„Timpul tău este distanţa dintre viaţă şi moarte”, crede cu tărie jurnalistul român Teodor Dume. Dar oare ştim să îl preţuim? Să îl trăim la maximum şi fără regrete? Multe persoane îşi dedică întreaga viaţă unei pasiuni sau unui domeniu. Aşadar, din copilărie până la adânci bătrâneţi, ei se implică trup şi suflet pentru a-şi duce la îndeplinire ţelul. Anatolie Grinţescu, fostul mare poloist şi preşedintele Federaţiei Române de Polo, şi-a trăit viaţa printre stropii de apă, până pe data de 2 iunie anul acesta, când steaua lui pământească s-a stins şi s-a ridicat spre tărâmul ceresc. Un om liniştit, onest şi muncitor, mare iubitor al sportului şi în special al poloului, a lăsat în urmă un palmares bogat, dar un sport românesc mai sărac.
Anatolie Grinţescu s-a născut la 1 august 1939 în Chişinău şi a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, promoţia 1965. A învăţat să înoate la vârsta de 13 ani la Ştrandul Tineretului din Bucureşti. I-a plăcut mult jocul cu mingea şi de aceea s-a îndreptat către polo. Şi-a început cariera de jucător la Clubul Sportiv Central al Armatei Steaua, unde a stat aproape un deceniu, apoi a urmat experienţa dinamovistă. După Jocurile Olimpice de la Roma (1960), intrase la facultate şi trebuia să facă armata. Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti i-a oferit condiţii mai bune de pregătire şi ore mai puţine de instrucţie decât CCA şi a ales să meargă în Ştefan cel Mare.
Regretatul Grinţescu s-a dedicat în totalitate sportului care l-a consacrat, trecând prin toate etapele performanţei: jucător, antrenor, antrenor federal, secretar general şi preşedinte de federaţie. Fiind apreciat de către colegi, colaboratori şi de forul de specialitate european cât şi de cel internaţional. a fost delegat LEN la turnee şi competiţii internaţionale şi membru al Comisiei Tehnice de Polo a Ligii Europene de Nataţie- LEN. Deşi a avut propuneri de a activa în străinătate, nu le-a acceptat niciodată tocmai că şi-a iubit foarte mult patria şi familia, slavă Domnului, una numeroasă.
De mic copil a fost pasionat de acest sport, care mai apoi avea să îl facă celebru, iar activitatea sa în polo este impresionantă.
Activitatea de sportiv: A participant la Campionatele Europene de Polo în 1962 – locul V; 1966 – locul VI. Participant la Jocurile Olimpice – 1960 locul V; 1964 – locul V. A avut 176 de selecţii şi 85 de goluri pentru echipa naţională şi 10 titluri naţionale cu echipa Dinamo Bucureşti.
Activitatea de antrenor: Antrenor la Clubul Dinamo Bucureşti în perioada 1973-1977, unde a obţinut trei titluri de campion naţional, locul III la Cupa Campionilor în 1973, locul III la Cupa Cupelor în 1976. Antrenor al echipei naţionale de seniori 1970-1980. A avut trei participări la Jocurile Olimpice în 1972, locul VIII; în 1976, locul IV; în 1980, loc IX. La Campionatele Mondiale a obţinut locul VII în 1973. La Campionatele Europene a avut trei participări – 1977, loc VII; 1981, loc VII; 1983, loc VIII.
Singurul regret al marelui poloist a fost că nu a cucerit nicio medalie niciodată, în competiţiile de anvergură, cu toate că a fost de nenumărate ori extrem de aproape. A fost antrenor federal timp de 10 ani (1980-1990), secretar general în perioada 1990-2008, iar preşedinte al Federaţiei Române de Polo din 2009 până în iunie 2014, când destinul i-a fost curmat de problemele de sănătate. În perioada în care Grinţescu a făcut parte din structura organizatorică a federaţiei, echipa naţională a participat la Jocurile Mondiale Universitare din 1981, unde a obţinut loc al III-lea, a luat parte la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, opt ediţii ale Campionatelor Mondiale şi 15 ediţii ale Campionatelor Europene. De-a lungul timpului, a obţinut numeroase titluri, medalii şi ordine, precum Maestru al Sportului, Antrenor Emerit, Ordinul Meritul Sportiv clasa III, Ordinul Meritul Sportiv clasa II, Medalia Naţională Serviciu Credincios clasa II.
Deşi era în lumea poloului de peste 60 de ani, nea’ Tolea, aşa cum era alintat de coechipieri, spunea tot timpul că atunci când faci ceva cu pasiune, nu oboseşti niciodată. Era mândru că, în niciun moment, cariera nu l-a împiedicat să aibă o familie fericită. Îşi aprecia foarte mult soţia, iar împreună au construit o căsnicie fericită cu două fete gemene şi un băiat care le-a dăruit doi nepoţei. A fost şi va rămâne în inimile noastre mereu, iar aprecieri legate de ceea ce a făcut în poloul românesc i se vor aduce întotdeauna.
Nu te vom uita niciodată şi ne dorim ca nimeni să nu uite că „Timpul nostru este distanţa dintre viaţă şi moarte.”
Articol publicat în nr. 50 al revistei Sport Revolution
Leave a Reply