Şase ani au trecut de când Halep câştiga, în 2008, turneul de juniori de la Roland Garros. După un parcurs impecabil până în finală, fără set pierdut, Simona s-a impus în ultimul act în faţa altei românce, Elena Bogdan, în trei seturi. Ediţia din acest an a turneului de la Paris a fost parcă trasă la indigo, cu o mică excepţie: din păcate, balanţa finalei s-a înclinat în defavoarea campioanei noastre.
Într-o eră în care tenisul pare să se bazeze din ce în ce mai mult pe forţă fizică, Halep şi-a croit drumul spre vârful ierarhiei mondiale prin inteligenţă în joc, prin lovituri precise şi rapide şi, mai ales, prin forţă mentală. “Nu am 1.80 metri, dar niciodată nu m-am simţit inferioară pentru că sunt mai scundă. Am reacţie mai bună, viteză şi sunt o fire ambiţioasă”, spunea Simona anul trecut într-un interviu acordat pentru Sport Revolution.
Românca a început competiţia pe zgura de la Paris de pe locul patru WTA. Până atunci, cea mai bună performanţă a ei la un Grand Slam la nivel de seniori era sfertul de finală jucat tot în acest an la Australian Open, însă cu toţii simţeam că Simona e capabilă de mai mult. Deşi, de obicei, este destul de modestă în declaraţii, probabil că în sinea ei şi ea era perfect conştientă de acest lucru, iar asta s-a văzut în jocul ei. A început turneul cum nu se putea mai bine, cu o veritabilă demonstraţie de forţă în faţa Alisei Kleybanova, pe care a învins-o cu 6-0, 6-2. Ceva mai ieftin a scăpat în turul secund Heather Watson, care a reuşit să câştige şase game-uri. Mai îmbucurătoare decât victoriile în sine erau însă loviturile şi atitudinea Simonei, care a încercat şi a reuşit de fiecare dată să îşi impună propriul ritm.
Astfel, la fel de neputincioasă a fost în faţa româncei şi Maria-Teresa Torro Flor, care a reuşit să ţină pasul cu Halep doar până la scorul de 4-3. De aici, Simona a câştigat opt game-uri consecutive şi s-a impus în final cu 6-3, 6-0. Înainte de meciul din optimi cu Sloane Stephens, tenismena noastră era deja cotată cu prima şansă la câştigarea turneului, după eliminările premature ale primelor trei favorite: Serena Williams, Na Li şi Agnieszka Radwanska. Fără a se lăsa doborâtă de această presiune suplimentară, Halep a învins-o şi pe americancă, 6-4, 6-3, iar în sferturi avea de luat o revanşă în faţa Svetlanei Kuznetsova, care o eliminase înainte cu o lună şi jumătate din primul tur la Stuttgart. În aplauzele publicului, care a susţinut-o constant pe întreaga durată a turneului, Simona a învins în două seturi identice, 6-2, 6-2, realizând astfel cea mai bună performanţă a sa la un Grand Slam. În semifinale, românca a întâlnit-o pe Andrea Petkovic, revelaţia turneului. După un prim set câştigat fără prea mari emoţii cu 6-2, ea a fost pusă pentru prima oară cu adevărat în dificultate. Nemţoaica a reuşit în dese rânduri să treacă la conducerea punctelor şi a împins setul în tiebreak. Câştig de cauză a avut însă tot Simona, care s-a impus cu 7-4 şi îşi vedea deja visul cu ochii: a doua zi avea să joace prima finală de Grand Slam din carieră la senioare.
Ah, din nou Sharapova!
Între Halep şi trofeul de la Roland Garros stătea acum o singură jucătoare; ce-i drept, una extrem de puternică. Maria Sharapova câştigase toate cele trei meciuri pe care cele le-a disputat în faţa Simonei, cel mai recent fiind chiar finala Mastersului de la Madrid, disputată cu mai puţin de o lună înainte (1-6, 6-2, 6-3). Totuşi, parcursul impecabil reuşit de româncă până în finală şi modul în care a reuşit să câştige toate cele şase meciuri ne dădeau speranţe mari.
Într-adevăr, Halep a început excelent meciul şi a reuşit să facă break din primul game şi l-a concretizat cu următorul serviciu. Deşi scorul de pe tabelă arăta bine, felul în care se desfăşura partida era puţin îngrijorător: rusoaica forţa pe fiecare lovitură, singurul lucru care îi lipsea pentru a câştiga mai multe puncte fiind reglarea tirului. Dacă la Madrid asta s-a întâmplat abia după primul set, aici momentul a venit mult mai rapid. Sharapova a început să câştige din ce în ce mai uşor schimburile, în timp ce Simona era nevoită să lupte din greu pentru fiecare minge. Treptat, rusoaica şi-a impus jocul şi a câştigat primul set cu 6-4.
În loc să se lase descurajată, Halep a demonstrat încă o dată că are o mentalitate de campioană şi a continuat să se bată pentru fiecare game. Chiar dacă a fost condusă în majoritatea setului secund, ea s-a încăpăţânat să rămână în meci şi a reuşit. A servit de două ori pentru set, la 5-4, şi 6-5, dar Sharapova a revenit de fiecare dată. Totuşi, în tiebreak, Simona s-a impus cu 7-5, în ciuda onomatopeelor disperate ale rusoaicei.
Trecuseră deja mai bine de două ore de la începutul finalei, iar oboseala amândurora se accentua cu fiecare lovitură. Nervii erau şi ei întinşi la maximum, în special cei ai românilor, indignaţi de nonşalanţa cu care Sharapova prelungea cu câteva secunde bune fiecare punct pregătindu-şi serviciul. În decisiv, s-a mers cap la cap până la 2-2. Prima care s-a desprins a fost rusoaica, 4-2, dar Simona a egalat imediat. După trei ceasuri de luptă acerbă, în care a făcut faţă cu brio unei adversare cu o forţă fizică net superioară, românca a cedat. Sharapova s-a impus în următoarele două game-uri la zero şi a câştigat pentru a doua oară în carieră trofeul de la Roland Garros. Din ochii campioanei noastre au curs, pentru prima dată, lacrimi. Nu atât înfrângerea a fost dureroasă, Simona ştie că nu poţi câştiga fiecare meci, cât modul şi, mai ales, momentul în care a venit. Cât de frumos ar fi fost ca o româncă să se impună din nou pe zgura de la Paris, la 36 de ani distanţă de la victoria Virginiei Ruzici!
După întoarcerea în ţară, Halep a impresionat din nou, arătând încă o dată că o adevărată campioană ţine întotdeauna minte de unde a plecat: “Este o reuşită foarte mare pentru mine, dar şi pentru România. Mă bucur că sunt din România şi vă mulţumesc pentru tot.” Referitor la finală, Simona a declarat: “Maria e mai experimentată, era normal ca ea să fie favorită. Am fost foarte aproape să câştig, poate a fost vorba şi de neşansă la unele mingi.”
Cu siguranţă a fost vorba şi de neşansă, având în vedere că aproape toate mingile care au atins banda fileului au căzut în terenul româncei. De asemenea, poate că dacă arbitrul ar fi sancţionat-o pe Sharapova pentru întârzierea punctelor, altul ar fi fost deznodământul. Totuşi, nu avem de gând să o victimizăm pe Simona, pentru că asta ar însemna că suntem resemnaţi. Or, acest lucru ar fi de-a dreptul inoportun, având în vedere că în faţa ei se află de acum multe alte finale de Grand Slam, iar românca a arătat de atâtea ori că este capabilă să învingă orice adversar.
Susţinerea primită din partea românilor a fost foarte apreciată de Halep: “Vreau să mulţumesc românilor care m-au susţinut la Roland Garros, dar şi celor care au făcut-o din faţa televizoarelor.” Nu ai pentru ce să ne mulţumeşti, Simona; în schimb, noi avem multe motive pentru a o face. Îţi mulţumim pentru că ne dai ocazia să trăim alături de tine aceste emoţii. Îţi mulţumim pentru că, după ani buni, tenisul românesc are în sfârşit un reprezentant de top. Îţi mulţumim pentru că le oferi copiilor noştri un model demn de urmat. Îţi mulţumim pentru că ne înveţi ce înseamnă cu adevărat să ai un vis şi să lupţi o viaţă întreagă pentru el. Îţi mulţumim pentru tot, Simona Halep!
Leave a Reply