Fotbalul românesc are o istorie extraordinară, iar multe episoade sunt astăzi uitate, pe nedrept. La rubrica de poveşti a publicaţiei noastre, vă propunem astăzi evocarea uneia dintre cele mai greu încercate echipe, din perioada interbelică. Unirea Tricolor a plătit un tribut dramatic, numaipuţin de cinci fotbalişti ai acestei echipe pierzându-şi viaţa pe front. În orice caz, Unirea Tricolor este o echipă aflată în zbuciumul istoriei, fiind supusă, de-a lungul anilor, mai multor dificultăţi care s-au legat eminamente de situaţia politică a României.
În sezonul 1940-1941, pe când la guvernare era mişcarea legionară, Unirea Tricolor câştigă primul şi ultimul titlu din istoria clubului. Uniriştii se spune că erau echipa legionarilor, mai mulţi capi ai acestei mişcări simpatizând sau ocupând funcţii de conducere în club. tot atunci, vechea arenă oboreană, din faţa Gării de Est, se modernizează. Tribuna îşi măreşte capacitatea, masa presei este foarte comodă, iar sub stadion se construieşte un restaurant şi un minihotel.
În contextul acestor vremuri tulburi, mai mulţi fotbalişti unirişti sunt încorporaţi în armată, la Regimentul I Mihai Viteazul din Bucureşti. În actuala orânduire, sportivii urmau să facă armata “proforma”, regimentul respectiv fiind cazarmat în Capitală.
După îndepărtarea legionarilor de la putere, Regimentul I Mihai Viteazul devine unul de primă linie a frontului şi este trimis dincolo de Nistru, spre Odessa. Petre Sucitulescu, unul din fundaşii echipei campioane, moare în apropiere de Odessa, în lupte. Traian Ionescu, un alt fotbalist de la Unirea Tricolor, îşi pierde şi el viaţa. Trupul său, spre deosebire de al lui Sucitulescu, este adus acasă pentru a fi înmormântat cu onoruri militare.
Ţicu Cristescu, care jucase la juniori, cade şi el în lupte, în apropierea Nistrului. Ţicu Cristescu era un foarte bun jucător de şah, intelectual rasat care studia mult jocul de şah şi avea o pasiune pentru lectura lui Victor Hugo. Un alt jucător care nu se mai întoarce acasă este Alecu Andrei.
Gică Petrescu, celălalt fundaş al Unirii Tricolor, a ajuns şi a luptat la Cotul Donului şi la Stalingrad, fiind unul dintre supravieţuitori. El povestea odată că a reuşit să rămână în viaţă pentru că pe front a respectat principiile învăţate pe terenul de fotbal.
Tot printre victimele uniriste se numără şi Victor (Vucă) Arapi, care fusese unul dintre cei mai talentaţi pitici ai echipei. Arapi renunţase la fotbal, forţat de familie, care îl trimisese la liceu la Buftea, pentru a nu mai avea contact cu Oborul. Arapi nu a fost în acelaşi regiment cu camarazii săi căzuţi, însă a murit tot pentru România. Era pilot de vânătoare, iar la bombardamentele din 1944, aparatul său de zbor a fost doborât deasupra Bucureştiului.
Ştefan Cârjan, un nume simbol pentru Unirea Tricolor, care fusese jucător, căpitan de echipă, preşedinte şi antrenor, avea un respect deosebit pentru fotbaliştii căzuţi pe front. Astfel, Unirea Tricolor se numără printre echipele de fotbal cele mai greu încercate, în Cel de-al Doilea Război Mondial.
Leave a Reply