În luna ianuarie 2014, Federația Română de Scrimă începea să își prezinte tinerele speranțe pentru noul an. Primul nume apărut pe lista forului național a fost cel al Alexandrei Predescu, o tânără de 15 ani, care visează să scrie un nou capitol de succes în istoria spadei feminine românești.
Născută pe 15 septembrie 1999 în București, Alexandra Predescu a început scrima la vârsta de nouă ani, sub îndrumarea doamnei Alina Ciuculescu, la clubul Stesial din Capitală. ”În octombrie 2008 a venit la sală o fetiță slabă, împreună cu mămica ei și a zis că vrea să facă scrimă. La primul antrenament am dezamăgit-o, deoarece am făcut pregătire fizică”, își amintește Alina Ciuculescu. ”Voiam să fac mișcare, să îmi consum energia”, ne spune și Alexandra.
Deși inițial, a lucrat cu floreta, antrenoarea i-a pus în mână și spada. ”A considerat că mă va duce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului”, spune sportiva.
Acomodarea a durat o perioadă, dar rezultatele aveau să se vadă. În iunie 2010, Alexandra Prodescu a participat la prima competiție majoră: Campionatele Naționale de copii. S-a clasat pe locul 6 la floretă U11, dar la spadă nu a intrat în finala de 8. ”A plâns ore în șir, dar eu am simțit că aveam o sportivă de viitor”, precizează antrenoarea.
În următorii ani a obținut de două ori locul trei și un titlu național la floretă, iar la spadă avea să câștige toate concursurile și campionatele naționale organizate în țară la U13 și U15 . Câștiga concursuri specifice vârstei în străinătate, iar în 2013, deși încă nu împlinise 14 ani, a câștigat primul concurs de seniori în Macedonia. ”Și-a întrecut mentorul”, spune Alina Ciuculescu, ”deoarece eu am câștigat la vârsta de 16 ani un concurs de seniori”.
Sezonul 2013-2014 a început cum nu se putea mai bine. Alexandra s-a clasat pe locul 5 la Zrenjanin, în Serbia, în prima etapă a Circuitului European de cadeți (U17), și a venit pe 2 la etapa de la Klagenfurt. ”Deja ne gândeam că dacă ne punem ambiția amândou putem câștiga o medaie la una dintre marile competiții care urmau, Campionatele Europene și Mondiale, și o calificare la Jocurile Olimpice de Tineret”, dezvăuie Alina Ciuculescu.
Din nefericire, o accidentare gravă în cadrul concursului de la Klagenfurt avea să îi spulbere visul micuței. Diagnosticul doctorilor a fost unul clar: ruptură de labrum și tendon spinos. ”Rezolvarea parțială am făcut-o cu o lungă pauză de trei luni și cu ajutorul domnului doctor Decebal Mehedinți”, adaugă antrenoarea.
În urma accidentării, obiectivul stabilit de Alina Ciuculescu pentru Campionatele Europene care s-au desfășurat la Ierusalim în februarie a scăzut la accederea în primele 16. Alexandra a reușit să termine pe locul 13, iar speranțele pentru Campionatele Mondiale de la Plovdiv, din aprilie, creșteau. ”Durerile au reapărut și trebuia să o menajez la anumite acțiuni”, precizează antrenoarea. În aceste condiții, micuța s-a clasat pe locul 25.
”Rezultatele nu au fost tocmai pe măsura așteptărilor, dar asta nu înseamnă că nu mă vor ajuta spre visul meu. Sunt doar niște obstacole în viața celui care își dorește performanța”, a comentat Alexandra Predescu.
Pentru sportiva din București urmează o perioadă în afara planșei. ”În viitorul apropiat ne așteaptă o operație, o lungă perioadă de recuperare și un examen de capacitate. Obiectivul nostru este să trecem cu bine peste această perioadă și să revină pe planșă refăcută 100% și cu poftă de victorii”, ne spune Alina Ciuculescu. ”Voi continua să mă antrenez cu cea mai mare seriozitate pentru competițiile care vor începe în luna septembrie. Obiectivul meu este de a-mi depăși propriile puteri”, adaugă și sportiva.
Sezonul competițional s-a încheiat cu o mutare importantă pentru Alexandra Prodescu. Sportiva a ales să părăsească clubul Stesial și să devină legitimată la CSA Steaua, clubul celei mai bune spadasine din România la ora actuală, Ana Maria Brânză. ”Ne antrenăm în sala de scrimă din incinta stadionului Steaua, așa că am luat decizia împreună”, a precizat Alina Ciuculescu.
Alexandra Prodescu este doar unul din talentele scrimei românești, un sport despre care spune că ”a adus renume acestei țări”. ”Cu muncă, seriozitate, ambiție și sprijin, vom putea duce ștafeta mai departe”, spune sportiva despre generația ei.
”În probele de spadă și sabie băieți nu sunt probleme majore, vin mulți copii la concursuri, putem spera la o continuitate a probelor, dar la floretă și sabie fete, abia dacă se strâng 20 de sportive. Federația nu investește în juniori, așa că părinții trebuie să facă eforturi pentru a-și susține copilul. Sprijinul federației vine în momentul în care copilul confirmă că are valoare”, a conchis Alina Ciuculescu.
Cu mai mult sprijin din partea celor din conducerea sportului, scrima românească va putea să producă talente mulți ani de-acum încolo. Este un sport emblematic pentru țara noastră. Nu îl lăsați să moară!
FOTO: arhivă personală Alina Ciuculescu şi FR Scrimă










Leave a Reply