…acum mai bine de jumătate de secol, pe 29 iulie 1950, s-a născut la Iași cea care avea să devină una dintre cele mai mari atlete ale României, Maricica Puică. Prin performanţele reușite, sportiva a scris file din istoria atletismului românesc și a bucurat mii de români la urcarea pe cele mai înalte trepte ale podiumului. A intrat în lumea sportivă la 15 ani, când a câştigat o cursă de cros pentru elevi și a fost remarcată de profesorul de educaţie fizică, Ion Puică, cel care avea să-i devină antrenor, dar şi soţ. Am avut onoarea și bucuria să discutăm cu doamna Puică, să îi aflăm povestea, cu ce s-a confruntat în acești ani, cine a susţinut-o și cu ce se ocupă în prezent.
Prima participare la Olimpiadă a fost în 1976, la Montreal, însă atunci a ratat calificarea în finala probei de 1500 de metri. Primul succes internaţional a venit în 1978, când a cucerit o medalie de aur, cu echipa şi una de bronz, la individual, la Campionatele Mondiale de cros. La a doua încercare la Jocurile Olimpice, în 1980, la Moscova, a prins finala cursei de 1500 metri, dar a terminat pe locul 7. Atleta, încurajată de soţul şi antrenorul ei, Ion Puică, a perseverat și cu gândul la o medalie olimpică, la 34 de ani, în 1984, s-a prezentat la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, înscriindu-se în două probe, 1500 şi 3000 de metri. Așadar, din anul 1984 a început parcursul glorios al atletei, care avea să o propulseze mai târziu în topul celor mai buni sportivi ai ţării. Puică a câştigat medalia de aur la 3000 de metri, devansându-le pe britanica Wendy Smith şi pe canadianca Lynn Williams. În finala cursei de 1500 metri a luat bronzul, fiind întrecută de italianca Gabriella Dorio (aur) şi de o altă româncă, Doina Melinte (argint).
Maricica Puică: „Abia aș aștepta să încep din nou cariera de sportiv”
Maricica Puică și-a încheiat cariera la vârsta de 39 de ani, cu un rezultat important la Campionatul European de sală de la Haga, unde, în ciuda unei accidentări, a încheiat pe locul trei şi a adus acasă medalia de bronz. O carieră impresionantă, în care atleta a cucerit 25 de medalii de aur, 21 de argint şi una de bronz la Campionate Nationale, Balcanice, Universitare, Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale de cros și la Cupa Europei; două recorduri europene, două recorduri mondiale de sală şi trei recorduri olimpice. Fosta atletă este maestră emerită a sportului, iar în anul 2000 a primit Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de cavaler.
După o activitate sportivă de aproape un sfert de secol, Maricica Puică, la 63 de ani împliniţi, privește în urmă cu nostalgie și emoţie: „Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aș urma același drum, abia aș aștepta să încep din nou! Drumul meu în sport a fost foarte greu, dar a fost frumos. Viaţa de sportiv nu poate fi înlocuită cu nimic, sunt amintiri pe care le ai, le păstrezi și pe care nu ţi le ia nimeni. Când văd imagini de pe vremea noastră, mă emoţionez, îmi tremură mâinile, genunchii. Cum a trecut timpul, parcă a fost ieri… Noi ne-am pensionat, sunt cu soţul meu la Câmpulung Muscel, mai circulăm prin Moldova la familia mea, la București, eu păstrez legătura cu foștii colegi, iar cine are nevoie de mine, mă contactează. Am fost în activitate sportivă 24 de ani, am plecat de la zero, dacă vrei să faci ceva cu adevărat, prin muncă şi prin sacrificii poţi să-ţi vezi visul cu ochii și să obţii cele mai râvnite medalii”.
Iubitori de sport și familiști convinși
Maricica Puică provine dintr-o familie în care sportul era o prioritate. Atât ea, cât şi fraţii săi au practicat sporturi ca gimnastica, boxul, tirul sau handbalul. „Noi suntem o familie numeroasă, 13 copii. Sunt mândră că sunt româncă și indiferent de greutăţile pe care le-am întâmpinat, îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că m-a ajutat să obţin aceste medalii și că am putut face pentru România ceea ce am făcut. Am avut foarte multe ocazii să mă stabilesc în străinătate, însă nu am făcut-o. Sunt familistă și m-am gandit la familia mea, la soţul meu, la cei care mă așteptau acasă. Am avut un soţ bun care mi-a fost mamă, tată, profesor, antrenor, a fost totul pentru mine. Ca performanţă, am avut trei sferturi dintre medaliile pe care le poţi obţine într-o viaţă. Singurul lucru pe care îl regret este faptul că nu am copii, dar nu poţi să le ai pe toate în viaţă. Am iubit și iubesc foarte mult copiii, dar nu am avut parte de ei… așa a vrut Dumnezeu. Am 43 de ani de căsătorie şi le doresc tuturor să fie fericiţi, aşa cum am fost noi, eu şi soţul meu. Am avut și avem o căsnicie frumoasă, o iubire adevărată, am fost ca plicul cu timbrul, sau ca grădinarul cu sămânţa. M-aş bucura din suflet ca în România viaţa copiilor şi a bătrânilor neajutoraţi, a românilor, în general, să fie mai bună. Mi-aş dori tare mult să-i pot ajuta pe toţi, dar nu am această posibilitate”, ne-a împărtășit fosta atletă de aur.
Maricica Puică este astăzi maestră emerită a sportului, fiind membră în comisia de femei a Federaţiei Române de Atletism. Pentru performanţele extraordinare obţinute de-a lungul timpului, municipalitatea din Iaşi i-a acordat în anul 2003 titlul de cetăţean de onoare al oraşului. „Eu ţin legătura cu cei din Federaţia Română de Atletism, tot timpul m-am oferit să îi sprijin, să le dau sfaturi. La toate fedaraţiile și cluburile ar trebui să fie mai multe ședinţe, adunări, în care să își spună fiecare părerea, să venim noi cei mai în vârstă, cu experienţă și să le împărtășim ideile noastre. La noi au fost condiţii grele; acum, când ești liber să cutreieri lumea în lung și lat, când părinţii îţi dau totul de-a gata, tinerii nu mai doresc să muncească, să facă sport, preferă să stea în faţa calculatorului, să meargă în discotecă. Vedem cu toţii ce se întâmplă în școli și ce rezultate au elevii. Rar se întâmplă în ziua de azi să vină copii cu inima deschisă, care vor să facă performanţă. Pe vremea aceea, primeai o plachetă din lemn, dar însemna mult pentru noi, deoarece o câștigam prin forţele proprii. Însă, dacă se trezește lumea la realitate și se adună oameni care vor cu adevărat să facă ceva, vom reuși să redresăm situaţia din sportul românesc. Noi suntem o naţiune de oameni muncitori, talentaţi și valoroși. Numai prin muncă, antrenamente, cantonamente vom reuși, nu poţi sta acasă și să faci performanţă. Dumnezeu este mare și sper să ne ajute”, a declarat încrezătoare legenda atletismului românesc.
Încrezători privim și noi spre pistă și așteptăm alte „Maricici”, care să scrie mai departe istoria atletismului din România.
FOTO: Maricica Puică (Arhiva personală)
*Material preluat din numărul 42 al revistei “Sport Revolution”.
Leave a Reply