Nu știu cum se face, dar noi, românii, nu ne putem aprecia între noi, decât dacă cineva, de undeva, din Vest sau de peste Oceane, pune un fel de „certificat” de garanție pe noi. Adică, patalamaua aia, de, să trăiești șefu’, este obligatoriu să vină de undeva, de departe. Oricât ai fi de patriot (cuvânt desuet și lipsit de conținut în zilele noastre, în România), oricâte ai face pentru țara ta (iarăși ridicol pentru oamenii noștri de partid și de stat), tot nu faci nici cât o ceapă degerată, dacă nu te ridică alții în slăvi!
Ei, bine, avem un alt exemplu de OM, devenit, ieri, președintele ACCORD (o asociație internațională care își propune să fie o replică a CIO), un Comitet Olimpic Internațional spurcat la rele, și deșelat de obligații și datorii! Marius Vizer, pentru că despre el este vorba, a fost și va rămâne tot timpul, un impecabil român!
La Beijing, la JO din 2008, în calitate de președinte al Federației Internaționale de Judo, i-a oferit posibilitatea lui Traian Băsescu să fie primul șef de stat care să premieze prima campioană olimpică: Alina Dumitru. Mă, rog, a fost refuzat. Normal, din rațiuni și obligații de stat! Asta nu l-a împiedicat pe Marius să-i ofere, în țară, o replică (în aur) a trofeului ratat!
Cât despre emoții, a fost obligat să le trăiască intens și de unul singur! Renegat în țara lui, Marius a izbucnit în lacrimi la ceremonia de premiere, când, pe marele ecran al sălii cu pricina, era scris cu litere de-o schioapă: Marius Vizer, President of IFJ, Austria. “A fost visul vieții mele să avem și noi, românii, un campion olimpic și iată că trăiesc realitatea! Dar cum să scrie sub numele și funcția mea, Austria, când eu sunt român de când exist?”
O întrebare fără răspuns, deocamdată, și, până la urmă, felicitări Marius Vizer din partea noastră, a multor români! Așa să ne ajute Dumnezeu!
Articol de Cristina Vladu










Leave a Reply