, apare oboseala, aşa că atunci comentatorul trebuie să aibă mare grijă pentru a nu îndepărta telespectato­rul din faţa micului ecran“.
Fotbalul l-a consacrat pe Emil Grădinescu, însă puţină lume ştie că a fost gimnast de performanţă şi că a debutat la microfonul postului public cu nataţie. „Am practicat gimnastica şi evident că îmi face mare plăcere să comentez acest sport. Chiar am şi făcut o boală profesională, numită boala tractoristului. E des întâlnită la gimnaşti şi e pro­vocată de calcifierea unui ten­don “, spune interlocutorul în timp ce încearcă să readucă în poziţia normală degetul mic de la mână.
În 1991 era om bun la toate în TVR şi se simţea tare mândru când Dumitru Graur, la rubrica sportivă, îi citea ştirile scrise de mână. Apoi i s-a dat de lucru, iar prima oportunitate au fost sporturile de apă. „Când m-a întrebat Dumitru Graur dacă mă pricep la polo, nu am stat nicio secundă pe gânduri. Am răspuns afirmativ şi aşa am ajuns la Campionatele Europene de nataţie de la Atena, din 1991. Mi-a fost uşor la sărituri în apă, pen­tru că acolo erau elemen­te asemănătoare din gimnas­tică. Stăteam cât era ziua de lungă la centrul de presă, iar în cele aproape două săptă­mâni de competiţie învăţasem toţi timpii intermediari la înot, ori biografiile poloiştilor. Capitala elenă am văzut-o aşa, în treacăt, în ultima zi“, mai spune Emil Grădinescu.
Prima mare competiţie de fotbal la care a participat a fost Campionatul European din 1992, cel câştigat de Da­nemarca, venită direct de pe plajă pentru a înlocui o Iugoslavie zguduită de un sângeros război civil intern. „Avusesem o experienţă nefericită la debutul meu în calitate de co­mentator de fotbal. Am fost chiar surprins când am fost anunţat că plec în Suedia. Nu am crezut acest lucru pâ­nă nu am aterizat la Malmo“, zâm­beşte uşor nostalgic cel care apoi avea să bifeze toate ma­rile competiţii în cabina de transmisie.
„Cât de utilă ar fi documentarea e o întrebare pe care mi-am pus-o de multe ori“, anticipează sensul discuţiei Emil Grădinescu. „Oare sunt interesaţi telespectatorii de detaliile tehnice sau biografice, de datele statistice? Cert este că la mine e un reflex la care nu pot să renunţ. De ­ace­ea documentarea îmi ia ceasuri bune, deşi sunt convins că nu voi citi niciodată în întregime acele pagini pe care le scriu înainte de o transmisiune“.
La vasta sa experienţă, Emil Grădinescu poate cu si­guranţă să ofere sfaturi mai tinerilor săi colegi de breaslă. Nu o face decât după ce îi este solicitat acest lucru. Ofe­ră însă consul­tanţă cu spiritul didactic al profesorului care vede bucurie în formarea pro­­fesională a discipolilor. „Un comentator nu trebuie să se dea rotund. Trebuie să ţină cont întotdeauna de ima­gine. Mesajul său trebuie să se sincronizeze perfect cu me­sajul transmis de imagine. Altfel…“
După o scurtă pauză, timp în care îşi plimbă privirea pe deasupra peluzei din grădina casei sale, Emil Grădinescu „revine la catedră“: „Ale­ge­rea momentului să spui ceva este foarte important. Dacă îl ai în imagine pe un jucător şi prinzi momentul să spui ceva ce ştii de el, atunci e bine. Dacă nu, mai bine re­nunţi şi aştepţi alt moment. Altfel, comentato­rul riscă să se comporte ca un elev aflat la examen, care a tras biletul pe care îl ştie. Vorbeşte, însă nu transmite ceea ce aşteaptă telespectatorul. De aceea me­­ciurile din studio sunt câ­te­odată mai uşor de comentat, deoarece ai aceeaşi ima­gine ca şi cel care te as­cultă. Desigur că la stadion atmosfera e electri­zantă, însă nu trebuie să te uiţi doar la meci sau în tribune, ci trebuie să păstrezi un ochi pe monitor. Un alt sfat pentru cei care se află la început de drum în comentariul sportiv este de a elimina teama de tăcere. Mulţi comentatori tineri cred că dacă tac vor fi judecaţi negativ de public sau de angajator. Nimic mai fals. Comentariul TV se deosebeşte de cel radio, iar întretăierea pla­nurilor, cu alternanţa de sunet, reprezintă idealul în mun­ca noastră“.
După o astfel de discuţie nu ai cum să părăseşti casa lui Emil Grădinescu altfel decât mai bogat din punct de vedere spiritual. Emil Grădi­nes­cu are 53 de ani şi comen­tează actualmente pentru Eu­rosport şi Dolcesport, fiind, în opinia specialiştilor, vocea numărul unu a României.