România a avut onoarea să organizeze între 8 şi 15 aprilie, la Bucureşti, a doua ediţie a Campionatul European de Wushu, eveniment care a reunit în Capitală aproape 700 de sportivi din 29 de ţări europene. Timp de patru zile, la Sala Polivalentă, concurenţii s-au întrecut pentru medaliile continentale, ţara noastră impresionând asistenţa prin numărul mare de distincţii cucerite de practicanţii români.
Un eveniment de asemenea anvergură nu putea să treacă neobservat la nivelul întregului continent. Oaspeţi de seamă au venit la Bucureşti şi au asistat la întreceri, printre care Raymond Smith, preşedintele Federaţiei Europene de Wushu şi vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale, Gleb Mozrukov, Vicepreşedintele Federaţiei Europene de Wushu şi Preşedintele Federaţiei Ruse, Henk Verschuur, Vicepreşedinte al Federaţiei Europene de Wushu, precum şi numeroase personalităţi din lumea artelor marţiale din România: Florentin Marinescu, Ion Benea, Petru Grindeanu, Robert Manole.
Traian Rus, Clara Pătrugan, Sonia Grindeanu, Cătălin Haltai, Georgiana Radovicescu, Adrian Niţaş, Cristian Zilinski, Nicolae Enache, Ionuţ Sorescu, Alin Tătar, Andrei Palade sau Vasile Badea au fost câţiva dintre luptătorii români care s-au remarcat la această ediţie a Europenelor, câştigând medalii, graţie cărora România s-a clasat pe locul secund în ierarhia continentală la adulţi, după Rusia şi în faţa Ucrainei şi pe locul trei la juniori, în spatele Rusiei şi Turciei.
Avem o relaţie foarte bună cu România din puncte de vedere istoric. De asemenea, voi aţi mai organizat în trecut evenimente pentru noi, iar noi am luat în calcul că sunteţi capabili să vă ocupaţi din nou de acest Campionat European. Pentru acest eveniment, aveam nevoie de stabilitate, iar dacă vă uitaţi la celelalte ţări din Europa, din punct de vedere economic, sunt instabile din cauza varietăţii. România este o ţară foarte stabilă.
Cu prilejul acestui eveniment, am stat de vorbă cu oficialii care conduc Federaţia Europeană de Wushu, care ne-au dezvăluit de ce România a primit dreptul de a organiza aceste întreceri continentale şi ne-au vorbit despre şansle pe care le are această artă marţială de a deveni disciplină olimpică.
Raymond Smith, preşedintele Federaţiei Europene de Wushu şi vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale:
„Campionatul European de Wushu a fost foarte important pentru că a fost al Europei, nu al României. Am avut 29 de ţări participante, dar majoritatea au venit şi cu echipe care să îi reprezinte. În total, au fost 700 de participanţi. Îl cunoaşteam foarte bine pe domnul Grindeanu, ştiam cât este de capabil şi am avut mare încredere în el că se va ocupa de absolut toate lucrurile necesare pentru buna desfăşurare a competiţiei. Am fost foarte încântaţi de ce am în România. Competiţia a fost un succes total. Aşteptările noastre au corespuns cu pregătirea voastră.
În aceste luni, Federaţia Internaţională de Wushu se îndreaptă spre o direcţie bună. Reprezentăm unul dintre sporturile care se luptă să ajungă la JO din 2020. Am trimis deja o prezentare către Comisia AOC şi vom mai trimite încă o prezentare la sfârşitul lunii mai. Am văzut că AOC a scos deja din componenţa JO luptele, ceea ce a înseamnă că a rămas un post vacant, lucru care ne încântă. Ştim că AOC este o comisie capabilă şi că va lua cele mai bune decizii. Wushul este un sport minunat, care merită luat în considerare pentru JO 2020.
Noi, prin Wushu, oferim atât spectaculozitate în mişcări, cât şi „vibraţii” nu numai cu corpul, ci şi cu săbii şi alte obiecte. În 2008, audienţele TV din timpul difuzării competiţiilor de Wushu au crescut considerabil, cumulând mai mult de 50% din difuzările celorlalte sporturi de la Jocurile Olimpice. Acest lucru demonstrează comisiei AOC şi sponsorilor că suntem un sport care atrage atenţia spectatorilor.
Wushul este chiar un sport economic. Nu ai nevoie de vreun echipament, poţi să-l practici. Să ne gândim ce costuri sunt dacă vrem să ne înscriem într-un club de golf sau de tenis. Noi suntem accesibili, oricine îşi poate permite să practice acest sport vechi de mii de ani, cu o istorie a disciplinarităţii deja cunoscută. Aici nu este vorba doar de antrenament fizic, ci şi de antrenament mental şi agilitate. Wushu poate fi practicat atât de copii, cât şi de bătrâni”.
Henk Verschuur, vicepreşedinte al Federaţiei Europene de Wushu:
Putem privi Wushul că pe cineva mai bătrân decât omenirea în sine. Pot spune că este „tatăl fondator” al artelor marţiale în general. Putem să ne întoarcem în timp cu sute de ani şi să vedem că artele marţiale japoneze îşi au rădăcinile în Wushu, un sport care se află în top în acest moment. Cunoaşteţi filmele cu Jet Li sau Jackie Chan, iar eu înţeleg de ce există un apetit pentru efectele speciale ale artelor marţiale. Oamenii sunt interesaţi şi urmăresc mai mult aceste arte marţiale, unii se duc la şcoli specializate, iar acolo întâlnesc profesori capabili şi experimentaţi. În concluzie, este o colaborare bună între mass-media şi Wushu. Nu cred că banii constituie o problemă care împiedică dezvoltarea Wushului, pe noi ne interesează calitatea profesorilor care predau această artă marţială. Acest aspect garantează continuitatea Wushului”.
Gleb Muzrukov, vicepreşedinte Federaţia Europeană de Wushu şi preşedinte Federaţia Rusă de Wushu
„În Rusia, Wushu are foarte mulţi adepţi. Noi practicăm atât Wushu modern, cât şi tradiţional. Acest sport este foarte popular în Rusia, mai ales în Rupublica Tadjikistan. Wushu este foarte dezvoltat la nivel regional. Sunt 52 de regiuni în Rusia, iar în aceste 52 de regiuni avem şcoli cu practicanţi, care sunt sponsorizate de stat. Sportivii practicanţi sunt duşi mai departe în oraşe, la campionate, apoi sunt selecţionaţi la nivel de oraş. Sunt nouă campionate regionale, apoi selecţia este făcută din toate cele nouă regiuni, ducând ulterior către finale. Asta înseamnă că avem multe competiţii de-a lungul unui an, ceea ce creează o dezvoltare continuă a acestui sport. Wushu este recunoscut ca sport de top în Rusia datorită CIO, care l-a pus în topul sporturilor olimpice.
Eu cred în abordarea tradiţională a Wushului. Dacă un luptător este capabil să îşi folosească tehnica într-o formă marţială asupra adversarului, este un artist marţial. Dacă face asta fără să ştie vreo tehnică sau cum se aplică artele marţiale şi cum să le utilizeze într-o luptă, este doar un atlet, nu un profesionist. Tradiţionalul se aplică doar unei anumite perioade de timp. Tradiţia se transmite de la profesor către elev, iar studentul dă mai departe la alt student ceea ce a învăţat”.
NOTA: Articol apărut în numărul din aprilie al revistei Sport Revolution
Leave a Reply