În urmă cu 13 ani, Adrian Lăcătuș era martor la începuturile boxului feminin în România. De atunci și până în ziua de astăzi, antrenorul lotului național și-a dus elevele către 55 de medalii la Campionatele Europene și Mondiale. Anul acesta, numărul poate crește considerabil, chiar la București. În perioada 31 mai – 7 iunie, Capitala va găzdui Campionatele Europene de box feminin!
Fost boxer de performanță la Mecanică Fină, Adrian Lăcătușu și-a început cariera de antrenor tot la echipa întreprinderii, antrenând băieți. ”După 1990, când cluburile de la întreprinderi au dispărut, am preluat secția de la Mecanică Fină la Alex Com, clubul făcut de Alexandru Herleșteanu, care mi-e prieten și acum”, își amintește Adrian Lăcătuș.
Din acei ani, cel mai bine și-l amintește pe 1996, când sportivii săi au obținut șapte medalii la un Campionat Național la Sighetu Marmației. Trei dintre aceștia au devenit atunci campioni naționali. ”Am fost peste Dinamo la acea competiție”, rememorează antrenorul lotului de box feminin. ”După aceea, am tot avut campioni naționali, oameni care au ajuns în lot, printre care aș vrea să îl amintesc pe George Lungu, medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de la Houston”.
La finalul anilor ’90, din anumite motive, Alexandru Herleșteanu a decis să închidă clubul Alex Com, dar visul lui Adrian Lăcătuș a primit sprijinul necesar. ”Am format Box Club Lăcătuș în 1999. Mi-a fost greu la început, dar am apelat la Nicu Gheară. El a fost omul care m-a ajutat până când m-am pus pe picioarele mele”, declară Lăcătuș. ”De la Nicu am primit treninguri, am primit echipament, am primit sfaturi. Este un om tenace, un om care m-a sprijinit să ajung unde sunt acum. Nu vreau să comentez alte lucruri”, adaugă maestrul.
De boxul feminin s-a atașat încă de la apariție. În 2001 a avut loc primul Campionat Național de box feminin, iar fetele ”recrutate” atunci de Adrian Lăcătuș au cucerit 10 medalii! ”Aveam patru fete împrumutate de la arte marțiale”, își amintește antrenorul.
”Înainte de 2001 se jucau meciuri de box feminin, dar doar amicale sau în deschideri de gale. Nu li se acorda prea mare importanță. În același an a avut loc și Campionatele Mondiale din S.U.A., la scurt timp după ce au căzut turnurile gemene. Îmi amintesc că am avut ca obiectiv participarea, dar am avut două medalii”, precizează Adrian Lăcătuș.
”Au fost ani buni în care fetele au ținut în spate boxul românesc”
Ulterior, boxul feminin a început să recapete faimă, iar în dreptul României, numărul medaliilor a început să crească. Dar doar una dintre boxerițe a reușit să cucerească aurul mondial. Mihaela ”Miki” Cijevski, cea care i-a devenit soție lui Adrian Lăcătuș în 2006, a fost campioana lumii în 2005. La Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, când boxul feminin a devenit sport olimpic, a fost singura reprezentantă a țării noastre, iar în prezent este antrenorul secund al lotului. ”Vrea să facă cu aceste fete la Rio ceea ce nu a reușit ea la Londra: să ia medalie”, spune Adrian Lăcătuș.
Rememorând cei mai productivi ani ai boxului feminin românesc, antrenorul lotului național precizează că în 2004 și 2007, fetele au cucerit câte șapte medalii la Campionatele Europene. ”Dreptul lor (n.r. – al fetelor) de a sta la masa greilor, ca să spunem așa, a fost când și-au dat seama că pot mai mult decât băieții. Au fost ani buni în care ele au ținut în spate boxul din România”, declară Lăcătuș.
”La București vreau un aur, un argint și un bronz”
În 2014, a venit rândul ca boxul feminin din România să confirme din nou. De această dată, fetele antrenate de Adrian Lăcătuș vor juca pe ”teren propriu”, în fața suporterilor de la Sala Polivalentă din București.
”Pentru boxul feminin românesc, organizarea acestor Campionate Europene înseamnă recunoașterea meritelor și a rezultatelor obținute. Dacă eram necunoscuți în lumea boxului și nu aveam atâtea medalii europene și mondiale, nu cred că am mai fi organizat această competiție”, mărturisește antrenorul.
La Europenele de la București, Adrian Lăcătuș se va prezenta cu un lot format din 10 sportive. Cu șapte dintre acestea se antrenează la Complexul Sportiv Lia Manoliu. ”Au câte două antrenamente pe zi. Fetele se trezesc la 6:30, la 7:00 ne vedem în hol, ne plimbăm, ne mișcăm, își fac poftă de mâncare, ca să zic așa. La 7:30 este masa, iar peste două ore este antrenamentul. După antrenament este recuperarea, la prânz, masă, odihnă până la 16:30, iar la 17:00 vin în sală. Acesta este programul zilnic. Mulți mă întreabă de ce și sâmbăta și duminică. Răspunsul este simplu: pentru că și sâmbăta, și duminica, mâncăm. Strici totul dacă două zile stai degeaba”, precizează antrenorul.
Surprize în lotul României
În lotul de 10, mai mult ca sigur că se va regăsi și Cristiana Stancu, cea mai titrată luptătoare din România. ”Pe Cristiana Stancu am cunoscut-o în 2012, fix când eram în pregătiri cu Miki. M-a ajutat enorm în acea pregătire. M-a impresionat seriozitatea și finețea ei. Are exact același caracter pe care îl are și Katie Taylor (n.r. – cea mai în vogă boxeriță din lume la ora actuală): plină de modestie, bun simț, tot ce vrei de la o fată. Acum, când am aflat de acest Campionat European, unde mi-am propus să bag 10 sportive, este păcat să nu mă prezint, la noi acasă, cu o sportivă”, spune Adrian Lăcătuș.
Lotul pe care îl are sub comandă este format, în mare parte, din sportive legitimate la clubul Steaua. ”Practic, Box Club Lăcătuș a devenit pepiniera Stelei. Noi reprezentăm un club privat, care nu are nevoie de punct, și de aceea am ales să îi aduc să boxeze pentru Steaua, atât pe băieți, cât și pe fete. Acest club ne sprijină uneori chiar mai mult decât federația! Astfel, ei au indemnizație și sunt angajați ai clubului”, adaugă Lăcătuș.
La București, omul care a dat boxului românesc 55 de medalii europene și mondiale și-a trasat un obiectiv realizabil. ”Vreau un aur, un argint și un bronz. Această propunere mi-am asumat-o în fața Biroului Federal, iar ulterior a fost prezentată și ministerului. Sigur că îmi doresc să depășesc acest obiectiv! Este posibil, dar nici ușor nu va fi”, spune încrezător Adrian Lăcătuș. Printre cele mai mari speranțe la medalii le nominealizează pe Steluța Duța, la 48 kg și Luminița Turcin, la 81 kg, ”capetele”, cum le spune el, deoarece participă la cea mai ușoară, respectiv cea mai grea categorie.
Dar Campionatele Europene reprezintă doar primul ”hop” din acest an pentru sportivele lotului național de box feminin. Fetele, care s-au antrenat în Bulgaria chiar și în perioada Paștelui, vor avea în noiembrie și Campionatele Mondiale din Coreea de Sud. În plus, motivația de a câștiga o medalie la București este cu atât mai mare cu cât turneul este criteriu de calificare la Jocurile Europene care se vor desfășura în 2015 la Baku, în Azerbaidjan, ”niște Jocuri Olimpice ale Europei”, după cum spune Adrian Lăcătuș. ”Probabil că aceste jocuri de la Baku vor fi, la rândul lor, criterii de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016”, adaugă antrenorul.
Cu 55 de medalii în palmares, omul care a dus boxul feminin românesc pe culmile succesului are planuri și mai mărețe: ”Sunt puțin invidios pe Bellu și Bitang (râde). Asta vreau să fac eu cu Miki, să ajungem la nivelul lor, dacă nu chiar să îi depășim”.
Mult succes, maestre! La cât mai multe realizări!
FOTO: Alexandra Carpen










Leave a Reply