Jucătoarele echipei feminine de tenis a Serbiei au susţinut joi, la prânz, conferinţa de presă de dinaintea meciurilor din play-off-ul Grupei a II-a Mondiale din Fed Cup, pe care sârboaicele le vor disputa în compania româncelor, sâmbătă şi duminică (19-20 aprilie), la Bucureşti.
Ana Ivanovic, cea mai bine clasată tenismenă din echipa Serbiei şi-a arătat entuziasmul cu privire la meciurile care urmează şi este încrezătoare în forţele echipei sale: „Este puţin ciudat să joci împotriva prietenelor. De exemplu, am jucat împotriva Jovanei Jaksic săptămâna trecută. Cu toate acestea, sunt foarte bucuroasă că sunt aici. Abia aştept să stau de vorbă cu Sorana”.
„Îmi îndrept atenţia către meciurile din weekend, pentru că vor fi foarte grele. Dacă vă uitaţi la cele patru echipe care ar fi putut juca în acest play-off, această întâlnire este cea mai dificilă, atât din perspectiva României, cât şi din perspectiva noastră. Din nefericire, asta a fost soarta. Vor fi meciuri grele, dar şi foarte interesante. Ne plac provocările!”, a declarat Ana Ivanovic.
Sârboaica, ocupantă a locului 12 în clasamentul WTA la simplu, a mai adăugat: „Pe drum, i-am spus antrenorului că în ultimii ani am jucat de Paşti, de Crăciun, de Anul Nou, deci nu mi se mai pare nimic ciudat în faptul că vom juca într-o astfel de zi. Suntem o echipă foarte bună. Avem experienţă, iar acest lucru contează foarte mult. Am ajuns chiar şi în finala Fed Cup, iar acum vrem să luptăm pentru fiecare punct, pentru a ne întoarce în prima grupă mondială”.
„Ascensiunea Simonei Halep reprezintă un succes imens pentru tenisul românesc. La fel ca ea, şi Sorana are un viitor strălucit. Am jucat anul trecut împotriva Simonei la Sofia şi este un adversar greu”, a continuat Ivanovic, care va împlini 27 de ani în luna noiembrie a acestui an.
Bojana Jovanovski (locul 39 WTA), una din cele mai importante jucătoare din echipa Serbiei, a vorbit despre meciul pe care îl va disputa împotriva Soranei Cârstea: „Am câştigat ultimele două meciuri împotriva Soranei. Ne asemănăm ca stil de joc şi cred că va fi un meci foarte dificil şi de această dată”.
Lipsa Jelenei Jankovic (locul 8 WTA) din echipa de Fed Cup a adversarelor noastre din acest an a fost clarificată de Dejan Vranes, căpitanul nejucător al sârboaicelor,: „Jelena a jucat mulţi ani pentru Serbia în Fed Cup şi a contribuit din plin la succesul echipei, dar, din păcate, în anul 2012 a decis să se retragă din naţională”.
Vineri (18 aprilie), la ora 13:00, va avea loc tragerea la sorţi a meciurilor din barajul Grupei Mondiale II din Fed Cup, dintre România şi Serbia.
* Articol semnat de Gabriel Bucur şi Cătălin Cincu










Leave a Reply