Andrei Iosep, căpitanul român de pe apele Marii Britanii

Joi, 21 februarie 2014, ora 14:00. În curtea Complexului Sportiv Floreasca domneşte liniştea. Mă îndrept spre clădirea care adăposteşte bătrânul bazin cu acelaşi nume. Câţiva oameni se perindă pe la recepţie, iar pe fundal se aud sunetele săriturilor în apă. Întreb de Andrei Iosep, care abia terminase antrenamentul cu Dinamo. Mi se spune că este la vestiare şi să-l aştept. În scurt timp apare şi eroul poveştii noastre. Are aproape 2 metri şi este cunoscut în rândul poloiştilor drept Calu’, cel mai seleţionat jucător român. Mă pofteşte în bazin, locul de unde a început totul…

„La Floreasca sunt nişte condiţii destul de grele, dar acestea sunt condiţiile în care am crescut noi. Cele mai talentate generaţii aici s-au dezvoltat aici, în acest bazin, de 50-70 ani”, îmi spune Andrei. Într-adevăr, bazinul Floreasca nu este într-o formă de zile mari. „Am adus un antrenor din Spania aici şi, când i-am spus că acesta este singurul bazin din Capitală, a crezut că îl iau la mişto. A spus că este imposibil şi că este o minune ceea ce facem noi pe plan internaţional”, precizează Calu’.

Chiar este o minune! Poloul pe apă a fost singurul sport românesc de echipă prezent la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012. Echipa României s-a calificat la ultimele 5 turnee finale de Campionat Mondial, respectiv la ultimele 6 ediţii ale Europeanului. La aceste performanţe şi-a adus aportul din plin şi Andrei Iosep. Născut pe 21 septembrie 1977, a debutat la echipa naţională în 1997, a strâns 424 de selecţii şi a marcat 509 goluri.

De la jucător la antrenor

La ora actuală, Andrei nu mai evoluează în naţionala României, dar îşi împarte timpul între două funcţii: cea de jucător la Dinamo Bucureşti, în Superliga de polo şi cea de antrenor al naţionalei Marii Britanii. „Presiunea există, fie că eşti jucător, fie că eşti antrenor. În schimb, responsabilitatea este mult mai mare în momentul în care eşti pe bancă”, îmi spune el. „Reuşesc să îmbin cele două profesii destul de greu. Eu am fost toată viaţa un profesionist şi mi-a plăcut să mă antrenez 100% ca să pot juca, ca să pot da tot ce-i mai bun din mine. În momentul de faţă, mă antrenez cam la 40-50%, din cauza faptului că trebuie să mă împart. Când nu mai sunt implicat cu naţionala Marii Britanii, mă pot antrena la Dinamo”, a adăugat el.

Dar cum a ajuns Andrei Iosep să facă pasul către antrenorat? Conform lui Andrei, totul a început sezonul trecut, pe vremea când evolua în Spania, la Navarra: „Mă implicam destul de mult la echipa de club. Eram un fel de antrenor secund acolo, iar principalul se sfătuia foarte mult cu mine. Cooperam foarte mult şi cu coechipierii mei, şi cu echipele de juniori”.

Ulterior, i s-a propus să antreneze Marea Britanie, pe a cărei bancă tehnică a mai stat un român Cristian Iordache, dar şi un antrenor olandez. „După aceea, am venit eu. Practic, am preluat echipa la cel de-al doilea turneu de calificare, am dus-o la al treilea şi la baraj”, spune Andrei.

La început, a semnat două contracte, fiecare de câte o lună şi jumătate. „Probabil că nu le permitea bugetul şi era şi o perioadă de probă pentru mine”, adaugă sportivul. Ulterior, forul britanic i-a propus cu contract pe trei ani, dar înţelegerea s-a făcut pe unul singur. „Dacă vom fi mulţumiţi după această perioadă, vom continua”, mărturiseşte Andrei.

„Este un amatorism total”

Deşi britanicii sunt cunoscuţi drept inventatorii poloului pe apă, situaţia acestui sport la ora actuală este una ceva mai complicată. În lot, Andrei are doar doi sportivi profesionişti (asta dacă se poate numi profesionism faptul că joacă în Franţa pe salarii anuale de circa 5000 de euro). Ceilalţi practică poloul doar ca un hobby şi au alte locuri de muncă.

„Este un amatorism total”, spune zâmbind proaspătul antrenor. „Dar ei (n.r.-jucătorii) iubesc foarte mult sportul acesta şi fac sacrificii mari. Ei plătesc ca să poată veni să se antreneze. Îi costă cam 250 de lire sterline de persoană ca să se poată antrena la sfârşit de săptămână. O fac din pasiune, iar eu îi apreciez pentru treaba asta”, adaugă el.

Probabil că vă întrebaţi ce face Federaţia Britanică de Polo în acest sens. Andrei ne-a răspuns: „Federaţia s-ar implica dacă ar avea un buget mai mare. În momentul de faţă, au undeva la 60.000 de lire sterline pe tot anul, din care trebuie să ţină şi echipele de juniori. Sunt la mila Federaţiei de Nataţie. Ca o comparaţie, Federaţia Română de Polo are undeva la 500.000 de euro. În plus, noi, în România, avem un bazin de polo. În Anglia trebuie să plătim pentru a ne antrena în apă, iar sumele sunt exorbitante: în jur de 4000-5000 de lire sterline pe săptămână”.

Adversar direct al românilor

În condiţiile în care Marea Britanie nu s-a mai calificat la un Campionat Mondial din 1975 şi a luat parte la Jocurile Olimpice de la Londra doar pentru că venea din postura de ţară gazdă, Andrei Iosep a adus formaţia pe o pantă ascendentă. „Printre rezultatele notabile putem aminti un egal cu Franţa, o echipă formată 100% din jucători profesionişti, câştigarea unui turneu internaţional din Malta, în care a fost prezentă şi Olanda, despre care ei spun că nu au mai învins-o până acum. Au fost şi înfrângeri strânse, cu Rusia sau Slovacia, dar eu niciodată nu voi putea cataloga o înfrângere drept o performanţă”, spune românul.

Astfel, Marea Britanie a ajuns până la barajul pentru Campionatul European din acest an. Sorţii au decis ca echipa antrenată de Andrei să joace împotriva României, sub culorile căreia poloistul a jucat mai bine de 15 ani. (La momentul redactării acestui articol, s-a disputat deja turul, în care România a câştigat cu 18-7 şi urma returul, de pe 1 martie.)

„Mie nu mi s-a părut ceva ciudat să joc împotriva foştilor mei colegi”, declară Andrei. „Puţin ciudat mi s-a părut în vară, când ne-am întâlnit pentru prima oară. Eu jucasem ultimul meci pentru naţională în martie şi era ca şi cum aş fi ieşit din apă şi m-aş fi aşezat pe o altă bancă. Suntem profesionişti, asta vreau să fac, asta e cariera mea şi nu mi se pare ciudat. Ei vor să mă învingă, eu vreau să îi înving, nu e vorba de prietenie în bazin. Prieteni suntem după ce se termină meciul”, a completat Calu’.

Cu toate că şansele de calificare la European sunt aproape nule, obiectivul lui Andrei Iosep este de a califica echipa la Campionatul Mondial din 2015. Cât despre Jocurile Olimpice din 2016, „şansele nu sunt tocmai zero, dar mai întâi trebuie să mergem la Mondialul din Kazan”, spune el.

L-am lăsat pe Andrei să îşi continue antrenamentul, deoarece pe 18 va intra din nou în bazin. Va reprezenta Dinamo Bucureşti în meciul contra lui Crişul Oradea şi va încerca să îşi ducă echipa către semifinalele Superligii.

Fără nicio îndoială, numele lui Andrei Iosep este similar cu profesionalismul. Pot spune că avut şansa de a întâlni unul dintre cei mai mari sportivi contemporani, un adevărat erou al poloului românesc. Un erou care acum are şansa de a realiza lucruri măreţe cu o echipă formată din amatori. Mult succes, Andrei Iosep! Şi la cât mai multe rezultate de seamă!

FOTO: Alexandra Carpen

* Articol publicat în numărul 46 al revistei “Sport Revolution”