Statornicia e o trăsătură de caracter pe care cu greu o mai întâlnim în zilele noastre. Sunt din ce în ce mai puţini oamenii statornici, loiali, de încredere. Dar totuşi,în România se mai găsesc şi astfel de caractere demne de respect şi recunoştinţă. O astfel de persoană este Gheorghe Dumitru, cunoscut de apropiaţi ca nea Gogu, care de 36 de ani „slujeşte” Clubul Sportiv Rapid Bucureşti.
Povestea acestui om, prin venele căruia curge sânge alb-vişiniu, este una aparte şi merită a fi povestită oricui. Deşi acum are aproape 60 de ani, arată mult mai tânăr, semn că viaţa de sportiv echilibrată şi liniştită pe care a avut-o l-a ajutat să se menţină într-o formă de invidiat. A făcut baschet de performanţă, sport pe care l-a practicat încă de la 12 ani.
S-a născut în Dobroeşti, lângă Bucureşti, şi de la o vârstă fragedă a simţit o atracţie deosebită pentru sport. Iniţial a fost visat să devină handbalist, dar nu a fost primit la antrenamente de antrenorii lui Dinamo din cauză că era prea mic. Nu a dezarmat şi a privit acest refuz ca pe o provocare, reorientându-se către baschet. A debutat astfel la 12 ani în echipa de baschet a lui Dinamo, unde a petrecut şapte ani atât la juniori, cât şi la seniori. După experienţa de la Dinamo, au urmat trei sezoane pline la Farul, timp în care s-a format ca un jucător deplin. După Farul, a urmat Rapid, echipă la care a ajuns în 1976. „După ce mi-am încheiat cariera de sportiv am devenit antrenor la Rapid împreună cu Victor Bulancea, cu care am lucrat aproape 15 ani. După ce m-am lăsat şi de antrenorat, am devenit administratorul sălilor de jocuri de la Rapid. Mi-a fost foarte greu la început, câteva luni nu am putut dormi noaptea, dar ulterior m-am obişnuit. De zece ani sunt administrator aici”, ne spune nea Gogu, un om care a petrecut o viaţă de om la clubul din Giuleşti, de care se simte foarte ataşat. „Sufleteşte sunt mai ataşat de Rapid, chiar dacă am început sportul la Dinamo. Oricum, dacă aş mai tânăr o dată, tot baschet aş juca”.
Nea Gogu rememorează cu emoţie în glas perioada în care a fost jucător de baschet şi spune că nu regretă nicio clipă din „epoca de aur” în care a trăit. „Am avut o viaţă frumoasă pe timpuri. Fiecare sportiv era angajat la o unitate. Am făcut şcoala de mecanici de locomotivă şi aveam salarii foarte bune. Acum situaţia este critică, s-a schimbat mult în rău traiul în România. Am fost şi în echipa naţională (n.r. sfârşitul anilor 70 şi începutul anilor 80), atât la juniori, unde l-am avut profesor pe George Chiraleu, de la care am învăţat foarte multe, cât şi la tineret şi la seniori”, adaugă Nea Gogu, a cărui viaţă poate fi rezumată în trei cuvinte, aşa cum însuşi mărturiseşte: Împlinire, Satisfacţie, Fericire.
Actualul administrator de la CS Rapid se simte împlinit şi datorită băiatului care îi calcă pe urme. Dragostea pentru sport şi pentru baschet în special a fost transmisă din tată în fiu, astfel că Liviu Dumitru, unicul copil al lui nea Gogu, joacă la 33 de ani baschet de performanţă în Divizia A, la BC Târgu Mureş. „A început baschetul sub îndrumarea mea, apoi a mers la Steaua, după care a trecut la Şcoala Sportivă nr. 6. Eu am vrut ca el să facă fotbal, îi plăcea foarte mult să stea în poartă. Dar i-a plăcut mai mult baschetul. L-am luat mereu cu mine în cantonamente şi s-a obişnuit cu viaţa de sportiv. A avut şi o experinţă în Germania, dar pentru câteva sute de euro cât primea în plus, a preferat să se întoarcă în România. E un tip foarte calculat şi asta l-a ajutat mult în carieră”, povesteşte cu mândrie Gheorghe Dumitru despre fiul său, care e căpitanul lui BC Târgu Mureş şi care, deşi are 33 de ani, vrea să mai joace măcar trei sezoane în Divizia A.
Deşi are de rezolvat probleme administrative, Nea Gogu nu a pierdut contactul cu baschetul, fiind la curent cu tot ce se petrece în baschetul românesc, atât la nivel de club, cât şi la echipele naţionale. „Mă bucur că CSM Târgovişte şi Gaz Metan Mediaş s-au calificat în competiţiile europene în care au jucat. Însă, la echipele naţionale ale României situaţia e dramatică din cauză că e foarte greu să naturalizezi un jucător. Acest lucru se întâmplă şi la fete şi la băieţi. La echipele de club sunt foarte mulţi străini, iar românii nu mai au loc de ei. Aşa se face că dacă aceşti străni nu pot fi naturalizaţi, nu mai ai cu cine juca la naţională”, mai spune nea Gogu.
Exemplul lui Gheorghe Dumitru este demn de urmat de către orice sportiv care îşi doreşte să facă performanţă. După 46 de ani petrecuţi în sport, dintre care 36 doar la Rapid, nea Gogu este omul dedicat trup şi suflet culorilor alb-vişinii. Pentru devotamentul său, fanii giuleşteni sunt obligaţi să-i poarte lui Gheorghe Dumitru o recunoştinţă nemărginită pentru totdeauna.
CS Rapid pune umărul la dezvoltarea sportului juvenil
Dacă până nu demult sala de jocuri aflată sub tribuna a II-a a stadionului de fotbal din Giuleşti se afla în paragină, situaţia s-a schimbat la 180 de grade în prezent. Preşedintele clubului rapidest, Vali Caciureac, a făcut rost de bani din sponsorizări şi din fonduri proprii, bani pe care i-a investit în renovarea acestei săli, care este aproape finalizată. “Sala mai trebuie să fie dotată. Va fi destinată exclusiv juniorilor, care vor juca acolo baschet şi handbal. Acum vrem să închiriem această sală, pentru că de pe urma închirierilor obţinem bani care intră în conturile clubului. Cert e că cealaltă sală de jocuri (n.r. pentru seniori) ne oferă venituri suficiente, chiar mai mari decât ceea ce obţinem din chiria achitată de echipa de fotbal”, ne-adezvăluit cu o urmă de mulţumire în glas nea Gogu, care este bucuros că juniorii Rapidului, dar şi alţi tineri sportivi vor avea condiţii optime de antrenament de acum înainte.
Gheorghe Dumitru: „Macheta Bucureştiului se afla înainte de 1981 în sala de jocuri sportive a Rapidului. Când lui Ceauşescu nu-i convenea unde e situat un bloc, venea aici şi căuta soluţii pentru a-l muta. În 1981 sala a fost dată în folosinţă pentru sport”.
Leave a Reply